default.

Ce pagina alba si mii de intepretari.
O pagina ce poate vedea cadavre, idei moarte pentru patrie, sentimente ascunse asemenea spionilor, scuturi si inarmari cu munitie pentru cazuri de urgenta cand pur si simplu tensiunea scade.

Un scut usor de inarmat, m-am trezit cu el deja faurit, tocmai bun de pus in carca. Si doamne, imi amintesc acum 2 ani cand cautam disperare furnizorul din mine. Dar nu aveam averea... cu ce sa-i platesc daca eu insumi nu eram gata sa il port?
Cum uite, acum ma simt ca un personaj din dota, cand ai nevoie de scut si cand ai toate "ingredinetele" gata. Te-ai trezit cu scutul. Nu-i nevoie de bani pentru reteta si alte antrenamente pentru a il crea.
Si e ciudat. Cel mai rau e ca nu mi-am dat seama ca deja il port pana nu am avut o oglinda vie sa-mi spuna cum ar trebui sa ma privesc.

M-am schimbat si ciudat, si rau iti pare de schimbare.

Am alte alternative de a privi, alti ochelari cu care sa uimesc lumea si in primul rand sadismul si ironia m-au acaparat. Nu stiam cu ce unelete lucrez de sunt atat de contondeste. Cum taie si zob fac orice prind in cale. Criminal al ideilor slabe, ucigatorul bucuriei reale.

Cred ca ma apropii de 30 de ani si fecioara din mine ma acapareaza.
lol.. nici 20 de ani nu i-am facut, dar deja ascendentul ma acapareaza. Daca nu aveati habar ce e cu el, va spun eu. Se spune ca zodia conteaza in prima parte a vietii, apoi spre 30 de ani, ori mai incolo, ascendentul devine principal si zodia ceva secundar care se ocupa cu chestiunile nu atat de importante.

Eu sunt o combinatie (reusita sau nereusita ) de taur cu fecioara. Altii s-ar ingrozi de ce om pot fi.

Eh... presupun ca daca si cu cei mai mari tirani s-a putut trai, s-or descurca si altii cu mine.

*Am citit azi. Si ce bine a fost sa ma simt eu din nou. Mi-am recapatat si dorinta sa scriu, si nu e ceva de bun augur, cred, avand in vedere ca scriu decat obligata sa ma lupt fata in fata cu sentimentele mele. Ultimele zile au fost ca niste treziri bruste si triste. Descopar cu mare durere cum unele situatii trebuie acceptate asa cum sunt. Acum 4 luni nu le vedeam asa si nu pot spune ca pana acum le vedeam. Doar e asa ciudat, cand ti le prezinta cineva in fata. "Poftim" si trebuie sa zici cu regret: "da.. ai dreptate", te intorci si sa te resemnezi. Sa te descoperi ca pe un alt om ce nu se mai intelege cu propriile valori, cu propriile idei si sentimente.

Un gol in stomac, ce parca imi se ridica spre a innora inima.

Ce ciudat e cand iti dai seama ca poti prabusi o intreaga lume.

what?

Doi cercei intorsi pe-o parte, o eprubeta cu un trandafir, 3 felicitari cazute si ganduri invaluind realitatea.

O usa cu zgomot inchisa, o minte usor deschisa.

Intr-o camera uitata, pe un pat de paie ude, niste raze de lumina pale si o caramida ruinata.

No power. Ups.

Am uitat...

schitam realitati.

Printre pasii usori pe un astfalt trist o melodie dubioasa se auzea. Nu mai ascultasem genul asta de melodii niciodata si mi se parea ciudat sa fiu atenta in primul rand la versuri. O melodie scurta, un subiect bine determinat: cuvintele criminale.

Cuvantul - cel mai bun asasin, omorand o intreaga gama de ganduri. Nu le poti intemnita, ca o data rostite le-ai si vazut distruse, evaporate sau, si mai simplu, esuate intr-un colt al mintii tale.

Griul creionului nu-mi mai ajunge. E prea simplu, prea complex... cu 3 cuvinte schitezi o realitate atat de aproape cat si atat de departe. Eu o spun asa, tu o vezi altfel si povestind altcuiva va ajunge si mai diferita.

Am ajuns sa prefer cuvintele sa-mi schitez emotiile, sa-mi mascheze starea.

Cuvinte : corset antic , migrena , intuneric , tremur , furtuna , ploaie , foc , valuri , vant , inima, plaman, buze , mana , pasi

Ma simt ca la romana cand studiam poeti si le desluseam cuvintele cheie.

Inghesuit in sine mai rau decat un punct.

discutie cu mine.

Gust amar si un suspin ce scapa pana si ecoului.

