Un vis.

un pahar de vorba

un sut ipotetic

de la distanta...

sa-ti bagi mintile in cap.

ce vis bun.

si de asemenea,

ce vis bun ar putea iesi

intr-un gand pierdut in zare,

o atingere nevoita pe suprafata usoara a umarului,

o mangaiere de vis a unui par in vant

si o liniste existentiala cu care sa te complaci.

ce vis bun ar iesi

din oricine ce isi daruieste

un sentiment nou in fiecare zi,

si un zambet ce il imparte tuturor.

un nou sentiment, un nou orizont si un avant sanatos.

ce vis bun ar iesi... daca

faci cativa pasi usor in afara spatiului tintuit de poarta,

intr-o noapte fara luna,

si cu un cer in flacari.

mii de tone de culoare pictate pe un orizont inchis,

precum sentimente ce iti salasluiesc

in taine printre ale sufletului umbre.

iscodesc si pun la cale

cate un complot maret

sa iti dezbine al tau mers,

daramand de la poarta

pana la ultima temelie

si rupand in fasii firele de umbra ,

dezvaluid nimic.

si nimic sa fie oare?

si daca nu sunt nimic, atunci ce ar putea fi? numai prin faptul... ca sunt asa nimic, le putem atribui aceste marimi inimaginabile ce ne-ar putea destrama.

ele se pot modifica doar marindu-le culoarea negra dand o impresiune a nimicului.

de la nimic am pornit si eu , acoperita partial de umbra , orbita de intensitatea non culorii de negru. si totusi, un amestec pur de gri si rare pete de alb; ele strabat usor adancul desert uitat de viata, cladit in mine pe un strat subtire de emotie.

I: ca un deget batatorit ce atinge usor pana , pregantind-o de atac, ca pe un arc ce il indrepti catre al inimii salas.

II: in a lonely non-happy state, we all seek rage and beauty.

Ea.

Intind o mana hotarata spre a apasa clanta si sa intru val-vartej intr-o cladire random, unde ma asteapta Ea. E aceasi fata pe care o evit de atata timp si nu am curajul sa ma prezint si sa dau ochii cu Ea. Aceasi fata familiara, cu care pot construi aceasi discutie fara rost de cand ma stiu.

Nu facem decat sa ridicam intrebari si cu atatea cuvinte nu reuseam decat sa schitam o ceata de idei si neajunsuri ale comportamentelor noastre. Intalnirile noastre erau atat de putine in trecut, atat de dese cand eram eclipsata de goluri si atat de rare in prezent. Nu am cum sa chizbzuiesc sa pun la o parte timp cat sa ma intalnesc si cu ea.

E foarte trist cand totul se poate rezolva atat de simplu: te asezi la masa imaginara, fata in fata si vorbesti.

Nu conteaza unde esti, ce faci,... in orice circumstanta, fie ca mergi, fie ca asculti.. fie ca pur si simplu stai.

N-ai nevoie decat cateva secunde sa te aduni si sa ii privesti ochii. Ochii Constiintei.

E exasperant de transanta si de dreapta, mai ales ca aveti acelasi reguli dupa care va ghidati.

Chipul inexpresiv si imaginea ororii pe care tocmai ai infatuit-o.. fie langa ea.. doar povestind si imaginand .. fie chiar savarsind-o. Niciodata nu ma saluta, desi, ne vedem asa de rar, intotdeuna se simte de parca ma insoteste si salutul nu intra in intalnirea noastra. Totul e o continuare a primei intalniri. Ma crezi ca nici nu mi-o mai amintesc cum ne-am vazut prima data, e cu mine de cand ma stiu. Ma intreb de cand e totusi Ea.

Cu siguranta e mai mare si mult mai in varsta atfel nu ar avea de ce sa fie asa rezervata si aproape atat de bine documentata. Sa isi imagineze absolut toate gandurile mele, este imposibil, dar totusi posibil. Ma citeste si ma cearta de fiecare data cand e cazul.. dar si cand nu e cazul. Nu avem nici un secret pentru ca imi este imposibil sa ii ascund ceva, dupa cum v-am si spus.. ma citeste. Si cum...

Niciodata nu e nevoie sa fie pusa in tema. Ea afla si stie si circumstante si tot. Ma ajuta cand se poate, si nu iti face aluzii, ma si incurca cu intrebarile fara raspuns. Ma lasa asa in ceata si mai fara speranta decat am venit la intalnirea cu Ea.

E ciudat cand ma trezesc cu ea batand la usa realitatii obligandu-ma sa o vad si sa o mai si ascult.

Mi-e greu atunci sa ii deschid si sa o las sa intre sa-si exercite rolul de sfatuitor. Chiar imi este greu. Ma enerveaza cand intra peste mine si imi da peste cap siguranta abia construita. Imi darama zidul de siguranta, caramida cu caramida si urasc de fiecare data cand are dreptate, si, mai si argumenteaza ca eu am gresit.

Sa stii ca se mai intampla uneori sa mai si adoarma in post din cauza somniferelor pe care i le mai administrez, uneori voit.. alteori.. cu nestiinta, sau cate o anestezie rahidiana sa o paralizez in locul acela, fara sa se poata misca, ca de exemplu sa bata in usa. Poate sa tipe.. dar nu sa ajunga la mine, sa ma streseze. Dupa ce trece nebunia... isi revine, se linisteste si ma bate la cap, dar totul e deja savarsit. Mult prea tarziu ca sa fie intrerupt ceva.

Inexpresiv.

Nu mai are rost sa-i zic la revedere.

30 de secunde de la dezastru.

Stop and Stare.

All fall down, mai usor ca fulgul, si in acelasi timp uneori mai greu ca plumbul.

Merita?

Uneori am dubii.

colorarea panoului numit viata.

Creioane si culori ravasite pe un covor murdar, o minte ce se zbate disperata de a gasi o iesire mica cat sa evadeze in marele infinit al ideilor desavarsite.

Tabele si evidente cu tot ceea ce se poate intampla... dubios ca noi totusi nu gandim in tabele si in lucruri simple. tendinta noastra de a le tot completa cu sugestii , pareri si idei ne pateaza toata intamplarea facand-o subiectiva. E a noastra de vreme ce noi o gandim si noi o modificam. Ii rapim acel farmec irezistibil de a soca prin esenta ei obiectiva. Ne-o complacem intr-o existenta anosta cu dorinta apriga de a face pana si din situatie ceva al nostru, ceva ce ne apartine , ceva ca amintire.

Nu am dreptate crezand ca amintirile sunt doar forma de a stoca situatii, luate intr-un mod obiectiv si filtrandu-le spre a le face subiective, manjindu-le cu tot felul de presupuneri inexistente, frustrari si dorinte neimplinite? Exista fie amintiri pline de placere, fie amintiri pline de resentimente.

Pacat ca nu stim inca sa transformam orice in frumos, orice in divinul subiectiv optimist.

Dar ce ar fi viata fara unii, acei pesimisti incurabili ce otravesc lumea?

Ce ar fi viata daca toti am fi fericiti?

Ce ar fi viata daca noi am fi cu totul plictisiti?

Recunoaste.. macar ai mintea ta. Ea lucreaza pt un moment neimportant, poate pentru o coincidenta neplacuta.

Have fun trasformandu-ti viata.