wrong and right at the same time.

And I wanna leave
And I wanna stay
And I'm so confused
So hard to choose between the pleasure and the pain
And I know it's wrong
And I know it's right
And even if I tried to win the fight
My heart would overrule my mind
And I'm not strong enough to stay away
Apocaplyptica- not strong enough


Prima zona neuronala:
*Revendicarea suprafetelor mele neuronale cu sinapsele lor specifice, pentru a imi determina starea, imi compromite o portiune mare din energia mea vitala. Nehotararea, incapacitatea de a imi identifica originea starii determina o alterare al echilibrului fin in care ma aflam.

Alta zona neuronala:
*Se poate observa pe peretele alb ce se astepta sa fie scris, ca am adaugat, in loc de miile cuvinte aruncate cu un rost, un tablou. Are niste culori vii interesante, mult albastru, negru, gri, pare rece la prima vedere, daca incerci sa il atingi vopseaua se comporta ca si cand ar taia si de aceea clar nu iti spun sa pui mana. Sangele ce ar cadea pe el, s-ar dizolva usor si ar ramane o pata mica, iar pe degetul tau o cicatrice pe care nu ai putea sa o ascunzi vreodata. Oricat m-as uita la el, nu ii pot atribui o stare, fiindca si lumina il schimba. Inca nu mi-l pot incadra in peisaj, desi simt ca deocamdata nu ii trebuie alt perete. Poate lumina e de vina, poate trebuie el intors si din totdeuna m-am uitat la el stramb. Il pot lua si ca atare dar nu ma pot abtine sa nu il intorc pe toate partile, enervandu-ma ca nu ii pot decela originea si viziunea.
Incapacitatea mea de a il accepta asa cum este imi contribuie si la starea mea de nervozitate legata de faptul ca nu il pot clasifica. Recunosc, mi-am intarit acest defect, intr-o incapatanare oarba de a ma inconjura cu lucruri stabile, ce pot fi categorisite usor.
Motivul pentru care ii acord atata atentie este unul simplu, e ceva, acel ceva nedescoperit ce ma hipnotizeaza si nu ma pot aduna, nu imi gasesc claritatea, vibratiile percepute ma arunca intr-o frecventa dubioasa, unde nu am localizat linistea si implicit consum energie incercand sa ma echilibrez. Nici nu iti poti imagina oboseala ce ma cuprinde dupa un astfel de episod de chin. Chinul declansat de incapacitatea mea.


And I wanna leave
And I wanna stay
And I'm so confused
So hard to choose between the pleasure and the pain
And I know it's wrong
And I know it's right
And even if I tried to win the fight
My heart would overrule my mind
And I'm not strong enough to stay away

In colt

Soarele iar a fost acoperit de ceata gri ce se apropie, imi ineaca simturille si paralizez. Sinapsele sunt blocate, spaima reuseste sa agite si mai mult stagnarea in sine si reprimarea ce apare de fiecare data cand ajung in colt.
Cate un cuvant aruncat taie fasiile fine, fasii sangerande din tegumentul cu care ma protejez si sistemele de compensare sar in ajutor, si niciodata nu prea vin cu gand de pace, cand ies la suprafata, ies pentru a se razboi. Ele merg pe principiul ataca daca tot ai fost incercuit, decat sa fi atacat si sa te vindeci dupa.
Nu imi place cand ajung in momentele in care chiar trebuie sa imi privesc in fata lacul albastru al sentimentelor si se le sortez, sa le scurg prin diferite site pentru a le separa. Defapt, e ceva mult mai complicat, se poate ajunge si la frica de a recunoaste, desi el intruneste toate semnele ca ar apartine acelei categorii, dar ii negi apartententa la fel de aprig precum e in joc viata ta proprie.
Din pacate, gluma sau nu, se ajunge si la o astfel de situatie cand cu frica sau nu, alegi sa tai spaima si necunoscutul, preferi sa lasi libera integrarea si sa recunosti in sinea ta, de unde a pornit totul.

Stii, deocamdata este stadiul de negare.
Mult succes vopsind realitatea dupa cum o vrei cu indiferenta si frica de a recunoaste.

Culoarea linistii.

Sunt 22 de spire de metal, intortocheate special, pentru a sprijini intr-un cadru foi ce vor fi impregnante cu cearneala ta verde. Culoarea este de o liniste crunta, ce taie in interiorul retinei tale cu fiecare particula de lumina, cate un impuls si il arunca pe spre nerv, ca poate el il va prinde si il va da mai departe spre a fi procesat. Se vrea cunoscuta ca si culoarea linistii.
Dar nici de gand nu iti va trece sa estimezi verdele la un asemenea nivel, exista oamenii care urasc verdele si linistea li se arata ca fiind albastra.
Nu pot sa inteleg de ce anume te chinui sa schimbi culoarea ta de liniste, si cauti in disperarea ta cerneala rosie spre a imi demostra ca vei reusi sa pictezi linistea in orice culoare doresti, putand-o reprezentand chiar si neagra. Dar vezi tu, subiectivitatea, din pacate, ne desparte atat de tare, incat pana si cele mai mici farame se pot arata diferit. Neuronii mei nu merg pe aceleasi sinapse ca si ai tai, iar ideile ipotetic de la un inceput comun au ajuns divergente, mergand atata de departe, incat, nimic, absolut nimic nu pare sa se lege la o mica comparatie.
Eram la linistea neagra, acea liniste ce nu poate fi deranjata de nici un impuls, fiind eterna si infinita. Exista cazuri de organisme obisnuite cu linistea neagra, neputand fi atinse sau modificate de orice stimul exterior. Dar, pe langa asta, exista si acele fiinte ce confunda linistea neagra cu o tristete ipotetic solida, care ajunsa la un nivel maxim de toleranta, se arata ca si o liniste. Este acel echilibru prost intretinut de cei ce nu se vor schimbati.

Ma intreb cum e sa traiesti cu o liniste rosie. Un fel de flacara ce arde si calmeaza, speciala spiritelor care nu vor sa se simta captive intr-o stare de repaus, necesintand mereu ceva nou care sa ii impulsioneze..

Eh, linistea mea e doar albastra. Este asemeni unui lac, foarte adanc, cu valuri line. La fiecare stimul reactioneaza lansand mici valuri concentrice ce pana la urma se pierd.. dar modificare care le-a indus va exista ca si piatra in interiorul apei.

Ma intreb ce fel de piatra esti sau vei ajunge...