Next day

O nouă zi si palidele mele culori mă aştepta la rînd... aveam camera alba, cu niste draperii rosii... si numai daca ai stii ce rosu, sa îţi iasă în cale de fiecare data cînd credeai ca ai scapat de ea.
Imi aranjasem camera special pentru a îmi aminti în fiecare clipa e diferita si nu trebuie neaparat sa fug ca sa ma prinda soarta si sa ma complaca in acceptare... Am vrut dintotdeauna sa ma accept cat mai repede cu putinta ca sa imi fie bine.

Orice acceptare e un pas spre liniste... si simt nevoia sublima de liniste pana si in pasi si in modul cu vorbesc. Nu imi place sa fac unde degeaba in spatiu sa perturb mica mea lume...

Dupa cum spuneam, rosul ma alinta si ma dispretuia in acelasi mod precum il iubesc si il detest si eu.Nu ma pot gandi cum ar fi sa nu existe rosu.
Rosu.. pana la urma era simbolul existei mele efemere. Era pasiunea cu care imi doream sa ajung la finalul unui drum plin de remuscari, regrete si piedici.

Astept acel apus pentru a ma implica in frumustea naturii.. orice statica este un momeant de vid.
Astept acea revarsare de culori vii, derivate toate de la micile mele secrete ale existentei, toate valuri colorate derivate din rosu, alb si negru.
Ai vazut ceva mai frumos decat atat?

Wait. what? what?

M-am trezit dis de dimineata spre exasperarea mea.
Iar prind acel rasarit cu o singura culoare, iar o sa am aceasi probleme in a-i intelege frumusetea: acele tente de gri urmarind cateva linii rosiatice, langa unele simple roz.

Iar eram inconjurat cu exasperare de gri, negru si rosu. Exista intr-adevar si alb in viata mea, dar, nimic, din tot ceea ce exista nu va putea fi cu siguranta alb. Mereu exista un dubiu ce il face usor gri, pana si in materie de iubire. Nici ea nu e alba.

"Era atat de bine cand iti puteai manifesta cu usurinta sinceritatea si naivitatea crezand in puritate si dreptate".

Erau f multe stele aseara cat am stat uitand de mine pe balcon ghemuit, inghetand de frig. Simteam cum se instala amorteala, dar o lasam sa ma acapareze sperand sa imi acopere toate dubiile, facandu-le sa dispara intr-un sunet de gheata sparta.

Si eu am atatea umbre ce le urmaresc sperand sa le aduc la realitate ca si inainte. Dar nimic nu ramane la fel. Pana si dubiile se schimba cu tine cu tot, vrei, nu vrei.

Neexistenta unei senzatii e data si de necunoasterea ei... asa era si cu mine. Ce sa inteleg frumusetea unui apus cand eu nici nu o pot vedea.

E mai accentuata la mine senzatia diferentierii si necesitatea descoperirii.

Nu mai am pietrele pe care am pasit. Uneori ma simt pierdut cu totul.

... si mintea rataceste pe drumuri cu totul diferite.

i've said ...

pick-a, pick-a... boo

That's me in the corner
That's me in the spotlight

Every whisper
Of every waking hour I'm
Choosing my confessions
Trying to keep an eye on you
Like a hurt lost and blinded fool, fool
Oh no, I've said too much

Eram la fel de imuna la amenintari si fapte reale, dureroase ca atunci cand treci pe langa un lac.

Aveam aceasi privire curioasa, sa vad ce mai urma in sirul lung de fapte chinuitoare ca si atunci cand ma uit la un film plictisitor. Si, ca sa vezi, eu nici macar nu ma uit la filme.

Asteptam sa plec din scaunul acela confortabil ca si atunci cand stateam pe ace la cursuri asteptand pauza.

Nimic nu mai e nou. Nimic nu ma mai face sa reactionez asa cum faceam inainte. Nimic nu imi mai pare atat de sfarsit precum parea la inceput orice cearta, mai in joaca, mai in serios.

Tin minte si acum hartia galbena luata din caiet acum jumatate de an, sa scriu acele trei randuri sa ma scoata din depresie, si inainte sa ajung acasa aveam deja in minte absolut toate cuvintele necesare monologului ca sa fiu sigura ca neutralizarea va fi sigura si rapida.

Neutralizarea se pare a fost mai tarziu.. de aceea am si ajuns acum sa scriu aceste randuri spre o disperata nevoie de a mai elibera din tensiune.

Sa fie faptul ca le exagerez cum spun si altii trecandu-le printr-un filtru atat de subiectiv, ca ratez defapt tot esentialul problemei. Deci de unde parere obiectiva in afectiune?

Disperat, nu e in nici un caz, faptul ca eu utilizez cuvinte exagerate pentru definirea unor stari normale. Nu sunt exagerat.

Stiu ce inseamna disperarea, ce e depresia si ceea ce multe alte cuvinte determind chiar boli serioase .. si totusi le folosesc in expresii usuale, pentru a-mi exprima subiectivitatea.

But that was just a dream
Try, cry, why try?
That was just a dream
Just a dream, just a dream
Dream

Oh no, I've said too much
I haven't said enough

REM - losing my religion

Cortul de prim ajutor.

Umbra seaca la un colt de strada, o privire deasa de pe un balcon uitat de timp si iti aud soaptele duse, suprapuse peste pasii mei grabiti. Am privit impreuna secolul nostru trecut, doar pentru a delimita al nostru timp. I-am privit zilele arse de soare, zambetele prinse pe fata si soaptele sorbite de vant. Pe departe, observam ramuri vechi ai unei intamplari, unei intamplari vagi sacadate, scardata in lacrimi, niste lacrimi cristaline ce alunecau usor pe fata. La fel de usor se risipeau pe pamantul uscat, sorbite fiind rapid ca perfuzia unui om deshidratat. Erau amintiri vii, la fel de vii ca si momentele nostre prezente, urmele trecerii noastre peste ciment, amprente pe peretii stravezii batuti de ploaie.

Eram toti pe o banca de lemn. Un lemn chinuit vopsit, pregatit parca sa faca fata , ca si martor tacut la toate problemele noastre, ascultand si digerand usor secretul nostru. Nu va vorbi. Nu e ca si cand ar fi promis, dar neputiiinta lui va ramane ca si dovada a pastrarii tuturor momentelor noastre.

Desi toti sezati la masa , domneau alaturi de impunatoarele noastre figuri mohorate, prezentele constiintei noastre, luptandu-se de zor sa se faca cunoscute, sa dea libertate sentimentelor chinuite ingropate si dospite in cutiutele sufletelor noastre. Eram toti , fiecare cu un trecut diferit, fiecare cu bifurcatia lui, tinuta bine minte ca si dovada a ceea ce a fost.

Cu totii ne-am schimbat, ne-am calcat pe principii, ne-am subrezit prietenii ratate pentru a deveni eu, tu, noi, voi. Am facut compromisuri, ne-am cautat un lucru de care sa ne tinem cand ne era greu, fie el un lucru bun sau un regret profund de viitor. Dar era ceva sa te scoata din ceata si depresia zilei de maine.

Si cu regretul profund ce faceam azi?L-am pierdut de mult printre amintiri, cu rusine, de frica sa-l descopere cineva si sa ma faca sa recunosc. Imi e frica de revenirea lui ca si atunci cand imi era frica sa renunt la el... ca deh asa anapoda cum putea sa fie, pentru mine era un sprijin ipotetic. Ma tinea strans de realitatea de care fugeam, ajutandu-ma parca...Si spun bine parca... ca tarziu mi-am dat seama ca se putea trece totul doar gandindu-ma. Dar atunci nimic nu-ti pare de ajuns.

Asa cer negru si oameni fericiti parca nu iti pareau niciodata. O invidie handicapata punea stapanire pe tine luandu-ti sufletul .. incapacitandu-l. Ramanea sec, fara vlaga, ranit grav. Nimic nu iti putea spala rana, nimic nu iti dadea sau imprumuta atele. Ti le proiectai singur in minte , ganduri pozitive cu o mica lumina cat sa ajute rana sa se vindece. Si de parca nu ai stii, convalescenta sufletului nu e la fel cu cea a trupului. Nu stii ce sa-i dai de mancare, cu ce sa il tratezi. Nimic nu-ti aduce viata frumoasa ca si pana atunci.

Iar atunci... atunci e doar un moment. O bifurcatie de tine aleasa, daca ai noroc. Daca nu te trezesti tarandu-te intr-o directie nedorita, cautand ajutor acolo unde cu siguranta nu il poti gasi.

Ce bine ar fi daca in toti am gasi resursele si modalitatile cosntructiei unui cort de prim ajutor, sa ai un pat sa ajuti constiinta sa se ridice, sa alunge norii de praf si oportunitatea eliberarii de tot ceea ce o ingreuneaza, cedandu-le vidului regasit in tine. Sa se imprestie, micsorandu-si puterile. Sa se risipeasca usor , sa nu se intoarca niciodata.

Imagini prinse in oglinda.

Ganduri esuate. Sentimente de inutilitate.

Degeaba am eu un cort de prim ajutor ca nu te pot transfera la mine. Nici macar nu iti pot da ceva materiale sau oportunitati cat sa ti-l ridici singur. E trist ca uneori trebuie sa iti privesti constiinta veche murind lasand-o pe cea noua plina de cicatrici trecand in frunte. E schimbata. E mai mohorata, a preluat din norul negru o parte, zbatandu-se sa iasa. A reusit... intr-un final murdarindu-se toata. Cicatricile si ranile, toate sunt urme ale momentului de atunci, secunda care te-a schimbat.

Secunde de genul sunt peste tot. Trebuit cu grija sa le alegi sa nu se intample.

Felinare si o strada pustie.

Pasi repezi si grabiti.

Suna o melodie cunoscuta. Un mesaj. Realitate.

Welcome back. Credeai ca scapi?

* Era o data un vis si o chitara. O mare si o libertate. Era calm si domnea alaturi de mine dorinta iubirii regasite intre scoici si alge verzi, emotii si senzatii atat de mult uitate. Si totusi era calm. Iar marea.. o mare albastra, cu un cer limpede oglindit in ea. Iar chipul, acel chip frumos ce il regaseam in ea, era langa mine impartasind aceasi stare. Era calm. *