dubios de strain dar totusi atat de aproape..

Uneori niste randuri spuse din inima te pot face sa te cutremuri , niste adevaruri scoase la iveala te fac sa te prabusesti , sa-ti lipesti palmele de un umed pamant abia udat de ploaia de lacrimi, din tine scursa. Devii la un moment dat o sursa de lumina, de intuneric si de ceata raspandind in juru-i tau de la raze la fascicule.. la atomi de fericire sau deznadeste ce iti fac sa ti se miste expresia.

Muschii ce se chinuie sa schiteze un zambet, un suras, un mod de a-ti arata bucuria.

Ochi limpezi in care se verde curgand sentimentul de implinire, dupa corneea de sticla totul pare inert si foarte greu de atins.. acoperit de o apriga indiferenta. De gheata iti par trairile si nimic nu pare a capata un sens.

Am terminat de citit azi maitreyi. Dubios de strain si totusi atat de aproape. M-am recunoscut in multe fraze si nu-mi dau seama daca e de bine sau de rau ca intr-un fel ma simteam ciudat ca eu multe dintre acele sentimente le-am interiorizat intr-atat incat au devenit inperceptile si si-au pierdut orice sclipire. De multe ori caut acea senzatie de a ti se taia picioarele , de a te razbi un parfum atat de cunoscut desi e total departe. Rareori se intampla sa fie total.. si de multe ori imi pare rau ca nu mai pot, nu mai exista ceva cu care sa pot spune.. in totalitate iti apartin. M-a impresionat cartea in doua moduri.. una a normal sunt o tipa si cad pentru astfel de carti ce nu "impresioneaza" atata de mult... si doi.. pentru ca printre acele randuri , intercalate nu gaseam decat adevaruri si senzatia pierderii a ceva foarte important. Ma simteam intr-un anume mod, putin inferioara, observand la altii introspectia unor sentimente pe care candva le-am simtit si eu dar speriata, le-am reprimat total. Imi pare rau acum ca nu am reusit sa-mi retin sentimentele intr-atat. Nu cat sa le impartasesc ca defapt imi apartin, ci doar pentru propria mea minte, constiinta a sufletului ce il port.

Ar fi interesant sa reusesti sa te lepezi de orice inhibitie, de orice experineta care te-a chinuit, sa le dai jos ca pe o haina uzata, spre a le pune intr-un sertar sa le mai scoti doar la ocazii speciale, la pomeni inventate in memoria amintilor moarte, ingropate. Mi-ar placea sa ma regasesc in fiecare dragoste ca in prima, fara sa stiu exact ce anume mi se poate intampla si totul sa fie o asteptare chinuitoare dar atat de dulce... o mana si o atingere, o sarutare pe fuga si urme de frunze uscate pe ghiozdan.

Poti schimba aproape orice emotie daca te gandesti la ea. Deci.. gata nucleule amigdalian.. ti-a ajuns. De acum schimbam conexiunile. Zambeste si nu mai gandi. Somn.

Fir fir.. fir lung si o priza. Trag si se stinge.

Noapte buna .

 Dubios dar simt nevoia de a spune unele lucruri . Un mai mare trei. Ma simt mai bine.... 

 but I never could take the pain
�cos it would blow away my soul like a hurricane
Like a one man band clapping in the pouring rain
If I know where I�m going, I don�t know from where I came

Where we gonna be in summertime? 
And are we gonna see the heavens shine
Like diamonds in the sky? 

As soon as they come
The feelings they go
All alone, on a one way road...

cerneala.

O foaie goala si nimic mai mult..

Incepe usor, usor sa se intineze o stare, sa o acapareze, sa o innegreasca, facand-o speciala, intinata, apartinand oricarui teanc de foi deja folosite . Si ea, este.... o parte din intregul teanc ca si mine. Apartin unui intreg colectiv. E pacat sa vezi cum fiecare se intineaza reciproc, se scriu, se rescriu, se sterg, se rup.. si se arunca intr-un final la gunoi. Cine isi mai aminteste de hartia aruncata la cos, in cazul in care ai aruncat-o din greseala si continea ceva foarte important? Oare cum ti-a scapat acest fapt printre degete ....nu-mi dau seama, din acelasi vag motiv nu-mi dau seama cum te pot intina cu o cerneala neagra... al tau tricoul alb pe care azi il purtai. 

Lacrimi de cerneala neagra se scurg usor pe obraji palizi... si parul ud ... ce usor iti mangaie fata.

Stiai... chiar...stiai tu ca totul este asa de simplu si totusi pare atat de complicat.

Stiai ca in fiecare secunda parca se scurge si ultima picatura de energie care mai tinea fraul mascii mele... Azi... azi observ ca toata a fost consumata. Ma intreb cum o sa reusesc sa mai prind franghiile sa-mi etajez acel zambet fals, totul e asa de bine, si e totul in regula, sub control. Eh, din pacate, azi nu se mai poate asa, pamantul mi-a fugit de sub picioare ca si ultimul sprijun de care constiinta mea s-a atarnat atat.... S-a rupt si el saracu, chinuit de greutatea enorma pe capul sau. Erau si acele principii da. Drace, cine le mai gaseste acum cand ploaia a spalat totul.. si acuarela de pe fata mea si zambetul fin, si orice urma de princiupiu sau pilon. 

Si ce vei face fara piloni, sunt ca si protossul ce nu-si poate construi nimic decat sub influenta energiei data de ei. Am ramas fara. Totul s-a sistat. 

Say hello to... greva ce a pus mana pe mintea mea. O ratiune inchisa, cu pitici mici verzi ce urla si tipa ca nu mai vor sa faca nimic, au un program prea incarcat si salariu prost. Si eu care credeam ca sunt gazda buna. Da se pare ca nici ei nu mai stau. Daca raman si fara pitici in cap.. o sa fiu nula. Cu ce sa ma mai deosebesc de ceilalti? Prin faptul ca nu mai am pitici... as fi cam stearsa.. putin, poate, prea greu de observat intr-un peisaj atat de colorat. As fi o non culoare .

Imi cer scuze. halal de zi de 10 . O ora si putin. trei vorbe si nimic mai mult. O strangere de mana si of... regrete. Macar am sansa sa mi le exprim. 

Say hello to the monster .. E exact dupa colt, ma asteapta. Credeam ca il pot usui. Totul imi este impotriva. 

poc. drop dead. blanck. black.

RiP. 

dezastru si creatie.

si 57 ... si alarma cum suna... senzatia de neliniste, emotie..... sa auzi cum salvarea, politia trece pe langa tine, te afli intr-o mare de oameni nerabdatori sa participe la implozia cladirii.... si eu intradevar eram curioasa cum anume o sa cada... cum anume se va auzi.. dar a fost un sunet nu prea tare.. nu prea acut... ci unul infundat... si sincer nu puteam sa stau sa privesc realitatea, imi este destul de straina in acest moment. nimic nu pare cunoscut, totul are limite nebanuite si parca toate sunt negre. o vreme de bacovia cu un ger ce deintegreaza (whatever... dau si bacul).

si parca nu te asteptai ca dupa ce ca regaseai sub piele fierul integrat in corp sa afli si ca totul putrezeste dedesupt... e asa o senzatie de dezcumpanire, tristete si melancolie. 

pe bune daca ma asteptam, serios. te credeam neatins, neatins .. de boala care cutreiera lumea in momentul de fata. o cancrena de ignoranta, o tumoare de ganduri negre... si uite asa. oricum trebuia sa mori. trebuia sa puna mana pe tine. ma intreb ce se afla sub mine. :)

oare am aluminiu, cupru, zinc, magneziu, plumb sau mercur... ca si masca si pe sub niste germeni sau intregi probe... de putregai. mie frica.. sa ajung asa de departe cu descoperirile. e bine sa traiesti in nestiinta. mult prea bine. 

asa sa revenim la implozie. am spus de sunet. el a fost cel care m-a bagat in starea aia. mintea imi descoperea senzatii si noi ganduri in legatura cu ea. cate amintiri frate.. adunate intr-o cladire. cati oameni si cate suflete si-au gasit niste clipe de multumire, de enervare, de liniste, de neliniste... si imediat s-a dus.... in 2 secunde cat a durat totul.... materialele erau pe jos, in groapa sapata special .. un nor de praf acoperea tot si asta a fost. nimeni nu'si va mai aminti de existenta ei peste 10 ani.. poate doar cei cu amintiri.... dar si amintirile se infunda... ajung o legenda cu atatea lucruri aiurea ca nu mai stii sa extragi. mi-a lasat serios, un gust f amar, pentru ca ma gandesc ca exact asa se intampla si cu mine... totul e plin de explozibil.... si totul are sustinere, dar si ele par a fi.. pregatite sa sara in aer. stii vazand cum a cazut.. m-am observat cazandu-am si pe mine ieri , cand totul parea intr-un nor de praf.

s-a lasat totul acum. dar a venit noaptea.

say hello.. to the moon. em nu. e ceata. say hello.. to black.

contrar.. asteptarilor.. o anumita parte sadica si masochista tot repeta "si mie mi-ar placea sa fac astfel de chestii". da sa particip si sa ajut la demolarea lor. :) (si nu e nimic funny.. ) poate chiar trist.

o da... dezastru si creatie in acelasi timp. so right.

o lanterna si 3 cuvinte aruncate

ziduri roase de vreme si un miros dulceag de primavara , idei preconcepute si incapatanare ce.. imediat se iveste de dupa perdeaua de aiureala.

ceata incepuse sa se depuna.. si stii cum e, uneori... apare soarele, alteori ramane la fel de intunecat ca si atunci cand era ceata. te moleste o senzatie de anxietate , stii... 

chiar tii minte cum isi infigea gherele in umerii tai, zgaria , lasandu-ti 3 mari urme insangerate, lasandu-te in agonie sa-ti vezi usor propriul sange irosindu-se pe un pamant spurcat..

ridica mainile, urcand spre gat, si usor intetea presiunea, invocand o sufocare imperioasa ce sa te chinuie, sa te faca sa-ti numeri fiecare rasuflare ramasa pana cand.. nu vei mai simti.. :)

iti ducea apoi mainile in parul matasos, strangandu-l in palme, facandu-l praf.. 

o amintire ce persista... 

o amintire esti si tu, parand asa departe, o imagine ce se risipeste in vagul univers. te-ai uitat, uitat ca pe sine, ingropandu-te sub o masca de fier ce a metamorfozat, transformandu-te intr-un asa sine metal, atat de moale, ca pana ce si vantul te schimba. 

si da... te schimba, te modeleaza dupa voia lui, mintind-te ca faci ceva exact din vointa ta, dar existi aici pentru ca vrea, te vrea in acel moment intr-o anumita stare. zi de zi,esti o alta frunza, ce ii scade legatura cu copacul desavarsit. va ceda intr-o zi, si ea isi da seama, dandu-si duhul pentru un covor, ca sa faca si ea parte din splendida natura. nu neaparat ceea ce e frumos inseamna si bine, poate dimpotriva, uneori ar putea ascunde lucrurile cele mai terifiante.. pentru un scop, un frumos.

ce e frumos? religia e frumoasa, credinta e frumoasa, increderea e frumoasa ... :)

gaseste-mi ceva ce nu are legatura cu nimic macabru sau rau in decursul evolutiei sale...

pana si dragostea uneori inseamna minciuna. :) am facut asta pentru tine. usor si frumos de manipulat. 

scrisesem acum cateva dati niste chestii cu a simti ca mori.. nu fizologic, nu patologic, ci acea senzatie cand te scufunzi intr-o mare neagra, prabusindu-te in prapastia sinelui. nu stiam ca pot sa port in mine atata negru. cand simti ca ti-a cazut lumea in cap, greutatea ei se rasfrange pe umeri , si se izbeste usor.. de pamant. mi-au placut zilele de ploaie. ma simteam ca Eminescu.... o data cu natura, participand la sentimentele eului liric. 

toata lumea s-a simti cel putin o data sfasiat, cel putin o data enervat, cel putin o data exasperat. trebuie sa te simti si o data atat de bine piedut in asa hal incat nimeni si nimic nu te gaseste.. si drumul spre casa e pierdut. fara reper. o dunga. si absolut nimic.

o rasuflare , o liniste de mormant, 4 lacrimi inghitite, contururi negre la orizont, scaune goale, bantuite si un soare efemer. 

ne vedem acolo. atunci.. adu tu lumina pls. aici e cam intuneric...

apparently he has no reason

apparently he lost his reasons..... lets change he with she. sounds better. it sounds like me.. :)

mi le caut si eu pe ale mele. .. sunt curioasa cum sa le strig.. ca sa se intoarca.. :)