un aer rece de abator din care abia reusesti sa iesi fara sa ingheti. cadavre si teroare peste tot , sange si chin iar oamneii trec absolut nepasatori. ciudat ca la noi nu exista vegetarieni. si eu incep sa ma simt aiurea cand vad animale chinuite. dar la noi nu exista traditie in ceva vegetarian .. ci mereu a fost traditia spre a manca animale. dar nu conteaza asta, mi-a trecut.. cred. o sa ma mai obsedeze azi apoi imi trece. presupun ...ca nu sunt sigura.
am iesit apoi afara... era cald .. mult mai cald decat inainte... plouse si era exact mirosul in timpul ploii. ador sa stau sa privesc cum ploua. si drumul era ud.. si se auzea clar cum masina trecea printre picaturi strivindu-le.
lumini rosii printre picaturi si intuneric bezna. un zgomot amortit p fond si eu cadeam intr-o prapastie. era intuneric ca intotdeuna si locul unde am cazut a fost un loc tare prost ales. un asfalt tare, albastru inchis, si un petic uitat de plante de un verde crud.. era si un cactus ce inflorise dar parea ca nu mai are mult si se ofileste. floarea lui de un rosu aprins parca lumina incaparea. se auzeau sunete si alte sunete din ce in ce mai aproape. nu erau inca strigate, dar vocea parea foarte nervoasa, tunand si fulgerand ca "cum am putut eu sa-l trag pe sfoara". cum am putut sa fiu asa cand el isi pusese toata baza in mine. dar cum putea sa urle, ca totusi nu am facut ceea ce trebuia. imi reprosa ca m-am ascuns si ca i-am aratat alt eu decat ceea ce sunt.
si nu.. nu a fost despre asta ca mereu fac asa ceva ...
ci doar azi am simtit nevoie sa ma fortez sa fiu altfel decat eram. disimularea. nu era crima secolului sigur, si totusi nu pot sa inteleg ce anume il enerva asa de tare. statuse la panda atata vreme sa ma prinda. abia astepta sa calc stramb ca sa-mi dea repede un branci. si din cauza lui cazusem. era o capcana de-a lui. se dadea rotund cu ideile lui sustinute si adora sa-mi faca un discurs despre cum trebuie sa fiu si de ce nu sunt asa. ma obisnuisem cu asta. stiam ca niciodata nu voi fi ceea ce vor ei de la mine , nici ca sunt ceea ce pretind uneori sa fiu, si nici ceea ce voi fi in urmatoarea zi. ma saturasem de o sapt de cadere libera... vroiam sa arat ca ma simt mai bine, f departe de adevarul in sine dar credeam ca ma simt in stare. incerc sa-i explic. deschid gura si vad ca nu conteneste sa vorbeasca, nici macar nu doreste sa se opreasca sa ma asculte. dar si eu pot sa tip, deci incerc si solutia asta daca nu .. shit happens. stau si cad in alta prapastie unde as da de altul , poate mai dragut cu mine decat el. si spre mirarea mea, surprins a tacut. i-am explicat ca in mine este intotdeuna un razboi, masacrul acela pe ruine, cum ti-am povestit si tie dar se facea ca ploua. uneori si foarte rar firea vesela iese dar nu tine mult ca ma arunca in partea opusa cand abia pot sa ma abtin sa nu ma transpun in aceasi tragedie cu radacinile.. uneori este prea mult sa incerc sa fiu altfel, cand defapt nu sunt. si da.. o parte din mine radia, dar o alta decade. se trag una p cealalta dar nu isi regasesc echilibru.
eu sunt intotdeuna in dezechilibru, spre o cadere brusca in aceasta prapastie unde ma astepata el. chinul meu.
alte lumini rosii si un sunet si mai infundat. opreste . ce ciudat. s-a si terminat drumul. trebuie sa cobor. intr-o secunda, m-am ridicat, prapastia era mult in urma si el nici ca se mai auzea bombanind... si totusi oare ce il enervase atat de tare. avusesem un motiv bun. ca sa faci p altii fericiti fii tu intai fericit. .. chiar daca nu simti asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu