joi, 7 mai 2009

ochi. Ingeri. sentimente si vise.

am promis o descriere si uite aici. Nu garantez ca va iesi bine, eu doar imi fac datoria si incerc.
 
La origini era o foaie ca oricare alta, dar era printre primele mele foi din noul bloc A3 cumparat. Ma simteam ceva mai libera cu atat alb disponibil sa-l umblu cu idei de-ale mele. Sa-mi schitez acolo stari, sentimente.... si nu in ultimul rand era ca si o oglinda sa-mi vad degradarea sensului.
Nu am desenat niciodata din fericire, fericirea imi place sa o tin pentru mine si sa nu o exprim decat prin imbratisari si... multe alte imbratisari. Astfel.. plansa ajunsese singura modalitate care imi capta mintea si ma elibera de toti demonii care salasluiau acolo in voie. Avem zile, defapt seri cand tot ce faceam in afara de a asculta muzica era sa desenez. Desenam enorm, si in ore, si in cel mai neinsemnat minut pe care simteam ca-l pierd. Mintea in perioada aceea era mult prea chinuita cat sa se descurca singura cu oceanul negru de incertitudini si cu raurile de ganduri ce taiau din ce in ce mai adanc fiinta. Ingerii, diverse ipostaze ale ingerilor, ale ingerilor cazuti, in metaformoza lor spre demoni.. ingeri si ingeri si iar ingeri. Nu-mi pot explica aceasta predispozitie.. dar nu am avut timp sa stau sa ma gandesc la ea. Facea ceea ce imi dicta inima. Curgeau raurile gandurilor asternandu-se in sentimentele exprimate prin corpul ei, pozitia ei si ochii. Rar lipseau lacrimiile fiindca nici eu ca si creator nu mi le puteam abtine. 

Dupa cum spuneam... ingerii erau all around. Unde era alb insemna ca exista ingeri sau ochi. Punctul culminant al starii mele a fost pricinuit de o zi total anapoda. Fuse primul vis dintr-o serie de 3 vise care vor picta realitatea de a doua zi. Si era putin cam trist sa te trezesti in mijlocul noptii cu chinul pricinuit de cosmar .....ca sa vezi a doua zi ca imediat dupa ce povestesti visul.. se si intampla, lasandu-i pe toti cu gura cascata. Acelasi loc. Aceasi fuga. Aceleasi haine. Aceleasi persoane... . Atunci am simtit nevoie de a face si altceva. Ingerul nu ma mai ajuta.
Gasisem o poza la care ma uitam de mult timp... si imaginea imprimata acolo mi se potrivea de minune. Am incercat sa o transpun... doar conturul ca apoi gandurile mele sa umple golurile ramase. Zis si facut. Rochia albastra ca cerul de toamna si cu cateva dungi de albastru pal, contrasta puternic cu carbunele aplicat ca si culoare al parului ei lung . Statea ghemuita si tot ceea ce iti capta atentia erau ochiii, speriati, mari cu o imobilitatea marcanta. Parea urma a unor chinuri interioare imposibile , ducand o lupta crancena cu ceea ce era real si incapacitatea ei de a accepta lucrurile asa cum sunt. Era insotita de un paianjen ce cobora pe o plasa subtire dintr-un trandafir ce sustinea rama. Se vroia partial tablou, existand doar jumatate de rama. Marca clar prajul realitatii de cel al imaginatie. 

Era singurul desen care imi lasa liber atat de mult sentiment. Se citeau senzatiile ca si cuvintele intr-o carte scrisa lizibil. Nu existau sanse sa gresesti. Chiar din cauza asta o uram atat. Era prea aproape de adevar, prea aproape de mine, prea aproape de ceea ce eram. 
Doream sa devin persoana fara sentimente. Mi se parea groaznic ca le ai ca sa te chinui cu ele.
Doream sa le ingrop, sa nu mai simt. Sa devin altcineva.... 

regret totul. eram prea emo. dar ciudat ca fara acele sentimente desenele nu mai existau...
e bine sau e rau.. nu-mi dau seama. M-am schimbat oricum. Incerc sa ma accept. Desi e greu sa traiesti cand esti jumatate in umbra, nestiind ce vei gasi.


ps. numai descriere de desen nu e. genial :|


Niciun comentariu: