eu cred. tu nu.

te izbesti zilnic de superstitii, asta daca esti prea realist, si de lucruri care sunt sunt in legatura cu tine. orice om are superstitiile lui in care crede, fie preluate, fie pur si simplu dobandite dintr-o frica dintr-o experienta anterioara.
toti tindem sa credem in ceva anume desi altora nu li se pare ca este adevarat lucrul in care credem. si nu ti s-a intamplat sa observi cu stupoare ca desi toata lumea iti spunea contrariul tu ai in fata dovada vie a faptului in care credeai.
stiu ca e ciudat dar eu chiar cred ca uneori iti influentezi cursul vietii doar gandind sau actionand dupa anumite superstitii. ajungand sa crezi in subconstient, desi nu realizezi, vei actiona in diferite moduri pana cand acest lucru se va si intampla.
asa cred ca este si cu prevestirile. toata lumea are asa ceva fie ca recunoaste sau nu. la anumiti sunt reprezentate asa de vag incat nu-si dau seama(confundand deseori cu o senzatie de incomfort) p cand altii si-au dezvoltat acea capacitate de a citi prevestirile . bine, se poate zice ca la unii este si o continuare o traditiei, ca prin experienta altora s-a dus mai departe informatiile ajunga acum ca un om sa stie ceea ce au cladit altii de secole.
si e asa de greu sa observi cum uneori sunt semne ale naturii ce prevestesc lucruri. fie o ploaie fie un dezastru emotional.

brad. si trandafiri. vise si stomac chinuit. ganduri si fantome.

totul si nimic. perfectiune.

si azi noapte am vrut sa adorm cu aceasi usurinta ca alte dati..... numai ca somnul s-a lasat asteptat. degeaba am lasat mintea sa pluteasca ca ale ei ganduri nu se lasau plecate. stateau in capul meu si imi chinuiau mintea cu tot felul de presupuneri. defapt lucrau impreuna atat mintea cat si oboseala si intr-un anumit raport si imaginatia si am trezeam "cugetand" niste chestii pe care nici eu nu imi mai venea sa le cred. se pare ca intr-adevar am ceva cu cifra 5. e a nu stiu cata oara cand ma trezesc la 5.50. cu o ora si ceva inainte de ora mea normala. si tie greu cand vezi ca e totusi noapte si cu greu iti vine sa scoti mana din plapuma pt a te tinde spre telefonul de pe jos. si lumina acea puternica care iti face ochii sa lacrimeze ca sa observi cu stupoare cum ca e doar.. 5.50 . si abia ai adormit la 12.

n-am mai mentinut acelasi ritm ca saptaman trecuta. mi-a mai trecut putin asa ca pot sa stau si cateva zile fara sa scriu . plansa e neterminata si ingerul sta acolo intors cu spatele abia schitat. nu mi-am dat seama decat aseara de o chestie. facusem o plansa speciala pt o persoana la fel de speciala pt mine , era de ziua de nastere dar .. am facut fara sa vreau si sa imi dau seama de simbolistica " ingerul intors cu spatele" - m-au innebunit la literatura cu astfel de chestie, modul cum sunt reprezentati cei "morti" - cu fata spre apus, la fel ca si in plansa, cu aripile atarnand lenes pe langa roba-i alba. era o plansa in pastel care ma chinuisem sa o fac fara sa am acea stare specifica care sa ma faca sa desenez. (adica sa ma eliberez prin arta..<>)


ti-ai putea dea seama de limitele tale? ti-ai putea imagina cum ai putea sa fii cel mai bun si cum anume sa reprezinti raul pur? te-ai putea imagina ca nu reprezinti nimic si in acelasi timp reprezinti totul? acelasi lucru l-a spus si pascal " caci, pana la urma ce este omul in natura?nimic in raport cu infinitul, tot prin comparatie cu neantul, un lucru de mijloc intre infinit si neant. el este infinit de departat de ambele extreme , iar fiinta lui nu sta mai apropae de nimicnicia din care este scoasa decat de infinitul in care'i inghitita"

si cum spuneam... limitele tale ti le poti imagina? te-ai putea vedea ca ceva perfect? a te vedea ceva perfect in seama ca in raport cu altii tu esti vazut si te consideri perfect. inseamna ca tu in conceptia ta si modul cum esti tu, fara nici o exceptie indeplinesti toate caracteristile idealului celui cu care te compari si de asemenea reprezinti tot idealul la toti cei cu care te compari. esti perfect, nimeni nu are nimic de comentat la adresa ta . tu nu ai mai avea cum anume sa fii tu, repezentand tot ce anume vor altii. ai fi doar o proiectie a idelului lor. nu ceva care sa apartina tie.... cred ca pentru a fi perfect trebuie sa reprezinti doar o idee. si sa fiu si mai rea, o idee care nu este decat in capul tau, conceputa de tine. ca imediat cum i-ai dat drumul ajunge sa se propage adunand de peste tot comentarii si noi adaugiri. un ideal... aveam intr-un citat de printr-o carte scos era asa. ..a avea un ideal inseamna a-ti saracii viata. a o infrumuseta inseamna a-i rapi carcterul ei complex inseamna a o distruge. mi se parea acceptabil. acum parca totusi ma mai gandesc. noroc cu ora de filozofie unde ma stresez sa fiu cat se poate de atenta , pana la urma nu'i rau sa vezi cu ce anume isi stresau unii creierul. platon spunea ca orice lucru care este complex este sortit distrugerii, descompunerii, fiind multiform, schimbator. numai lucrurile simple fiind divine, inteligibile, nemuritoare, indisolubile.
acum pare ciudat sa-i dai idealului caracterul de complexitate. inseamna ca atunci nu ar mai fi un ideal. idealul ar trebui sa fie simplu. idealul fiind ceva asemanator cu adevarul. un lucru incontestabil.

si totusi nu ma pot obisnui ca fiind ceva raportat la infinit si neant. si totusi nu ma pot obisnui cu ideea ca orice lucru este atat de relativ. toti plecau de la o premisa sigura. eu nici macar o premisa sigura nu am, nu am o radacina de care sa ma tin, care sa ma aline de fiecare data cand am ceva probleme sa zic, ok.. o iau de la capat. am pornit de aici.. asa si unde am gresit. eu nu am nici un lucru de care sa zic ca e ca un sistem de referinta.

si totusi te-ai gandit vreodata ca ai putea schimba orice pe lumea asta dat fiindca suntem ceva intre infinit si neant. intre totul si nimic. nimicul se poate modela usor. totul poate fi schimbat, doar suntem in lumea lui platon schimbatoare ce va muri. si pornind cu ideea asta ma intreb oare dc nu am putea incerca sa schimbam ceva. toata lumea se plange de lumea asta. e asa de greu cred ca trebuie sa pornesti schimbarea cu tine. desi e putin cam mult spus. e greu sa schimbi ideile ce sunt inteligibile si nemuritoare si purtatoare a subiectivitatii... shit.. m-am incurcat. le mai reiau maine. ma asteapta o matematica urata.

si ma chinuie dap. am uitat sa zic. si toamna si cererile de schimbare. pana si iarna iti cere sa te schimbi .... o sa privesti totul de acum cu raceala. urasc iarna .

ciclon si cub de gheata

este groaznica senzatia de a te zbate intre viata si moarte ideea de panica si amorteala specifica si neatul care simti ca te inghite, durerea parasirii si durerea fizica ce te doboara.azi chiar in fata mea am vazut cum a fost taiata o pisica... da orice accident banal. si intr-adevar ii iese in cale masinii.. pur si simplu s-a napustit deodata.. dar nu a mai avut scapare. direct sub rotile masinii.
ruperea coloane si o pisica chinuita. primul impuls a fost sa ii spun sa opreasca si sa ma dau jos sa iau pisica. dar ce as fi putut face. era p moarte oricum.. si asa ca constiinta asta rea nu a mai vrut sa deschida gura inchizandu-mi cuvintele intr-un teribil "nu pot opri traficul pt o cauza deja pierduta"
tocmai asta ne e problema. ca multi se grabesc si dau peste toata lumea ca deh.. trebuie sa ajungi intr-un loc anume. nu cont ca omori un suflet.. treci mai departe... ca nu puteai sa prevezi asta.
si chiar nu stiu ce s-a int cu pisica, ce-i drept nimeni nu o ia de acolo cu siguranta. sau daca o vor lua va si dusa si inmormantata intr-un malder de gunoaie. chiar sper sa nu fi fost pisica cuiva, ca ar fi produs multa suferinta,.. dar si asa... am ramas cu un gust de melancolie. si asa nu-mi trebuia mult ca sa-mi aduc aminte.

"oricum" se pare ca a fost ziua reamintirilor, si "oricum" se pare ca prapastia de ieri cu uratul acela tot ma urmareste tipand oriunde poate si oricum incapacitatea mea. si iar invalmaseli , cascade cu apa rece si chinul de a ma abtine sa imi fac propriul meu rau. cu cat nu mai aud bataile inimii cu atat mi se pare ca devin mai claustrofoba( nu stiu daca asa e bine..), simtind cum se inchide lumea in mine.
si e vorba de un ciclon ce aduna tot ce poate fi compatibil cu ideile mele negre spre a fi depozitate iar in mintea mea inchisa. vorbeam de o anume toleranta . iar ma simt ca si cand nu o am. iar ma duc cu gandul la binele fortat. iar imi amintesc de ce anume ziceam. ca trebuie sa invat sa fac bine. ceea ce e mult prea greu. cum anume poti invatat sa faci ceva abstract ce nu are nici un fel de limite? bine.. exista o limita necunoscuta de unde binele devine rau dar nu ai idee cand anume o incalci fiind absorbit de aceasta dorinta.. aceea ce a face bine. acelasi lucru cu cruciadele... cand pt o cauza nobila au facut crime imense...(vb totusi de cruciede la nivel filozofic.. nu istoric .. cu puterea and stuff)

si aceasi senzatie de irosire a energiei.. simt cum scade senzatia de fericire. e ca si cum s-ar innora deodata totul .. aparand un nor atat de negru ca ai si uitat ca exista soare. si degeaba te chinui sa te refaci cand abia iti opresti lacrimile la nivelul canalelor lacrimale si buzele iti tremura usor.
si nu exista un motiv sigur, ci pur si simplu se acumuleaza.. si zilele trec aproape la fel ca si secundele si imi este din ce in ce mai dificil sa ma acomodez cu situatia in sine. nu stiam ca este o boala cronica.. numita melancolia de toamna de clasa a 12. se pare ca destui au avut-o.. si sunt destui care se chinuie cu ea. se termina. ciudat si cat asteptam inainte sa se termine si acum parca imi si pare rau. e bine in liceu. oricat am injura scoala. asta ii alta treaba.

doamne iar urla fara sa tina seama de nimeni. ii place sa chinuie mai ales cand vede starea mea. ii place sa aduca norul sa il lase sa ma intunece de-a binelea pana cand si noaptea afara isi aduce atmosfera macabra. intunericul.. nedeslusit. in continuare se aud.. incerc sa le reduc doar la niste zgomote de fond dar nu reuesesc.. se aud destul de bine incat cat sa le disting. "nu esti cum trebuia sa fii, nu esti cum vroiam sa fii, cum poti sa faci asta". sunt plina de defecte ca orice om. si oricat as incerca sa le acopar parca mai rau apar. uneori si eu ma simt greatza, ce sa mai zica altii care se lupta cu ciocane sa sparga icebergul care m-a inghitit... injectii cu apa calda... remember..? si cubul de gheata se va sparge... si desenul (de pe coperta facut cu carioca rosie) udat de cursul lacrimilor. urata zi.

azi ca si alte dati am ramas socata de realitatea zicalei "ochii sunt oglinda sufletului". in ochii se citeste totul. de la dezgust, nervozitate, evitare, dragoste si dezamagire, soc si alte lucruri asemenea. eu pot sa-mi dau seama din privire ce anume simte fiecare , e o senztaie ciudata cand "citesti " sentimentele pe care uneori vor sa le ascunda. dar si alte dati cand exprima tot ce simt fara nici o evitare.cred ca e mult mai bine sa orbesti cu cineva de fata despre orice decat altcumva. nu iti poti sa seama de mai nimic prin telefon sau alte cai de comunicare. face to face si ii pui deja diagnosticul. ii observi doiar privirea. o privire ce concentreaza toate sentimentele . ma simt destul de ciudat sa stiu ca am dezamagit. defapt ciudat e .. "ciudat" spus, ma simt prost stiind ca puteam altfel in mod normal.sunt eu in momentul de fata si nu altii...

luandu-ne fiecare in parte.. suntem niste dezastre priviti din alt unghi. suntem niste semidezastre dintr-un alt unghi. suntem geniali de aici si batuti in cap de acolo. suntem pt ei ceva important si pentru ceilalti unii care le iau aerul pt care traiesc.

trandafir alb si parfum de capsuni. privire cristalina si oftat. hartii decolorate si pixuri fosforescente. amintiri ce te bulverseaza. organism ce cade doborat de oboseala. as fi vrut sa fac mai mult. .. dar nu pot. ... nu cred ca am un motiv bun.. dar azi nu am simt in stare sa visez la mai mult :-? o parte imi ajunge realitatea, si aia impartita, o alta parte trebuie refacuta de la zero si e greu inceputul...

prapastia cu bombaneli.

un aer rece de abator din care abia reusesti sa iesi fara sa ingheti. cadavre si teroare peste tot , sange si chin iar oamneii trec absolut nepasatori. ciudat ca la noi nu exista vegetarieni. si eu incep sa ma simt aiurea cand vad animale chinuite. dar la noi nu exista traditie in ceva vegetarian .. ci mereu a fost traditia spre a manca animale. dar nu conteaza asta, mi-a trecut.. cred. o sa ma mai obsedeze azi apoi imi trece. presupun ...ca nu sunt sigura.

am iesit apoi afara... era cald .. mult mai cald decat inainte... plouse si era exact mirosul in timpul ploii. ador sa stau sa privesc cum ploua. si drumul era ud.. si se auzea clar cum masina trecea printre picaturi strivindu-le.
lumini rosii printre picaturi si intuneric bezna. un zgomot amortit p fond si eu cadeam intr-o prapastie. era intuneric ca intotdeuna si locul unde am cazut a fost un loc tare prost ales. un asfalt tare, albastru inchis, si un petic uitat de plante de un verde crud.. era si un cactus ce inflorise dar parea ca nu mai are mult si se ofileste. floarea lui de un rosu aprins parca lumina incaparea. se auzeau sunete si alte sunete din ce in ce mai aproape. nu erau inca strigate, dar vocea parea foarte nervoasa, tunand si fulgerand ca "cum am putut eu sa-l trag pe sfoara". cum am putut sa fiu asa cand el isi pusese toata baza in mine. dar cum putea sa urle, ca totusi nu am facut ceea ce trebuia. imi reprosa ca m-am ascuns si ca i-am aratat alt eu decat ceea ce sunt.
si nu.. nu a fost despre asta ca mereu fac asa ceva ...
ci doar azi am simtit nevoie sa ma fortez sa fiu altfel decat eram. disimularea. nu era crima secolului sigur, si totusi nu pot sa inteleg ce anume il enerva asa de tare. statuse la panda atata vreme sa ma prinda. abia astepta sa calc stramb ca sa-mi dea repede un branci. si din cauza lui cazusem. era o capcana de-a lui. se dadea rotund cu ideile lui sustinute si adora sa-mi faca un discurs despre cum trebuie sa fiu si de ce nu sunt asa. ma obisnuisem cu asta. stiam ca niciodata nu voi fi ceea ce vor ei de la mine , nici ca sunt ceea ce pretind uneori sa fiu, si nici ceea ce voi fi in urmatoarea zi. ma saturasem de o sapt de cadere libera... vroiam sa arat ca ma simt mai bine, f departe de adevarul in sine dar credeam ca ma simt in stare. incerc sa-i explic. deschid gura si vad ca nu conteneste sa vorbeasca, nici macar nu doreste sa se opreasca sa ma asculte. dar si eu pot sa tip, deci incerc si solutia asta daca nu .. shit happens. stau si cad in alta prapastie unde as da de altul , poate mai dragut cu mine decat el. si spre mirarea mea, surprins a tacut. i-am explicat ca in mine este intotdeuna un razboi, masacrul acela pe ruine, cum ti-am povestit si tie dar se facea ca ploua. uneori si foarte rar firea vesela iese dar nu tine mult ca ma arunca in partea opusa cand abia pot sa ma abtin sa nu ma transpun in aceasi tragedie cu radacinile.. uneori este prea mult sa incerc sa fiu altfel, cand defapt nu sunt. si da.. o parte din mine radia, dar o alta decade. se trag una p cealalta dar nu isi regasesc echilibru.
eu sunt intotdeuna in dezechilibru, spre o cadere brusca in aceasta prapastie unde ma astepata el. chinul meu.
alte lumini rosii si un sunet si mai infundat. opreste . ce ciudat. s-a si terminat drumul. trebuie sa cobor. intr-o secunda, m-am ridicat, prapastia era mult in urma si el nici ca se mai auzea bombanind... si totusi oare ce il enervase atat de tare. avusesem un motiv bun. ca sa faci p altii fericiti fii tu intai fericit. .. chiar daca nu simti asta.

radacinile .. panicii.

Stia de cand incepuse sa fuga ca toate lacrimile ei ii vor curge lent de pe obraz spre lumea de jos, care o urmareste.
si da.. incepuse sa fuga, speriata de intunericul ce o urmarea . picioarele se miscau din ce in ce mai greu dar lacrimile nu conteneau sa curga. drumul lor nu era lung , ii traversau usor fata avand sursa din ochii ei mari si albastrii, un albastru mai frumos decat cerul de toamna si apoi aveau o portiune de cadere libera pana sa atinga pamantul ars. multe se mai opreau si pe rochita ei rosie cu buline albe dar mai ramaneau destule care aveau destinatie pamantul.
nu neaparat greutatea lacrimilor ci focul lor determina pamantul sa se rupa and orice lacrima cadea. un pamant ars si un loc de veci al lacrimii devenea un crater. Erau vii si nu acceptau sa fie imormantate sub pamantul inert.

obosise si lacrimile nu conteneau sa cada.

din cratere cresteau radaicni de un verde bolnav ce nu aveau ca scop decat imobilizarea ei. ii tinea strans micile glezne nelasand-o sa faca nici un pas . incercase sa faca un pas dar singura modificare care survenise era doar atmosfera care era privita de jos. impiedicata, de radacinile ce nu mai terminau de crescut, a vazut cum pamantul ars se apropia. cazuse. putea acum sa atinga pamnatul ce'l ura si simtea cum apar noi radacini. nu obosise sa planga in schimb.

dar trebuia sa se opreasca. daca nu mai cadeau lacrimi atunci nu ar mai fi rasarit nici o planta. nici o radacina bolnava... intunericul crestea in intensitate si se apopia usor. era ceata si un soare negru. atomosfera apasatoare si umbrele arborilor de pe drum o infricosau.

cu un efort apasator.. si-a impus sa respire. stia ca o va durea. orice respiratie parca ii taia gatul dar si-a urmarit aerul cum a patruns in organismul ei marunt , in bronhii si apoi asezandu-se in alveole. s-a fortat apoi sa isi scoata aerul putrezit in interior si a observat apoi cum inima i s-a linistit si ii pompa sange in tesuturi. avusese mainile reci dar linistea i s-a intiparit pe fata. radacinile au stopat cresterea si se retrageau usor inapoi in cratere. pamantul crapat isi revenea iar ploaia a inceput sa cada. intunericul se departa lasand cerul albastru sa i ia locul.

asa i se intampla mereu. radacinile o asteptau si pamantul nu contenea sa se deschida pt a o inghiti. era obisnuita cu o astfel de situatie. totul era in capul ei. reusise pana acum sa scape.. dar nu am idee pt cat timp.

orasul pierdut din interior

cer albastru.. fara nor, vant de toamna ce adie usor mangaindu-ti fata, iar o ploaie de frunze multicolore te inconjoara imprastiind un miros de natura dupa ploaie.
raul in jos serpuieste usor printre dealuri iar valea se intinde continunadu-se apoi cu micul oval de apa. e acel lac unde mergeam la pescuit cand eram mici si niciodata nu reuseam sa prindem nimic, in cel mai bun caz sa speriem niste broscute.
plantele deja te inteapa, s-au uscat totu in jurl.... asteptand de pe acum venirea brusca a unei zapezi. dar este inca frumos afara, iarna pare departe totusi. dar nu neaparat si aici in interior si in starea mea.

este vorba de crivat ce rascoleste totul , iar zapada se depune usor... cu aceasi senzatie de apasare cu care ma ingreuneaza pe zi ce trece obooseala somnului agitat. nu las sa se depuna nameti pentru ca nu vreau inca sa devin inghetata. inca mai am atatea care sunt vii , amintiri si ganduri.
ceata si sterpe lumini de felinar abia se zaresc pe drumul acesta.. si ruinele abia se contureaza in departare. nu se aud strigate, doar vantul care suiera si.. pasii incep sa se stearga. trebuie sa tot merg ca sa ramana totul asa.. altfel tinde sa se ascunda in zapada. tragedia din uitare...

fug.. pentru ca nu am unde sa ma ascund, fug pentru ca senzatii ciudate ma acapareaza si gandurile imi sunt intemnitate. si sincer.. mie si mila de ele, nu isi merita soarta asta de detentie...
criminalul in serie tot nu se lasa si continua sa urmareasca victime . cum apare un unghi intunecat, acolo sa fii sigur ca il vei gasi pandind . si... asa adora sa spanzure gandul ala, sa-l etaleze ca pe un trofeu exact in mjlocul ruinelor ca sa domneasca saracu peste atmosfera aceea macabra .
sforile grose i-au sectionat gatul si inima i s-a oprit. chiar ma gandeam ca poate el scapa. dar n-a avut noroc. ..

cum treci p strada sub fiecare felinar gasesti urme ale luptei. peste tot e razboi... un razboi calm , fara sunet dar atat de apasator ca fiecare soldat moare de simplu fapt ca nu suporta linistea si teroarea. e intuneric mereu si cade zapada.
inca nu s-a oprit, si lumina palpaie usor si sunt colturi peste tot. ochi de jar ce pandesc si omoruri la tot pasul.
se vrea pacea dar totul consta in eliberarea gandului. sa speram ca isi va face curaj si va iesi. cu un zambet va aduce soarele si curcubeul va domni peste intregul taram. zapada se va topi si ruinele vor reusi sa se reconstruiasca. nici n-ai idee cat de puternica e forta gandului...

stop crying your heart out..

imi observ cum deja incep sa vad putin in ceata. deja ma simt fara un suport anume sub picioare si parca totul fuge. nimic nu sta p loc. nici macar timpul meu daca as vrea eu cu toata ardoarea.
azi mi-a trecut prin minte ca scrisesem un eseu la religie in care mi-am impus atat de mult parerea cum ca desi imi e greu se renunt la idealuri am ajusn sa vad ca intradevar un zambet si o imbratisare la momentul potrivit face f mult.... foarte adevarat dar trebuie sa fii si in stare sa faci asa ceva. am descoperit ca eu am o existenta atat de monotona.. si cu existenta mea defapt nu pot sa schimb. nici macar sa am hotararea asupra starilor mele. era destul de frumos sa te gandesti .. gata de azi zambesc desi p strada mor atatia... zambesc pt ca eu asa vreau... nu pt ca asa simt. am incercat. se pare ca nu prea.. nimeni.. nici propirul meu nerv sa inerveze muschii mimicii ca sa schitez un amarat de zambet.
ma gandeam cu o groaza sincer.. ce anume se poate intampla maine. dupa cum par zilele astea nu fac decat sa cad in gol in continuare.. dintr-un lac in put, nereusind sa imi fac ordine in cap. azi este o zi in care as putea sa zic ca ma consider parte a uratului, in nici un caz estetica uratului ca din mucigaiuri si noroiurile din minte nu reusesc sa scot nimic frumos. mai degraba sa stric bine.. tot ce am cladit. si revenind la ce se poate intampla maine sentimentul predominat groaza.. si.. socul. in continuare observ cum refacand drumul in viata n-am descoperit nimic concret pe care sa-l numesc "bine". nu cred ca mi s-a intamplat sa fac bine, sau eu cel putin nu tin minte asta. rau am afacut sigur ca de asta imi amintesc. si defapt toata lumea isi aminteste de asta. un rau persista mult mai mult timp decat un bine. defapt.. binele cam se evapora in imediata secunda de cand l-ai savarsit .. nu-i asa?

o alta tragedie... a fost acea ca .. imediat trece totul si ma si trezesc terminand o facultate si deja intru in cu totul alte probleme. aiure.. dar mai e putin.. pana atunci. am de trecut prin altele pana acolo.
deci.. da.. . am innebunit o morala si un bine dar nu reusesc sa le pun in practica. spre rusinea ..mea.
scopul de ieri.. e inca prin ruine .. nu-i dau de cap... trebuie sa-l gasesc altfel .. va fi o problema resuscitarea lui.. si e destul de greu de imprumutat ca nu toti vor sa stea cu mine. sunt destul de mofturosi. el saracu.. se obisnuise cu mine si eu cu el... poate ma mai ajuta cineva sa'i dat de cap.. sa termin o data cu cautarea lui sa il ajut sa-si revina :)

termin alta data ideea de la care pornisem.. si p care defapt nu am scris-o..

si da... vad prin ceata.. si se intaleaza cutremurul.. ruine sunt peste tot.

no.. nothing. ..

asa simplu... incepe totul. cu o lacrima sau doua sau pur si simplu cu un strigat. poate sa fie auzit dar pur si simplu acel sunet neauzit care te poate zdrunicina mai rau decat orice sunet real infernal.

si cum principiile , stalpi imensi dupa care sa te ascunzi , nu iti mai ajung, ai tendinte sa acaparezi tot ce anume iti vine in minte. cat poate sa fie de greu sa te debarasezi de un lucru material, dar de un lucru sau om care are o insemnatate speciala. e chiar greu de imaginat.. si nu.. nu stiu sigur daca as putea sa fac fata asa cum mi-am dorit. de peste tot luam... imprumutam... luam cu forta.. preluam si asa mai departe... si totusi am uitat ceea ce ii mai important. cum esti tu defapt.

etalezi niste principii doar ca sa te intelegi bine, fac asa pt ca ma simt ciudat daca nu as face, ca dehh toata lumea face asta .. eu de ce as fi fraier sa fac ca mine? nu.. pref culoarea care nu imi exprima nimic ca.. preferata mea nu e la moda... trantesc niste masti pe mine sa-ti arat ca si eu pot sa fiu zambaret si e asa de genial sa fii laolata cu toti care se simt cool pt ca fac ceva prostesc.
everyday life.. si totusi... unde te-ai pierdut ca nu te mai gasesc?


whatever.. am ajuns sa privesc cu o mare "scarba".. e putin cam mult .. ci cu o dezamagire crunta (putin better parca) toata situatiile "me wanna be.." te izbesti de ele in fiecare zi.. si te intampina cu tot ce inseamna falsitate. asa de mult ma irita sa observ cum fiecare se chinuie sa apartina .. desi orbi sunt, frate!! ca deja apartin si au un anumit rol.. dar nu nu se multumesc cu chestia asta... e naspa sa fii x, in locul y. asta e parerea lor.. si n-ai cum sa le schimbi.

p altii ii critic dintr-un simplu motiv. nu cred ca mi-ar ajunge timpul sa ma critic p sine. am incercat si in cateva zile nu mi-am facut decat draci. observ ca sunt intr-o mare masura ca altii.. si eu afisez ignoranta .. si eu sunt "i don't give a fuck" cand defapt ma doare in draci, si eu ma astept sa gasesc bine dupa ce ma chinui sa fac eu bine, desi.. si cu binele asta.. iar e ceva relativ...
e bine asa... fiindca eu cred. e rau asa cum am facut eu fiindca el crede altfel si iar ajung la O. n-ai reusit nimic. ce ziceai ca vrei sa gasesti bine? munca in zadar.. fara bine nu e bine.. cu rau nu e bine .. cu nimic nu e bine ... oare ai un scop? p al meu mi l-a prins cutremurul. trebuie sa'l caut printre ruine.. il internez .. ii pun cateva perfuzii cu vise si incerc sa-l alimentez cu bucurie si ii dau carje de fericire poate s-o ridica iar sa straluceasca. e o zi neagra...

poate sunt paranoica sau.. paranoia:D poate sunt.. posesiva si incerc sa ma abtin.. poate sunt incapatanata si incerc sa ma reprim. mi-ar placea sa fiu o planta. singura mea grija ar fi.. sa fie soare si zilele proaste ar fi doar cele in care e inorat si nu ploua sau seceta.
unoeri mi-ar placea sa nu gandesc . alterori mi-ar placea sa nu simt nimic din ceea ce ma chinuie azi. uneori as vrea doar sa fiu .. altfel... sa fiu in alt loc.. alt timp.. unoeri as vre asa fiu nimic ca sa ma pot modela ..

fara sens . whatever..

Cad frunze in prostie
Si cazi si tu cu ele
Covor rosu de sange impecabil
iar tu urmezi o cale
simtindu-te imbatabil..

astepti un semn al supravietuirii sperantei
linistea ingropandu-te in nefiinta
caci ce ai fi cu existenta emotiei?
raze ale soarelui ce lumineaza in ceata
asa ochii fiarei te pandesc indeaproape
sunete imposibile te ascund intr-o mare a imposibilitatii
chiar te asteptai la altceva? Cu regret.. marturiesc..
marturisteste-ti pirderea.. pana intelegi
pacat ca atunci erai intreg..
acum esti doar cenusa.