abia ma obisnuisem cu ziua de azi.

       Auzi si tu, " nimeni nu isi poate permite sa fie nepasator", ce vis si ce indrazneala pe capul unora.

       Recunosc, nu exista si o continuare asa ca propozitia mai are ceva sanse sa devina parte din realitate..

       Tuturor le pasa de cerculetul sau bulina lor, de acea suprafata infima ce este aparata intr-adevar fara frica. E in materialul nostru genetic, de supravietuire a speciei, dar totusi pana la ce nivel suntem superiori si nu ramanem tot animale.

     Ce curaj si pe capul meu sa imi imaginez norisori roz, pufosi si sa uit cu nepasare ca exista ploaie si furtuna.

     Se aduna nori si eu tot astept vreo 12 cuvinte sa rasara in intunericul camerei mele pe la orele 2 noaptea.

     Long wait, dar again, ridica privirea pe coala albastra lipita de usa cu banda adeziva neagra, inghite in sec.

                                                           Nu exista scuze.

     Pe de alta parte, citind un acces de prea mult sentiment, scapat cumva din ceea ce am fost vreodata, mi-a furat un mic suras, as putea spune ca a fost chiar un adevarat zambet. Am dat din cap afirmativ, cumva, cumva aceasi esenta ramai. In continuare ma simt eu in frazele trantite din manie acolo. Sunt trantite din acelasi motiv stupid, nevoia de motivare. Si uite-ne iar ajunsi fata in fata cu scuzele.
     Uneori lucrurile nu sunt asa cum crezi. Cu asta se termina totul. Everything is turning blue again.

     *Dar aici nu e vorba de viziunea ta, cu stupidele tale explicatii ca nimic va tine sau nu o eternitate. Parerea ta neimportanta ca nu crezi in posibilitatea unui ceva care sa supravietuiasca mai mult timp, acel ceva fiind un amarat de sentiment, nu ma va impresiona. Uneori lucrurile nu sunt asa cum crezi!*

     "Una cu umbrele .[...] simteam sfarsitul acelei stari de liniste."