Orice influenta nu este chiar atat de diabolica, pe cat ar zice unii.
Sunt ca si un fel de tornada ce a adunat in timp, de la emotii cu diferite intensitati, la ganduri si idei preluate de la altii. Ca abia acum am ajuns atat de diabolica, si faptul ca, initial, creatorul care incerca sa ma ajute sa ma zidesc in indiferenta nu a ajuns la nici un final, asta e doar o alta parte. A fost si aceea o mica incercare de a ma schimba. Sa ii spunem temelie. Oricum ma schimbam, nu cred ca imi trebuiau decizii atat de aspre si schimbari atat de bruste. Intr-un final, i turned out just fine. Ce conteaza ca sunt un pic rea?
Dar poate e mai bine.
Revenind la influente, cred ca de la mai toata lumea am sustras si invatat mici ganduri sau trucuri ce deveneau, ajunse in spatiul meu, mici pietricele care aveau acelasi efect scontat ca si cand cineva le-ar fi aruncat intr-un petic mic de apa. Deci, se materializau in mici valuri care ma traverseau. Efectele erau desigur direct proportional cu socul sau duritatea cuvintelor, si cu gradul de implicare emotionala intre noi ca si persoane.
Si acum, urmarind evolutia, am avut o temelie. Sa va spun un secret, aparent in lumina altor ochii, eram un experiment esuat, dar ca si o planta sadita toamna, abia primavara poti observa daca intr-adevar va ajunge sa se prinda. Asa ca experimentul niciodata nu a ajuns la un sfarsit, si cu atat mai bine. Pietricele mici au fost adunate si apoi zidite si consolitate, exact asa cum sunt trantite printe caramizi amestecul menit sa intareasca structura, de catre alte idei aduse de vant sau timp in sine.
Acum sunt ca si un mozaic, cu particele pe care nimeni nu si-le poate contesta ca avand un rol crucial. Am o singura usa, pe care o tin in general inchisa si pentru a ajunge sa treci de zid, uneori trebuie sa fortezi fereastra, luandu-ma prin surprindere. Nu poti forta usa, ca asa iti asigur ca niciodata nu vei putea intra. Exista momente cand ma si lichefiez, dar evit pe cat posibil, ca niciodata nu se stie daca te mai poti aduna asa lichid.
Pacat ca dragostea, care pare sa te lichefieze, nu vine si cu un vas la pachet, sa nu te pierzi pe drum, in caz ca esti lasat in ploaie. Lichid fiind, sa fii spalat de ploaie si vant, ajungi prin locuri intunecoase si la radacinilor unor plante. Cazut din nou la un moment crucial al evolutiei, la nivel de planta, iti trebuie timp sa si evoluezi la loc.
De aici, si ideea cu indiferenta, asa macar ramai o structura in picioare.
Dar, azi mai mult ca niciodata sunt nevoita sa recunosc, ca am pierdut controlul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu