tot ceea e al tau mi se cuvine mie
ca un nebun de alb ce captureaza
regina neagra pentru vesnicie....
si te iubesc cu mila si cu groaza.... si asa ma prinde fredonand un timp ale caror ore ar trebui dedicate pentru lucruri total utile... dar nu... si te iubesc cu mila si cu groaza ... si ochii imi cad pe luminile de afara, ce radiaza.. aruncand ici colo lumini pt mine.. pt ale mele celule de a fi receptionate... si.... te iubesc cu mila si cu groaza.. un cerc vicios in care m-am bagat... si nu iti poti da seama cum imediat am cazut intr-un butoi cu o melancolie adanca... si.. te iubesc cu mila si cu groaza...usoare ganduri plutesc intr-un nor gri deasupra marii involburate, resentimente si amintiri fierb toate impreuna cu o solutie ciudata de dor cu miros de ceai.. dulce...
si ....ma simt ciudat avand in vedere ca totul pare foarte departe, si nici o corabie nu pare sa reziste bine pe suprafata neregulata, pe al carui culoare inchisa apare brusc imaginea reflectata a corabiei... nu-mi vine a crede ca speram sa ma pot observa aruncand un ochi in apa.. dar nu.. este atat de greu sa-ti dai seama de cum pari si cu orice mana as atinde lichidul nu pare sa fie deranjat... eu par un lucru imaterial pe langa totalitatea sentimentelor aici materiale.
sunt intr-un loc unde din sentimente iti constuiesti o casa , din resentimente buldozere sa distrugi.. si din fizicul meu.. fantome ce patruleaza..
ca sa-ti spun un lucru f sincer .... ohh shit iar..
acum sunt mai pustiu ca totdeauna
de cand ma simt tot mai bogat de tine
si-mi stau pe tample soarele si luna
acum mi-e cel mai rau si cel mai bine
si-uite n-are cine sa ne-ajute
abia-si mai tine lumea ale sale
si-ntr-un perete alb de muze mute
nebunii negri cauta o cale...
de cand ma simt tot mai bogat de tine
si-mi stau pe tample soarele si luna
acum mi-e cel mai rau si cel mai bine
si-uite n-are cine sa ne-ajute
abia-si mai tine lumea ale sale
si-ntr-un perete alb de muze mute
nebunii negri cauta o cale...
si lucrurile sincere.... no again.. si te iubesc cu mila si cu groaza...
nu-mi pot sa seama daca tot ceea ce tin aici.. se aduna sau se imprastie usor ca un praf de stele intr-un infinit negru... si da... pentru mine infinitul reperezinta o culoare neagra ....ceva frumos dar total de neatins si.... ceva ce te poate pacali asa de usor.. precum negrul ascunde formele neregulate intr-un corp aproape perfect...
si te iubesc cu mila si cu groaza...
ca un nebun de alb...
pentru vesnicie...
si te iubesc cu mila si cu groaza...
tot ce e al tau mi se cuvine mie
ca un benun de alb ce captureaza
regina neagra pentru... vesnicie...
prin gari descreierate accidente
marfare triste vin in miezule verii
iar eu sunt plin de gesturi imprudente
ca sa te-apropii si ca sa te sperii
jur-imprejur privelisti aberante
copii fragili ducand parinti in spate
batrani cu sanii gri de os pe pante
si albatrosi venind spre zari uscate
marfare triste vin in miezule verii
iar eu sunt plin de gesturi imprudente
ca sa te-apropii si ca sa te sperii
jur-imprejur privelisti aberante
copii fragili ducand parinti in spate
batrani cu sanii gri de os pe pante
si albatrosi venind spre zari uscate
si te iubesc cu mila si cu groaza...
tot ce e al tau mi se cuvine mie
ca un benun de alb ce captureaza
regina neagra pentru... vesnicie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu