Am uitat cat de socanta era pagina alba de la bunul inceput, nescrisa, nemanjita si neintinata. Albul imaculat ce iti orbea ochii incruntati, in acelasi timp lasandu-ti mintea ocupata de un gol silentios.
A fost ceva ca si un spectacular stun, urmat de silence. Bunul warlock cu minionii lui aliati, oricand gata de ajutor. Nu degeaba ma incapatanez sa nu imi schimb caracterul, mi-am gasit unul foarte asemanator si foarte pe sufletul meu. Este si cu talente de destro, ca si mine de altfel. Cu distrugerea in masa mereu m-am inteles bine si intotdeuna a trebuit sa am grija personal de distrugerea totala ca sa o iau de la inceput in orice situatie.
Trebuie doar sa ma enervez, sa tot acumulez ca si personajul meu, burning embers ca distrugerea sa fie rapida si sigura cu un spell hardcore. Problema e, ca si in alte situatii, ce faci pana le acumulezi. Am ceva de tras, de la indoieli si teama, ignoranta si stupoare toate bune de amestecat cu multa incapatanare si vinovatie. Distrugerea nu e atat de evidenta la micile mele ironii si mici certuri. In plus, e esentiala hotararea si realizarea faptului in sine. Daca ele au aparut, restul este programat si totul se declanseaza repede ca si programarea momentului demolarii unei cladiri pe care nimeni nu o mai vrea.
Nu vroiam sa am parte de "horror" sau " fear", nu aveam in nici un caz nevoie de ele acum, sa apara ele out of the blue pentru a tulbura micul meu echilibru. Dezechilibrul energetic mama lui, nu-i asa?
Si poate totusi nimeresc butonul de reset si imi revin.
I se poate intampla oricui, i bet, dar eu ma vreau pe mine, in ignoranta mea.
Si daca gluma cu vesta era reala...
Greu gasesti butonul de reset in intuneric. Sau poate am orbit?
