ti s-a intamplat des sa te uiti pe spate in scaun si sa te lasi prada avalansei de ganduri ce iti cotropesc mintea in orice secunda... ti s-a-intamplat sa te uiti la tastatura cum parca butoanele nu erau asa si o ai de atata timp... sa iti spuna lumea ca esti palida si cu cearcane cand tu parca azi noapte ai dormit cel mai bine? sa simti ca esti bine si apoi sa iti cada fata si sa descoperi ca nu esti bine deloc?
sa iti doresti sa faci atatea si totusi nu faci nimic? sa stai cu inima stransa din cauza unor vechi experiente.. sa te chinuie un sentiment pregnant de a scuti ziua de alte chestii aiurea? sa te chinui seara inainte sa te culci cu dezastrul care il observi in lume si apoi cand iesi sa te socheze cat de urata a ajuns sa fie ... si parca cangrena sa te intampine din usa..
marti toate pareau scoase parca din poeziile lui bacovia, de la motive si sentimente.. pana la.... stalpii erau prea murdari ca si strazile, pe drum lumea mergea singura si in aglomeratia deplina nu gaseai decat un gand de izolare si strigate de nevoia de compasiune. nu ti s-a parut niciodata ca parca toata lumea se trezise azi cu aceasi mutra lunga si ca totul ajunge sa fie predominant gri si negru.. si poate un galben bolnav...
si desi banca nu tinea si parea ca se rupe mi-a tinut companie atat timp cat am avut nevoie sa imi scriu cele 5 ganduri ce ma chinuiau. uitasem de metabolism si glande, de adrenalina si insulina si bolile ce iti chinuie atat lumea " de vis". inainte de a pleca in aceast calatorie imposibila cu un gand acceptabil cateva cuvinte imi impregnasera o starea si mai aiurea.. :)
"ce conteaza daca eu ma duc ca eu mi-am incheiat socotelile.. ce conteaza daca noi plecam"...... pai hai sa vedem ce conteaza... si.... si raman in urma doar niste amintiri dureroase a ceea ce a fost o data :) o amintire a ceea ce se va sterge oricum... caci si tu mori si nimeni nu isi va mai aminti de tine... pacat ca e asa trist.
fierbea in mine mania si revolta asupra incapacitatii mele de a scoate la capat situatia exact cum as vrea. urasc sa observ cum incetul cu incetul.. particulele se distrug si in viteza ei de distrugere in masa antreneaza alte sute de atomi care ii distruge. o clipa si un moment si deja viata iti este pecetluita. sperai in a-ti regasi omul din interior si starea de constienta caci viata iti este total inconstienta si inchinata haosului. cum si tu esti antrebat in miscarea asta total aiurea cum se poate sa te impotrivesti fluviului..
ma bucur enorm ca unoeri conteaza mai mult impresia decat ceea ce este bine pt tine. un eu constrans.. un eu ce nu are o apartenenta un eu ce poarta ca o cruce amprenta altui eu.
tu nu aparti , ca si mie sinelui si doar lumii. un amalgam de factori si mediii ce te-au format si te schimba permanent. pacat ca nimic nu se pierde..... totul se transforma.
si dap... omul nu se pierde.. rar se transforma si aceasta transformare nu e decat... o foita ce il acopera fata desfigurata.
sentimente ce ard si taie mai rau ca o secure... si mai rau ca orice otrava. iti ard dorintele si spulbera visele iti inneaca spiritul intr-o mare de daznaiduinta. uite.. uite-ma .. priveste sufletul lupului de stepa. la fel de sterp....... asemenea stepei.
imi pare rau ca te-am pierdut si la andul meu ca m-am pierdut.
nu m-ai inteles si m-ai pierdut cu sfoara cu tot. s-a rupt saraca arsa de conflicte.
si pacat ca vorbim o limba atat de cunoscuta si infinit de necunoscuta. nu imi poate cuprinde nimic din ceea ce simt si nimic sa intelegi tu. cuvinte fara sens .. cuvinte fara importanta. cuvinte ce nu fac decat sa distruga.
poza. copac. padure. casa veche si vis. lacrima si oftat.
welcome in a hole of melancholy...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu