It can be...
*trosc*
Nu, nu e nimic de explicat, fiindca chiar si asa cu toate explicatiile pe care mi le ofer, nu ma pot gandi la un cuvant caruia sa ii dau glas. Probabil totul porneste de undeva din acea zona intunecoasa intre cele 2 case, unde mi-am pierdut la un moment dat niste ganduri, le-am lasat sa moara de frig si umbra. Nu vroiam sa ma gandesc atunci la consecintele masacrului pe care il realizam, dar totul la momentul ala parea de o inspiratie supranaturala. Nu stiu de unde am ajuns sa ma reciclez cu atata usurinta. Sunt tot eu ce e drept, esenta este tot aceasi, norocul meu, doar ca ambalajul difera. Nu se mai lasa atat de sifocat ca celalat, nu are nevoie de calcat si indreptat cute, si nici de reparat toate acele mici zone unde ma descususem oricum.
Nu mai am nevoie nici de atele ce sa imi mentina genunchii pentru momentele cand se inmoaie si as putea sa simt asfaltul zdreturos si pietrele ce mi-ar leza tegumentul.
Dupa cum iti spuneam, nu ma pot gandi la nici un cuvant care sa imi defineasca metamorfoza, poate din cauza intunericului declansat ca si reactie adversa a fricii de a privi in fata adevarul. Sunt eu, tot cea care am fost putin bagajata cat sa arat altfel. Carcasa e doar mai tare.
Nu cred ca cea mai minunata zi ar fi cea in care am putea sa mintim fara sa clipim. Nu cred ca as putea locui in acea realitate prost cladita si plina de gaurele prin care trece lumina. Ori e intuneric, ori e lumina cat sa orbesti. Urasc opacitatea. Nu am curajul, din pacate, sa zic ca urasc rasaritul si nici apusul, fiind undeva intre extremele zonei gri intre negru si alb.
Iti vine sa crezi ca singura aleg sa zac in acea zona de gri... Poate urasc pana la urma extremele si caut scuze pentru localizarea mea in realitatea ce miroase a proaspat vopsit.
Dap. Pe bune ca lucrez in a ma elibera de groaznica sarcina de a cauta scuze.
Este, doar pentru ca este. *trosc*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu