un minut in infinit

Doua manute ridicandu-se spre cer in speranta ca se va observa....
o manuta cade pe asfaltul rece atingand usor talpa piciorului indoit. semnul obisnuit de durere.
in acea miscare haotica , cu acei pasi in reluare totul cu scopul de a prinde mingea rosie.
a fost observat de o alta fiinta mult mai mare ce s-a apropiat si a dat ajutorul care era asteptat.
S-a inaltat .... inca putin si atingea ramura plina cu flori de tei.
era fericita. se observa asta in zambetul ei sincer care il afisa. o imagine perfecta.
din pacate pamantul se apropia si nu mai era la inaltime.... se apropia..... se apropia ce-i drept de acel cadru rece imbracat intrun material moale. si curelele ii erau stranse in juru-i.

asta e doar un mod de a descrie un minut din viata unui copil mic ce abia merge si care din greseala cazuse. era pus de bunica inapoi in carucior. erau amandoi in parc..

vis ciudat. intotdeuna mi se intampla sa ma atinga o stare f ciudata din cauza unor imagini formate haotic in jurul unui situatii intamplate in ziua precedenta.

stare ciudata. cauze multiple. un amalgam de sentimente. daca ma stradui le gasesc pe toate..adunate. majoritatea sunt indreptate spre mine.

am dezamagit. melancolie. detentie.

vise cu iz de timp

am adormit pur si simplu, nu ca alte dati cand imi treceau prin minte atatea idei si atatea solutii de la tot atatea probleme. uneori e bine sa te scufunzi in vidul negru al viselor, al nimicului ce poate lua orice dimensiune. m-am trezit in schimb de zgomotele celor apropiati si de anumite intrebari ce ma aveau in prin plan. am decis sa ciulesc, mai dorm inca o ora. dar somn mai mult tot nu am avut. m-am trezit la 6 45 chiar mai devreme cu aproape o jumatatea de ora. dar in schimb tot pluteam intre cele doua realitati ca pe la 7 si ceva sa aflu victoria, adormisem si visele iar ma bantuiau. si nu orice vise, ci acelea cu secvente ce nu aveau sens, cu schimbari bruste de decor si timp, spatiu si oameni. parea o epopee fragmentata ce avea la baza motivul trecerii ireversibile ale timpului.
in vis .. era spre sfarsit era deja noapte si cutreieram prin niste stradutze laturalnice ca sa ajungem la o cladire. p drum gardurile parca deveneau din ce in ce mai convexe, intersectandu-se aproape intr-un loc unde simteam ca ma sufoc . gardurile mult prea inalte, noaptea mult prea apasatoare si totusi mana de care ma agatasem ma tragea sa ies din locul acela stramt. si da..peste tot latrau cainii. dar s-au oprit la un moment dat , cand am vorbit cu un anumit nene si incercam sa urcam niste scari... apoi..totul s-a spulberat. era deja f tarziu si intarziasem. domnea necunoscutul si frica.

visele inca trageau de mine pt a continua actiunea. dar a trebuit sa ma ridic. deja incepuse sa mi se faca pielea gaina. urasc senzatia asta dimineata cand este f bine sub plapuma ca sa mai poti avea pretentia sa te ridici, mai ales cu un motiv ca mersul la scoala.
din pacate intr-un fel, fericire in al doilea fel nu am facut decat o ora si asta la 12..asa ca daca aveam initiativa nici nu ma mai stresam sa ma tarasc ca un zombie stunned de magia somnului.

plimbare si window shopping, uneori atat de bine dar atat de frustrant cand nu ai defapt decat 3 lei pt o cafea si bilet de intors. imi uitasem si banii aks in disperarea cu intarziatul. si apoi ora... ora la care logic toata lumea se plictisea dar trebuia sa stam. mi-am stricat media. am inversat cam tot la economie.. nu conteaza. macar acum pot sa dorm linistita ca scoala s-a incheiat. pot sa ma consider deja in vacanta.

lucrul cel mai dubios mi se pare diferenta dintre oamenii care impart un anumit spatiu obligati de anumiti factori. si un alt lucru ciudat, multitudinea lucrurilor care il pot face p un om sa para ca ticnit sau intr-adevar dubios. o anumita intrebare pusa aiurea sa determine o astfel de comportare , de a judeca omul si de a-l apostrofa din cauza ca implica in anumite chestii. da .. nu se intelege nimic... dar imediat si explicatia. am fost lasata p dinafara si eu si dd dar asta nu e tragedia, oricum refuzam invitatia. dar azi s-a int un lucru normal si logic , face parte din acele faze penibile cand esti intrebat vesel ce cadou ai cumparat si defapt n-ai fost invitat. asta nu e o problema, treci peste dar cum sa nu observi cand persoana este trasa de mana de un alt individ care incepe si comenteaza si da din picior nervos ca ai dezvaluit marele secret. pierdere de vreme si neuroni. ahh si de secunde.cred ca prefer de n ori sa-mi irosesc acele secunde mergand prin padure si conversand cu persoane geniale, fara sa stau sa privesc istericalele unora.

maruntinul de azi care m-a stresat a fost acelasi ca si ieri.. socul ca timpul a trecut atat de repede. inca un an si s-a terminat liceu. ciudat.
inca 3 clipe si ti-ai terminat viata.
totul trece mult prea repede. omul nu are destul timp sa se dezvolte iar eternitatea e deja mult prea plictisitoare...

tumb 18

aruncand cate un ochi pe fereastra( care fereastra, ce tip de fereastra, cu ce fel de sticla si ce culori contineau imi sunt indiferente.) dar dupa cum spuneam aruncand un ochi pe fereastra deslusesti in intunericul sec cateva pete de lumina si cateva soapte ce rasuna ca un ecou in departare. atatea fraze ce iti apar in fiecare secunda si cu atatea sentimente ce parca te sugruma.. ai vazut umbrele cum se misca lent , tarandu-si parca imaterialitatea intr-o urmarire ce iti seaca buna dispozitia.
oameni care ajung tarziu, care se pitesc printre zidurile roase si pictate de artisti total neindemanatici cu o arta ce exprima acea duritate si raceala total nespecifica... artei.

sezutul p un scaun, comoditatea specifica urmata de acea indiferenta grasa cu care adoptam orice veste noua venita. ne pierdem vremea discutand ultimele barfe cand defapt am putea sa ni-l pierdem faceand ceva concret... azi la ora de fizica am continuat sa vedem documentarul lui al gore, genial... este facut perfect si datele sunt f precise. te lasa cu gura cascata sa vezi cum ne place sa ne complicam si tot ce conteaza este defapt puterea, puterea de cumparare, banii si
logic ultimele barfe.... ca doar gandestete ce s-ar intampla cu existenta noatra daca nu stim samponul cu care se spala vecinul si ora aiurea cand se trezeste doar pt ca are insomnii.

acelasi parc azi, era la fel ca si ieri, din pacate mult mai putin copii iar leaganele inca erau ocupate ca de altfel toate bancile.. asa ca ne-ma indurat sa zacem si pe obisnuita bordura sub un tei.macar era la umbra. imi e doar de conversatiile noastre cretine si de imbranceala.. doar ca sa ma dai jos.. special sa cad. cred ca as suporta si ideea de a fi gadilata dar nu sunt total sigura. mi-ar placea sa am libertatea sa plec, de asemenea as vrea sa fiu destul de curajoasa incat sa plec singura sa ma plimb, acum la aproape miezul noptii. dureri de cap, respiratii taiate si ganduri invalmasite... imi dau aceasta apasare specifica unui intamplari ciudate ce nu s-a int. senzatia de surpare a stabilitatii perfecte a sufletului a aparut brusc, trail-ul mi s-a dus, iar p moria mi-am regasit caracterele facut doar ca sa vad cat de boi sunt tauranii si cat de dintozauri sunt trolii.
l-am dus rapid la lvl 11 pana si eu care ma misc in reluare, dar la un moment dat observ ca sictireala existentiala si-a pus mana p gand. magul parea fain si as mai fi jucat dar era aiurea, nu ma mai descurcam nu mai eram atenta la "combat" ci doar ... la soaptele aproape mute din interior incercand sa le deslusesc. inca incerc sa le traduc, sperand ca voi gasi motivul starii.

vorbisem de morala. azi imi pare rau. nietzsche preciza ca morala nu exista, legandu-se de niste realitati care nu exista. cred ca asa se poate exprima si starea mea, din niste realitati care nu exista. ciudate sunt caile sistemului nervos (si f greu de invatat).

ma duc sa termin studiul. argumente pt arianism.maine ma asteapta o discutie fain si ahh dap. desenele animale si inainte de toate, trezirea.. deci eliberarea de senzatia aiurea.

dreptul de a alege. individualitate. idei incurabile.

it happend smth today.. that was very strange... am tot zacut intr-o banca in parcul asa numit parcul "poponarilor"...oare unde daca nu... logic in locul special amenajat pt copii uitandu-ma cum se joaca picii si se dau in leagan. ma binedispun sa vad cum mici extraterestrii cu ochi mari si mereu mirati, ajutati sa mearga fac pasi nesiguri iar copii mai mari se alearga intr-una unii pe altii cad.. se imbrancesc si rad. pur si simplu sunt cei mai fericiti. nu observa nimic din ceea ce este rau in lume si stand langa ei.. parca vezi ca exista si ceva fericire... cu siguranta. este exact motivul pt care vreau sa continui, scopul meu in viata .(pediatria) asta nu conteaza defapt ..deloc.

gandurile oricum ma coplesisera desi impreuna cu "dd" trebuia sa vorbim chestii care sa ne inveleseasca.. ne-am oprit insa la disperarea unora pt succesul si impuscatul notelor, la dorinta de a se lega de tot ce inseamna material pur si simplu calcand in picioare sentimente oameni si chiar sensul fain al vietii (te trezesti dimineata si stii ca azi esti asteptat si ca cineva iti duce dorul) ehh se pare ca unii prefera insa sa stie ca ii astepata doar un car de nervi si niste oameni infecti. whatever... ( moral nu am voie sa judeci... dar este si asta un mod de a vedea mai multe perspectiva si de a analiza pt a nu face aceleasi greseli..)

s-a epuizat si acest subiect ca altfel... ne manca acolo ruina, iar meditatia ne astepta, si timpul parca alerga, nu se gandea la problemele existentiale nerezolvate ale unora ca noi. yeah.. i can live with that i guess...

s-a facut si 20... ne-am gandit totusi sa ne ridicam si sa mergem sa bem apa ca altfel.. muream de deshidratare.. iar in timpul acesta banca ne-a fost ocupata.. dar nu era mare lucru.. mai erau si alte banci la umbra, asa ca ne-am intors.. si nici nu apucasem sa termin fraza diabetica ce vroiam sa o marturisesc lui dd ca au si aparut la orizont alti "dudes". ii asteptam ca normal... trebuia sa avem conversatia asta de ani de zile... dar mereu se ivea o problema. dar azi desi promisem ca va fi private.. am discutat deschis si cu cei care habar nu aveau de subiect.

ca si mine.. unii gasesc mereu motive de a judeca... dar nu in genul meu (doar susotesc si imi dau cu pararea cu dd ) ci la modul de a convinge si pe altii ca deciziile mele sunt unele atat de gresite ca trebuie indreptate. deciziile, ideile si convingerile sunt lucruri atat de personale, individuale si originale inca nu merita ....defapt nu ai dreptul de a atenta la ele pt a determina o schimbare. nu deti niciodata de mai multa putere fata de o pers pt a primi acest lucru. in "portretul lui dorian grey" se gasea o fraza.. "orice influenta este negativa" asa ca perspectiva ta asupra unui lucru este putin eronata pt a fi aplicata in cazul unei alte persoane. binele tau nu este acelasi cu binele vazut de el si raul are poate conotatii si dimensiuni diferite fata de ideea ta de rau....

i don't get the point in a invinovati cand nu stii despre ce este vorba, nu vad de asemenea nici un sens in a te baga in sufletul omului cand vezi ca nu mai esti cu acelasi "statut". inca ma socheaza.. nu credeam ca un om poate ascunde atat de multe, defapt nu credeam ca totusi un om se poate arat intr-o ipostaza in care care nu il poti imagina... si gandurile ma tot duceau departe.. ma gandeam cu groaza cum era sa descopar foarte tarziu ca defapt cineva nu este defapt acel cineva ci doar un cineva cu o personalitate greu de suportat.

schimbarile sunt atat de vaste incat nu le vad... mie este teama sa ma confrunt cu ele. imi prefer locul de aici de la distanta. incepe sa-mi convina rolul de a privi detasata si nu acela de a fi distrusa zile intregi... unoeri merita sa ramai stana de piatra....

aberatii tarzii. umbra.

intotdeuna mi-am imaginat cum ar fi in lume cu o libertate atat de mare incat senzatia de dorinta si vointa sa nu mai aiba nici un sens , asa ca omul sa poata sa se exprime doar prin senzatia de a trai, fara nici un scop si nici un destin doar prin complexitatea ideilor ce le nutresc printr-o comunicare telepatica avansata.. fara sunete stridente si... fara victime ale sortii....

flash... damn a trecut si aceasta secunda so.. mi-au disparut si ideile...iar muschii extrinseci ai ochiului se contracta si se realizeaza reflexul de acomodoare... si uite . percep... vizualizez... umbra ce sta alipida de zid.. acel lucru imaterial cu care ne confruntam si care mistic are o conotatie aproape echivalenta cu raul, raul fiind tot ceea ce inseamna necunoscut , frica si intuneric..

tot nu-mi pot da seama cum s-a putut ca acelasi umbre damnate ce ne urmareau in intuneric acum 2 clipe sa se amestece perfect intr-un amalgam de presentimente si temeri, determinand inchisoarea sufletului si ferecarea mintii intr-o teroare neimaginabila, un spatiu al indoielilor.

vidul ca nimic, vidul la fel de complex ca intregul necunoscut ce salasluia in marea nedeterminare a unei probleme existentiale. Scrisul m-a traznit ca un fulger iar ultimele tale cuvinte rasunau ca un ecou... cu o intensitate din ce in ce mai mare.. cu o astfel de chemare spaima nu s-a sinchisit sa intarzie. exact in clipa vederii umbrei...

lumanari si felinare , lumina palida a lampilor de pe strada , o urma a societatii ce se considera intr-o evolutie continua dar defapt se arata ca un regres iremediabil. ce rost are senzatia de siguranta aparenta a luminii ca sa elimine intumericul cand orice spaima porneste de la umbra.

ferestre si fete la fel de palide, toti par saraciti de aceasi boala, si secati de aceasi uratenie. toti prefera sa uite si sa se reprime..

nu are legatura. franturi de imagini. franturi de visare.