Ti-am spus vreodata cat poate sa dureze sa ma convingi sa ridic genele dimineata?
Ti-am spus vreodata cat de greu imi e uneori sa ma arunc in bocanci si sa trag de tine sa cobori?
Ti-am spus vreodata cat de greu imi e uneori sa nu ma impiedic de orice?
Asta nu e nimic, as avea atatea de spus, dar nimic nu e cum trebuie...
Nici noapte alba, nici nisip rece, nici macar briza marii, nici cabana de munte, nici macar poiana cu un cort, iar de stare, caut-o tu, ca de mine fuge.
Iti mai repet, daca tu crezi ca ti-am spus, uneori as lua-o la fuga, alteori as ramane sa indur raceala si confuzia.
Sunt atatea de combatut, de la puseele de hipertensiune, la simplu meu mod de a merge cu bocancii.. Mi se aude tarsaitul pe piatra de proasta calitate, dar deja e o parte din mine. Ma recunosc in acel mod de a merge.
Nu cred ca ti-am spus vreodata nici macar despre blestemul cursului de paraziti, unde fiecarui pix este sortit o data sa moara.
Nu ti-am spus nici despre ideea mea cu visele, nici macar despre cartea mea preferata.
Nu cred ca ti-am spus nici de..
Nu mai conteaza oricum, nu vreau sa ne stim prea bine.
O sa fie amuzant, sa nu ne stim deloc.
Tu incepi. E randul tau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu