marți, 6 august 2013

defence.

La un moment dat, am deschis usa. Incet, dar sigur, am lasat sa o scalda luna cu lumina pala si am asteptat. Intra si un mica briza, si asteptam. Ritmul cardiac il simteam pana in gat, dar ma miram de curajul meu.. am reusit sa o deschid! Mi-am  promis de atatea ori in sinea mea, ca va ramane inchisa pentru totdeuna. Mai exista si ferestre, sa nu cumva sa indrazneaca cineva sa imi spuna ca sunt cu adevarat de piatra.
Oamenii se schimba si promisiunile lor cu anii mai palesc. Asa si a mea. Am avut curajul sa ma risc, si m-am prajit. Ca si prima data. Dar de data asta ma invat minte, cel putin pentru o vreme sigur.

Asteptarea, dupa cum iti dai si seama, nu dura prea mult. Cateva secunde cat sa ma dumiresc ca e luna cea care ma lumineaza, ca e bine sa aerisesti o incapere veche si ca nah, doamne, usa se mai si deschide, nu trebuie mereu ferecata.  Dar tu nu puteai sa calci, ca un om normal, pe prag ci a trebuit sa sari direct in spatiul unde ma aflam si sa cazi direct pe picioarele mele. Mi-ai sfaramat oasele, si dupa cum iti si imaginezi am suferit fracturi, pana si la articulatie. Unele se vor pune in ghips, imobilizate cateva luni dar articulatia, fara suruburi nu va scapat , si asta inseamna obligatoriu operatie.
Taietura again, implantare de suruburi, poate si o mica placuta, de ce nu?
Si din nou ajung la atele, bandaje care cat se poate mai bine confectionate din raze slabe de speranta amestecate si legate de multa reticenta si prudenta.

Si de aici, again la vechii furnizori de suport mental, le-am uitat numarul de telefon, imi este rusine sa ii sun...
Daca au dat faliment dar pur si simplu nu ma produc tijele sau bandajele necesare, eu ce ma mai fac?
Uneori imi mai fac un mic curaj cat sa citesc numarul si sa sper sa totul e la fel ca atunci.

Din pacate, sau din fericire, nimic nu mai e sau seamana cu ce a fost. Si eu am alte pretentii acum de la tijele acelea, si ei poate s-au modernizat. Poate chiar si-au si modificat rutele. Poate nu mai dau astfel de servicii decat unora privilegiati cum am fost si eu o data.

Sunt ca un arici incoltit. Plin de tepi. Dar sunt mic, si nu vreau sa devin neputincios, deasta ma si fac asa tepoasa.
Am mai patit sa ma fraiesc cat sa raman incapabila o vreme, dar de data asta imi fac fortificarile din vreme.
Oh well, sa zic merci pentru fiecare nu sau trosc.


Niciun comentariu: