colorarea panoului numit viata.

Creioane si culori ravasite pe un covor murdar, o minte ce se zbate disperata de a gasi o iesire mica cat sa evadeze in marele infinit al ideilor desavarsite.

Tabele si evidente cu tot ceea ce se poate intampla... dubios ca noi totusi nu gandim in tabele si in lucruri simple. tendinta noastra de a le tot completa cu sugestii , pareri si idei ne pateaza toata intamplarea facand-o subiectiva. E a noastra de vreme ce noi o gandim si noi o modificam. Ii rapim acel farmec irezistibil de a soca prin esenta ei obiectiva. Ne-o complacem intr-o existenta anosta cu dorinta apriga de a face pana si din situatie ceva al nostru, ceva ce ne apartine , ceva ca amintire.

Nu am dreptate crezand ca amintirile sunt doar forma de a stoca situatii, luate intr-un mod obiectiv si filtrandu-le spre a le face subiective, manjindu-le cu tot felul de presupuneri inexistente, frustrari si dorinte neimplinite? Exista fie amintiri pline de placere, fie amintiri pline de resentimente.

Pacat ca nu stim inca sa transformam orice in frumos, orice in divinul subiectiv optimist.

Dar ce ar fi viata fara unii, acei pesimisti incurabili ce otravesc lumea?

Ce ar fi viata daca toti am fi fericiti?

Ce ar fi viata daca noi am fi cu totul plictisiti?

Recunoaste.. macar ai mintea ta. Ea lucreaza pt un moment neimportant, poate pentru o coincidenta neplacuta.

Have fun trasformandu-ti viata.

totul mental.

Uneori iti poti da seama ca si o secunda sa zaci in nestiinta cu tot "sufletul" deschis miscarilor gandurilor te ajuta, simti cum iti curg prin ipotetice vene mentale, niste conexiuni speciale, un tot. Ce sa-ti curga? gandurile... Ce tot? Acel mare nimic linistitor in care te poti ascunde oricand ai nevoie. O eliberarea de tot ceea ce este greu si blocheaza o adevarata tranformare normala, din care nu pierzi nimic. Acea succesiune de nasteri ale noilor idei, ale linistii, simti cum se cuibareste usor in tine si iti impune o schimbare a respiratiei, o eliberarea din propria inchistare. e depasirea egoismului si dorinta necesara de a schimba, de a impartasi.

Sa-ti regasesti toate fortele si sa o iei de la capat.

Din pacate si locul unde te ascunzi e si el cotropit de ganduri negre ce acapareaza tot cerul, ganduri ce otravesc inspirul si ganduri ce blocheaza trecerea.

Ce faci? Rezisti.... Ai mai trecut tu prin atatea si fara locuri de ascundere...

Cum faci? Perseverezi, nu te lasi...

Nu te lasi in fata cui? A nimanui, doar a sinelui tau.

Si oare ce e mai greu decat sa fii in aceasi persoana atat dusmanul cat si protectorul? O lupta probabil ce niciodata nu se va termina daca nu vei lua partea cuiva?

Cui? Depinde doar de tine.

Care tine? Hmm, care tine? M-ai inchis. Care...care tine? Ai zis cumva care tine? Da... Cu siguranta. Pai... acel tine favorizat de soarta.

Ce soarta? E cumva destinul?
Ce destin?

Poate e doar mediu.
Ce mediu? Un mediu alcatuit numai din factori la fel de duali ca tine.

La dracu... peste tot, peste tot numai dualitate.

Tine-Tine. Care castiga?
Tine sau Tine?

Sau cel mai fain... sa ramai fara tine ca s-au omorat intre ei. Un tine a omorat pe alt tine.

Si atunci ai murit.

Sinucidere. Genocid mental.

La dracu.. Traiesc? Vei trai cu siguranta si fara tine. Din pacate, e greu sa o iei de la 0 cu reconstructia. Sau poate e mai bine. Reinventeaza. Reface.

hello-bye

Hello me again.

Sarutmana, ce ai mai facut? De mult nu ne-am mai vazut...

O da.. si sa vedeti ...
Da da... Cum sa nu?
Sa iau un loc?
Bineinteles.

Si uite, asa, ma vezi asezata si ca alte dati de vorba cu mine.
Ca alte dati, dand apa la moara schizofreniei si dorintei de a ma acoperi vorbind asa, va sa zica cu o alta persoanlitate.

"i seek you out just to find myself"

I kinda need to change myself a lil...

Prea multa detasare strica.

my bad.

bye.

So I'll seek you out
Just to find myself
And I'll worry ‘bout consequences later
I hear you out
Till I hear myself
Hear myself in you

Never knew if we were really true
Never thought I'd ever get to you
Never thought I'd end up like this

default.

Ce pagina alba si mii de intepretari.
O pagina ce poate vedea cadavre, idei moarte pentru patrie, sentimente ascunse asemenea spionilor, scuturi si inarmari cu munitie pentru cazuri de urgenta cand pur si simplu tensiunea scade.

Un scut usor de inarmat, m-am trezit cu el deja faurit, tocmai bun de pus in carca. Si doamne, imi amintesc acum 2 ani cand cautam disperare furnizorul din mine. Dar nu aveam averea... cu ce sa-i platesc daca eu insumi nu eram gata sa il port?
Cum uite, acum ma simt ca un personaj din dota, cand ai nevoie de scut si cand ai toate "ingredinetele" gata. Te-ai trezit cu scutul. Nu-i nevoie de bani pentru reteta si alte antrenamente pentru a il crea.
Si e ciudat. Cel mai rau e ca nu mi-am dat seama ca deja il port pana nu am avut o oglinda vie sa-mi spuna cum ar trebui sa ma privesc.

M-am schimbat si ciudat, si rau iti pare de schimbare.

Am alte alternative de a privi, alti ochelari cu care sa uimesc lumea si in primul rand sadismul si ironia m-au acaparat. Nu stiam cu ce unelete lucrez de sunt atat de contondeste. Cum taie si zob fac orice prind in cale. Criminal al ideilor slabe, ucigatorul bucuriei reale.

Cred ca ma apropii de 30 de ani si fecioara din mine ma acapareaza.
lol.. nici 20 de ani nu i-am facut, dar deja ascendentul ma acapareaza. Daca nu aveati habar ce e cu el, va spun eu. Se spune ca zodia conteaza in prima parte a vietii, apoi spre 30 de ani, ori mai incolo, ascendentul devine principal si zodia ceva secundar care se ocupa cu chestiunile nu atat de importante.

Eu sunt o combinatie (reusita sau nereusita ) de taur cu fecioara. Altii s-ar ingrozi de ce om pot fi.

Eh... presupun ca daca si cu cei mai mari tirani s-a putut trai, s-or descurca si altii cu mine.

*Am citit azi. Si ce bine a fost sa ma simt eu din nou. Mi-am recapatat si dorinta sa scriu, si nu e ceva de bun augur, cred, avand in vedere ca scriu decat obligata sa ma lupt fata in fata cu sentimentele mele. Ultimele zile au fost ca niste treziri bruste si triste. Descopar cu mare durere cum unele situatii trebuie acceptate asa cum sunt. Acum 4 luni nu le vedeam asa si nu pot spune ca pana acum le vedeam. Doar e asa ciudat, cand ti le prezinta cineva in fata. "Poftim" si trebuie sa zici cu regret: "da.. ai dreptate", te intorci si sa te resemnezi. Sa te descoperi ca pe un alt om ce nu se mai intelege cu propriile valori, cu propriile idei si sentimente.

Un gol in stomac, ce parca imi se ridica spre a innora inima.

Ce ciudat e cand iti dai seama ca poti prabusi o intreaga lume.