Iar prind acel rasarit cu o singura culoare, iar o sa am aceasi probleme in a-i intelege frumusetea: acele tente de gri urmarind cateva linii rosiatice, langa unele simple roz.
Iar eram inconjurat cu exasperare de gri, negru si rosu. Exista intr-adevar si alb in viata mea, dar, nimic, din tot ceea ce exista nu va putea fi cu siguranta alb. Mereu exista un dubiu ce il face usor gri, pana si in materie de iubire. Nici ea nu e alba.
"Era atat de bine cand iti puteai manifesta cu usurinta sinceritatea si naivitatea crezand in puritate si dreptate".
Erau f multe stele aseara cat am stat uitand de mine pe balcon ghemuit, inghetand de frig. Simteam cum se instala amorteala, dar o lasam sa ma acapareze sperand sa imi acopere toate dubiile, facandu-le sa dispara intr-un sunet de gheata sparta.
Si eu am atatea umbre ce le urmaresc sperand sa le aduc la realitate ca si inainte. Dar nimic nu ramane la fel. Pana si dubiile se schimba cu tine cu tot, vrei, nu vrei.
Neexistenta unei senzatii e data si de necunoasterea ei... asa era si cu mine. Ce sa inteleg frumusetea unui apus cand eu nici nu o pot vedea.
E mai accentuata la mine senzatia diferentierii si necesitatea descoperirii.
Nu mai am pietrele pe care am pasit. Uneori ma simt pierdut cu totul.
... si mintea rataceste pe drumuri cu totul diferite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu