Centripet.

2 patratele ce trebuie completate cu un X, ca doar or sa treaca si ele.
2 patratele, 2 cuvinte si, nu in ultimul rand, 2 stari complet opuse.
Incerc din rasputeri sa imi scot pelerina, si voalul negru ce imi acopera jumatate de fata, vreau sa trec peste ele si sa las soarele sa ma prinda.

Daca mi s-ar "patch-ui" fiecare neregularitate cu molecule fine de apa, nu as mai fi, nu as fi eu ce incerc atata sa acopar si sa protejez.

Iar imi ia o eternitate sa ajung... nu sa am incredere, ci sa ma accept prin altii. Inseamna sa ma schimb.

Always a change.

4, 3, 2, 1 cuvant.

4 cuvinte usor soptite si ipoteticul raspuns se lasa asteptat, ca predinde ca nu te-a auzit. Le-ai soptit atat de usor, ca o melodie ce o stiai si nu o poti recunoaste, ca o atingere ce scade in intensitate atunci cand nu este intampinata cu aceasi reactie asteptata.
Chiar incerc sa imi aduc aminte momentul de te legi atat de tare, dar sincer nu pot recunoaste ceva. NU am auzit si gata! De auzit e una, dar de vazut si recunoscut intregul peisaj din nou, nu il pot face si desi ipotetic sentimentul e acolo, nu vreau sa realizez ca ajung tot acolo, intr-un loc de unde am plecat si alte dati. Nu vreau sa recunoasc, asa cum nici nu vreau sa aud, acelasi 4 cuvinte pe care mi le tot soptesti.
Oh, sa ne gandim de 2 ori.
Sa ne gandim, chinuind o melancolie de zile mari si cantam.
Sing sing sing.


Fugim right? Arunc la gunoi tot, de la asteptari la vise. Pana la urma nu degeaba sta scris mare si ingrosat pe usa mea ca atunci cand ai pierdut tot, ajungi sa primesti tot. Alti ochi si alte cuvinte. Alte patch-uri si fuga.
Vin la tine.

Another day in "paradise".
*trosc* Inchide usa dupa tine, te rog.