Intr-un fel, o pace si o liniste interioara domnea oriunde iti intorceai capul si priveai, erau oameni bucurandu-se de racoare, plimbandu-se usor pe strada, luandu-si mainile impreuna si mergand la un pas agale.
Este doar 11 noaptea.

"Melancolia m-a prins pe strada" sau, mai bine zis, la masa, stand cu capul sprijinit in maini, uitandu-ma in zare. O zare, ce-i drept, nu asa de larga, datorita peretelui care se ivea in 10 metri, dar puteam trece prin el, lasandu-ma prada gandurilor. O stare/mutra prea serioasa pentru mine, prea inchisa pentru 19 ani, prea batrana din punctul unei hematii.

"Melancolia m-a prins pe strada", nimicnicia m-a prins (de asemenea) pe strada si totusi am venit acasa. Aveam pofta de o plimbare, o plimbare usoara intr-un pas de mos. Aveam pofta de un plans, nu din cel cu lacrimi si atat, unul in care sa se arate, sa se exprime regretele si suspinele, sa nu ma pot opresc decat adormind un somn dulce. Un somn usor fara trezire, un somn fara oboseala, ca astfel, trezindu-ma dimineata sa pot spune: ma simt mai bine.
Ca si ieri o atmosfera de plumb, apasatoare, un aer de mister, nestiind exact ceea ce fac mai bine. Citisem un blog ieri, si era o sintagma: "rau ar fi sa mori ca boul inainte de bac, dupa ce te-ai chinuit un an, cu toate meditatiile." Puncte de suspensie. Pauza afectiva. Paaaauzaaa :)

Nu mi-am tinut promisunea si imi pare rau. In noapte asta daca am timp, iti voi scrie. De cat astept...

Azi am aflat ceva fain, si Nichita Stanescu scrie fain. Chiar mult prea fain. Pacat ca niciodata in romania nu iti poti dezvolta ideile si nici prea mult dorintele. Studiem mult, dar niciodata esentialul si nici nu ne axam pe ceva ce stim. Ajungem sa incurcam cand totul e asa de clar.

SaracuL Blaga nu cred ca se astepta la o asa maiestrie in a copia dorinta lui , de a mari, de a dezvolta misterul in loc sa il ucidem. Asa si aici. Parca e psihologie. Ne place sa traim intr-un mister, nesiguranta existentei, fragilitatea iubirii and so on.

E trist sa vezi cum, desi solid, pamanatul sub picioare parca se cutremura, mintea iti este acoperita cu o ceata mult prea deasa si un regret, un prea mare regret, ce obosit, nu mai scoate capul afara din tine.

Par prea indiferenta, dar este doar o masca. Ai grija sa te uiti mai atent pe unde e pictat si pe unde e real. Am tendinta sa ma afisez intr-o lume poate schizofrenica, cu o masca de mine faurita. Azi e roz, maine e in dungi, poimaine in linii si alte culori. Pe sub poarta inchisa, rar poti descoperi cum o lumanare se zbate a reda lumina unui vis de mult uitat.

Sa o iau de la capat nu pot, sa incep singura, nu pot. Si sunt sincera, azi chiar incerc. Mi-e frica sa pasesc pe un drum ce pare sigurPpentru ca acum e solid si peste un minut se prabuseste. Presimtirile inca nu si-au facut loc, pentru ca inca nu exista. Se spune ca prezentul e cel pe care constuiesti piatra cu piatra viitorul. Care viitor? O lume in care ti-e frica sa-ti lasi propriul copil, o lume in care crezi ca poti ajuta, dar nu faci decat sa amesteci si mai rau problemele.

Cum poti sa fii sincer cand descoperi apoi ca nimic din ceea ce credeai nu este ceea e pare. Ceea ce spui este ceea ce va fi. Sa pornesc cu inima stransa si cu neincredere nu pot. Fara sa vreau ma implic si asa de rau fac, am intervenit si de multe ori greseam. Cum sa lasi omul sa se loveasca de pragul de sus si tu cu mainile in san "uite-te bah si la asta".

Eu nu sunt asa, si o categorie de om slab, din aceeia descrisi de Nietzche: cei care au inventat puterea pentru a le folosi. N-am nevoie de putere, am nevoie doar de sustinere si intelegere. Am nevoie sa stiu ca ma pot baza pe cineva oricand. Ce greu e sa stai sa observi o realitate ce te taie, usor usor cu un mic briceag.

Thanks dude... for learning me all those stuff. In seara asta o sa am nevoie de ele. Daca resurse se gasesc in fiecare e timpul ca si cele din mine sa iasa la suprafata. Ok. M-am plans. De azi, o sa inghit all the complain'.

ce emo. / shoo.

i'll go ...
i'll just go.

stuff to do... or say...

nothing. regrete.