Culoarea linistii.

Sunt 22 de spire de metal, intortocheate special, pentru a sprijini intr-un cadru foi ce vor fi impregnante cu cearneala ta verde. Culoarea este de o liniste crunta, ce taie in interiorul retinei tale cu fiecare particula de lumina, cate un impuls si il arunca pe spre nerv, ca poate el il va prinde si il va da mai departe spre a fi procesat. Se vrea cunoscuta ca si culoarea linistii.
Dar nici de gand nu iti va trece sa estimezi verdele la un asemenea nivel, exista oamenii care urasc verdele si linistea li se arata ca fiind albastra.
Nu pot sa inteleg de ce anume te chinui sa schimbi culoarea ta de liniste, si cauti in disperarea ta cerneala rosie spre a imi demostra ca vei reusi sa pictezi linistea in orice culoare doresti, putand-o reprezentand chiar si neagra. Dar vezi tu, subiectivitatea, din pacate, ne desparte atat de tare, incat pana si cele mai mici farame se pot arata diferit. Neuronii mei nu merg pe aceleasi sinapse ca si ai tai, iar ideile ipotetic de la un inceput comun au ajuns divergente, mergand atata de departe, incat, nimic, absolut nimic nu pare sa se lege la o mica comparatie.
Eram la linistea neagra, acea liniste ce nu poate fi deranjata de nici un impuls, fiind eterna si infinita. Exista cazuri de organisme obisnuite cu linistea neagra, neputand fi atinse sau modificate de orice stimul exterior. Dar, pe langa asta, exista si acele fiinte ce confunda linistea neagra cu o tristete ipotetic solida, care ajunsa la un nivel maxim de toleranta, se arata ca si o liniste. Este acel echilibru prost intretinut de cei ce nu se vor schimbati.

Ma intreb cum e sa traiesti cu o liniste rosie. Un fel de flacara ce arde si calmeaza, speciala spiritelor care nu vor sa se simta captive intr-o stare de repaus, necesintand mereu ceva nou care sa ii impulsioneze..

Eh, linistea mea e doar albastra. Este asemeni unui lac, foarte adanc, cu valuri line. La fiecare stimul reactioneaza lansand mici valuri concentrice ce pana la urma se pierd.. dar modificare care le-a indus va exista ca si piatra in interiorul apei.

Ma intreb ce fel de piatra esti sau vei ajunge...

Centripet.

2 patratele ce trebuie completate cu un X, ca doar or sa treaca si ele.
2 patratele, 2 cuvinte si, nu in ultimul rand, 2 stari complet opuse.
Incerc din rasputeri sa imi scot pelerina, si voalul negru ce imi acopera jumatate de fata, vreau sa trec peste ele si sa las soarele sa ma prinda.

Daca mi s-ar "patch-ui" fiecare neregularitate cu molecule fine de apa, nu as mai fi, nu as fi eu ce incerc atata sa acopar si sa protejez.

Iar imi ia o eternitate sa ajung... nu sa am incredere, ci sa ma accept prin altii. Inseamna sa ma schimb.

Always a change.

4, 3, 2, 1 cuvant.

4 cuvinte usor soptite si ipoteticul raspuns se lasa asteptat, ca predinde ca nu te-a auzit. Le-ai soptit atat de usor, ca o melodie ce o stiai si nu o poti recunoaste, ca o atingere ce scade in intensitate atunci cand nu este intampinata cu aceasi reactie asteptata.
Chiar incerc sa imi aduc aminte momentul de te legi atat de tare, dar sincer nu pot recunoaste ceva. NU am auzit si gata! De auzit e una, dar de vazut si recunoscut intregul peisaj din nou, nu il pot face si desi ipotetic sentimentul e acolo, nu vreau sa realizez ca ajung tot acolo, intr-un loc de unde am plecat si alte dati. Nu vreau sa recunoasc, asa cum nici nu vreau sa aud, acelasi 4 cuvinte pe care mi le tot soptesti.
Oh, sa ne gandim de 2 ori.
Sa ne gandim, chinuind o melancolie de zile mari si cantam.
Sing sing sing.


Fugim right? Arunc la gunoi tot, de la asteptari la vise. Pana la urma nu degeaba sta scris mare si ingrosat pe usa mea ca atunci cand ai pierdut tot, ajungi sa primesti tot. Alti ochi si alte cuvinte. Alte patch-uri si fuga.
Vin la tine.

Another day in "paradise".
*trosc* Inchide usa dupa tine, te rog.

kill the moon

But right now
everything is turning blue,
and right now
the sun is trying to kill the moon,
and right now...

Run away, Run away...

Mi-ar placea sa ma strecor usor printr-un coridor pe care singura sa mi-l pot dilata sau stramtora, sa ma pot ascunde printre umbrele usoare ale noptii si sa ma dizolv cum pot atunci cand sunt acele momente de merita cu totul traite.
Culorile azi nu ma mai ajuta, liniile nu ma bucura, dar mi-ar placea sa imi pictez imaginea din cap, sa o transpun intr-un album si sa o deschid atunci cand am cea mai mare nevoie de ea.
Yep. Soarele imi omoara luna. No more nights.

Right now.
Everything is turning blue.