'Lately, I been, I been losing sleep
Dreaming about the things that we could be'
De la niste amarate de linii paralele. Oare mai utile, poate in dragoste, decat cele divergente, respectiv cele convergente?
Liniile divergente pornesc dintr-un punct. D'oh. Logic. De aici isi vor schimba traiectoria in orice moment, avand un singur scop: departarea de cealalta. Nu se vor mai intalni niciodata. Unii asta isi doresc in viata. Sau poate inconstient, astfel o vor desemna, dar ea se va intampla oricum. Pornesc de la minunata idee ca o data indragostiti vor fi impreuna cu cealalta persoana una, un singur punct, o singura dorinta. Ce iluzie minunata. Si tine fix cat un punct. Nici nu iti dai seama cand ai trecut de la fluturi in stomac, la injuraturi la adresa celui mai iubit dintre pamaneteni ( din perspectiva ta, ofc). Si cam asa se termina povestea. Sunt fiecare atat de departe ca nici nu isi mai simt prezenta. Momentul (
Neext!
Liniile convergente sunt haioase. Ele, normal, sunt contrariul liniilor divergente. Astea sunt eternele visatoare, cele care aspira la un moment minunat, acela de a deveni in dragoste unul si acelasi. Ele depun eforturi, cladesc, strapung, se zbat, totul pentru a minimiza distanta dintre ele. Tanjesc sa devina acel punct. Uneori poate si reusesc, desi am dubii. Asta e idealul cred. Nu sunt sigura oricum...
Bine, nu vreau sa imi imaginez cum va ajunge atunci la destinatie. Totul se va condesa intr-un punct. Se vor anihila sau pur si simplu vor deveni complete?
Si am ajuns si la iubitele mele de linii paralele. Atat de paralele incat well nu se vor intalni niciodata. Nu s-au intalnit si nu vor ajunge sa o faca vreodata. Zambesti? Well, am repetat cu un motiv. Intr-un fel mi se pare cumva aproape de idealul relatiei din zilele de astazi. Ele sunt impreuna, si asa si cuplul nostru. Dar nu se influenteaza unul pe altul. Asta se doreste acum. Suntem impreuna, dar lasa-ma totusi in pace. E bine sa te stiu in preajma, cumva aproape, totusi destul de departe. Destul cat sa am spatele acoperit, cat sa stiu ca niciodata nu sunt singura, dar am nevoie de spatiul meu, in care sa imi iau propriile decizii, sa imi urmaresc visele, sa ma completez. Uneori, una dintre ele poate servi drept directie. Dar va ramane mereu aceasi distanta, aceasi dorinta cumva ce le uneste, aceea de a ajunge singure spre infinit si totusi impreuna.
Momentul, picand din cer le va intersecta pe amandoua, determinand o perspectiva cumva asemanatoare, sa nu exageram zicand identica.
Si totusi sa rezisti intr-o distanta eterna? Iar dragostea sa reuseasca sa ramana constanta , neinfluentata de timp. Sa nu paleasca, sa nu creasca...
Sa fii atat de drept cat sa nu te influenteze nimeni? La fel in toate aceste momente.
Probabil e bine sa cresteti impreuna, poate daca v-ati preschimba liniile drepte, intr-unele sinusoide, cu ups and down ar fi mai bine...
Din coincidenta, noi nu suntem drepti, nici drepte si nu vom fi. Nu suntem in acelasi moment la fel, nici macar schita noastra nu e mereu trasata cu aceasi creion. Uneori mai iesim din contur, unoeri derapam intens din circuit, lovim parapeti. Devastam in jur. Ce bine daca totul ar fi lin ca o linie lasata de penita.
So ramane sinusoid, sau preferi sa fii paralel? Dar nici convergent nu e asa de rau. Cam demodat, dar idilic.
Concluzie? Trebuie revazuta geometria dragostei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu