Si acest vis, aparent unul pe care il blochezi atat de des, declanseaza atatea mecanisme de a dezlantui imaginatia marindu-l cu fiecare sutime de secunda. Dupa cum stii, nici un vis nu te tine mai mult de o secunda. Ce e drept, iti da impresia unui moment de a atinge eternul, timpul parca stand intr-un loc, devenind brusc o sclipire de fericire. Intalniirea cu realitatea te doare cu atat mai mult cu cat vinovatia cat si rusinea ce pateaza atat de rosu aprins, te obliga sa il ascunzi in cel mai negru colt al mintii tale.
Tii minte atingerea care iti bantuia mintea dupa ce din greseala ajungeai sa intalnesti un centimetru de piele cu altii doi necunoscuti de ai tai receptori? Stii cand preferai sa te prefaci ca nu observi schimbarea doar ca sa ramana asa inca 2 secunde? 2 secunde in care simteai ca gandul iti pleaca, ratiunea se imbata, anihilandu-se, si parca iti aduni fortele instictului intr-un moment de vis in care zici ca totul se va intampla . Se va intampla ca orice, fie ca un lucru de sine inteles, fie ca o greseala, in vis niciodata nu iese prost ca poti oricand sa modifici tot. Poti sa stai sa te gandesti facand n experimente sa vezi care va ajunge cel mai bine, sau daca nu... ramai la stadiul de rusine chinuindu-l sa se faca inexistent.
Anyway, orice ai alege, in anumite momente pur si simplu e necesar de asemenea scenarii doar ca sa vezi ca mai traiesti... in lumea ta, dar oricum mai bine decat rutina.
Totul e asa ca o apa semi-limpede, acea apa verde-albastruie care te imbie la o meditatie supranaturala, la acel sentiment ca ai pierit undeva in tine, in umbrele din tine si culoarea pur si simplu a acaparat totul. Ma hipnotizeaza si numai daca ai stii cat ma lupt sa ma razvratesc. Dar ca si un copil mic am tendinta sa tot ma intorc, niciodata nu ma satur sa privesc. E asa liniste.
E un sentiment minunat sa stii ca undeva intr-o oglindire tu in sfarsit ti-ai gasit linistea, acel moment in care pur si simplu uiti si devii ceea ce ai fost o data: Un nimic subjugat si modelat de propriile umbre ale unui instinct primar. Chiar daca imi e frica, e un fel de dependenta ce ma leaga de acea culoare.
Stii care e partea trista, eu niciodata nu voi fi oglindita intr-o asemenea culoare si asemenea liniste. Tot timpul trebuie sa existe ceva sa impiedice, iar apa este atat de adanca pe cat atat de departe.
Daca i-as da ca si sacrificiu o parte din visele mele crezi ca ar merge pt doar 3 ore de uitare?
