Exista momente cand ceva sclipiri vechi iti apar in prim plan si cer de mancare. Si cand spun de mancare, ma refer la un singur lucru. Au nevoie de combustibil, adica de speranta. Vor sa creasca mari, iar, ca in trecut au fost cam bolnavicioase si au ramas cat un soricel. Nu vreau sa devina asteptari, nu vreau sa le hranesc cu speranta. Daca se vor face mari, au grija sa ma scurga de toata energia pozitiva. Ma lasa doar cu o energie neagra, urata.
Mi-a fost atat de bine fara asteptari. In continuare, uneori e bine. Alterori nu. Sunt destule momente cand un drac de speranta prea bine hranit se piteste intr-un colt si ma ia prin suprindere cand iese la lumina. Si iese doar ca sa se faca si mai mare, mancand raza cu raza.
De mult creierul meu face planuri marete sa taie cumva din circuit asa zisa inima. Blesteama fiecare moment ca e legat de ea, depinde de atatea ori de ea. Ea fraiera cu e, crede orice raza oarba, se arunca cu capul inainte, dand cu capul de usa altora. Vechea poveste, nimic nou. Dar dupa cum povesteam, armata, nu mica de neuroni, pun la care asasinarea ei. Vor o inima metalica, ca zvonul de trasplant nu le-a incantat. S-a auzit ca aia vine la pachet cu alte probleme, si ale altora pe deasupra.
Pacat ca problema cu 'cere si ti se va da' nu functioneaza mai deloc. Si aici nu mai e vorba de materialism, ci doar de materie spirituala. Uneori se nimereste sa ceri unei industrii care nu o poate procura... poate ii mai si jignesti cu o astfel de intrebare.
Imi caut vechii furnizori, poate aia nu or fi dat faliment.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu