cer albastru.. fara nor, vant de toamna ce adie usor mangaindu-ti fata, iar o ploaie de frunze multicolore te inconjoara imprastiind un miros de natura dupa ploaie.
raul in jos serpuieste usor printre dealuri iar valea se intinde continunadu-se apoi cu micul oval de apa. e acel lac unde mergeam la pescuit cand eram mici si niciodata nu reuseam sa prindem nimic, in cel mai bun caz sa speriem niste broscute.
plantele deja te inteapa, s-au uscat totu in jurl.... asteptand de pe acum venirea brusca a unei zapezi. dar este inca frumos afara, iarna pare departe totusi. dar nu neaparat si aici in interior si in starea mea.
este vorba de crivat ce rascoleste totul , iar zapada se depune usor... cu aceasi senzatie de apasare cu care ma ingreuneaza pe zi ce trece obooseala somnului agitat. nu las sa se depuna nameti pentru ca nu vreau inca sa devin inghetata. inca mai am atatea care sunt vii , amintiri si ganduri.
ceata si sterpe lumini de felinar abia se zaresc pe drumul acesta.. si ruinele abia se contureaza in departare. nu se aud strigate, doar vantul care suiera si.. pasii incep sa se stearga. trebuie sa tot merg ca sa ramana totul asa.. altfel tinde sa se ascunda in zapada. tragedia din uitare...
fug.. pentru ca nu am unde sa ma ascund, fug pentru ca senzatii ciudate ma acapareaza si gandurile imi sunt intemnitate. si sincer.. mie si mila de ele, nu isi merita soarta asta de detentie...
criminalul in serie tot nu se lasa si continua sa urmareasca victime . cum apare un unghi intunecat, acolo sa fii sigur ca il vei gasi pandind . si... asa adora sa spanzure gandul ala, sa-l etaleze ca pe un trofeu exact in mjlocul ruinelor ca sa domneasca saracu peste atmosfera aceea macabra .
sforile grose i-au sectionat gatul si inima i s-a oprit. chiar ma gandeam ca poate el scapa. dar n-a avut noroc. ..
cum treci p strada sub fiecare felinar gasesti urme ale luptei. peste tot e razboi... un razboi calm , fara sunet dar atat de apasator ca fiecare soldat moare de simplu fapt ca nu suporta linistea si teroarea. e intuneric mereu si cade zapada.
inca nu s-a oprit, si lumina palpaie usor si sunt colturi peste tot. ochi de jar ce pandesc si omoruri la tot pasul.
se vrea pacea dar totul consta in eliberarea gandului. sa speram ca isi va face curaj si va iesi. cu un zambet va aduce soarele si curcubeul va domni peste intregul taram. zapada se va topi si ruinele vor reusi sa se reconstruiasca. nici n-ai idee cat de puternica e forta gandului...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu