Soarele iar a fost acoperit de ceata gri ce se apropie, imi ineaca simturille si paralizez. Sinapsele sunt blocate, spaima reuseste sa agite si mai mult stagnarea in sine si reprimarea ce apare de fiecare data cand ajung in colt.
Cate un cuvant aruncat taie fasiile fine, fasii sangerande din tegumentul cu care ma protejez si sistemele de compensare sar in ajutor, si niciodata nu prea vin cu gand de pace, cand ies la suprafata, ies pentru a se razboi. Ele merg pe principiul ataca daca tot ai fost incercuit, decat sa fi atacat si sa te vindeci dupa.
Nu imi place cand ajung in momentele in care chiar trebuie sa imi privesc in fata lacul albastru al sentimentelor si se le sortez, sa le scurg prin diferite site pentru a le separa. Defapt, e ceva mult mai complicat, se poate ajunge si la frica de a recunoaste, desi el intruneste toate semnele ca ar apartine acelei categorii, dar ii negi apartententa la fel de aprig precum e in joc viata ta proprie.
Din pacate, gluma sau nu, se ajunge si la o astfel de situatie cand cu frica sau nu, alegi sa tai spaima si necunoscutul, preferi sa lasi libera integrarea si sa recunosti in sinea ta, de unde a pornit totul.
Stii, deocamdata este stadiul de negare.
Mult succes vopsind realitatea dupa cum o vrei cu indiferenta si frica de a recunoaste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu