[ ] non -sens

[ ]
stiai ca printr-o tacere poti intelege uneori mai multe decat ai putea cere...

so here it is.. un vid :)


tacere.

sticla si ceata.

un geam de sticla si ceata inauntru.

o mana ce se tinde si se loveste de suprafata rece a geamului. se opreste brusc. se retrage si isi atinge usor tendonul. doare. ciudat. si era doar un geam..... un geam de sticla.

stii cum e..... sa privesti de dincolo de geam... o lume ce trece fara sa se sinchiseasca sa privesca.
un suflet inchis intr-un spatiu restrans si.. toata lumea ii departe.

nu ti se pare ca pe langa distanta reala se mai interpune si o distanta sufleteasca ce pare sa nu se mai termine? niciodata nu m-am gandit cat de mult poate sa insemne o distanta ca sa schimbe un om.
pacat ca toata lumea omite si totul se intampla fara sa vrei in principiu.
ciudat ca niciodata nu voi stii sigur ceea ce este adevarat.. ca eu niciodata nu sunt acolo.

daca vrei un cuvant poate sa devina realitate. o minciuna ce ajunge adevar si asa ne-am tesut lumea in care traim. ca oricum nu-ti pasa.. ce conteaza... ce contezi tu in raport cu un mediu ce nu are sens si importanta.... si implicit si tu ramai fara nici un fel de valoare....

true. pacat ca ne complacem in starea asta.
idealizare. visare. melancolie. uitare. nesomn. dor. chin. iubire. ura. scarba. neliniste. saturatie. indiferenta. ipocrizie. speranta. resemnare. amalgam.... un ghiveci de sentimente....

blue blue... blue blue blue...

ti s-a intamplat des sa te uiti pe spate in scaun si sa te lasi prada avalansei de ganduri ce iti cotropesc mintea in orice secunda... ti s-a-intamplat sa te uiti la tastatura cum parca butoanele nu erau asa si o ai de atata timp... sa iti spuna lumea ca esti palida si cu cearcane cand tu parca azi noapte ai dormit cel mai bine? sa simti ca esti bine si apoi sa iti cada fata si sa descoperi ca nu esti bine deloc?
sa iti doresti sa faci atatea si totusi nu faci nimic? sa stai cu inima stransa din cauza unor vechi experiente.. sa te chinuie un sentiment pregnant de a scuti ziua de alte chestii aiurea? sa te chinui seara inainte sa te culci cu dezastrul care il observi in lume si apoi cand iesi sa te socheze cat de urata a ajuns sa fie ... si parca cangrena sa te intampine din usa..

marti toate pareau scoase parca din poeziile lui bacovia, de la motive si sentimente.. pana la.... stalpii erau prea murdari ca si strazile, pe drum lumea mergea singura si in aglomeratia deplina nu gaseai decat un gand de izolare si strigate de nevoia de compasiune. nu ti s-a parut niciodata ca parca toata lumea se trezise azi cu aceasi mutra lunga si ca totul ajunge sa fie predominant gri si negru.. si poate un galben bolnav...
si desi banca nu tinea si parea ca se rupe mi-a tinut companie atat timp cat am avut nevoie sa imi scriu cele 5 ganduri ce ma chinuiau. uitasem de metabolism si glande, de adrenalina si insulina si bolile ce iti chinuie atat lumea " de vis". inainte de a pleca in aceast calatorie imposibila cu un gand acceptabil cateva cuvinte imi impregnasera o starea si mai aiurea.. :)
"ce conteaza daca eu ma duc ca eu mi-am incheiat socotelile.. ce conteaza daca noi plecam"...... pai hai sa vedem ce conteaza... si.... si raman in urma doar niste amintiri dureroase a ceea ce a fost o data :) o amintire a ceea ce se va sterge oricum... caci si tu mori si nimeni nu isi va mai aminti de tine... pacat ca e asa trist.
fierbea in mine mania si revolta asupra incapacitatii mele de a scoate la capat situatia exact cum as vrea. urasc sa observ cum incetul cu incetul.. particulele se distrug si in viteza ei de distrugere in masa antreneaza alte sute de atomi care ii distruge. o clipa si un moment si deja viata iti este pecetluita. sperai in a-ti regasi omul din interior si starea de constienta caci viata iti este total inconstienta si inchinata haosului. cum si tu esti antrebat in miscarea asta total aiurea cum se poate sa te impotrivesti fluviului..
ma bucur enorm ca unoeri conteaza mai mult impresia decat ceea ce este bine pt tine. un eu constrans.. un eu ce nu are o apartenenta un eu ce poarta ca o cruce amprenta altui eu.
tu nu aparti , ca si mie sinelui si doar lumii. un amalgam de factori si mediii ce te-au format si te schimba permanent. pacat ca nimic nu se pierde..... totul se transforma.
si dap... omul nu se pierde.. rar se transforma si aceasta transformare nu e decat... o foita ce il acopera fata desfigurata.

sentimente ce ard si taie mai rau ca o secure... si mai rau ca orice otrava. iti ard dorintele si spulbera visele iti inneaca spiritul intr-o mare de daznaiduinta. uite.. uite-ma .. priveste sufletul lupului de stepa. la fel de sterp....... asemenea stepei.
imi pare rau ca te-am pierdut si la andul meu ca m-am pierdut.
nu m-ai inteles si m-ai pierdut cu sfoara cu tot. s-a rupt saraca arsa de conflicte.
si pacat ca vorbim o limba atat de cunoscuta si infinit de necunoscuta. nu imi poate cuprinde nimic din ceea ce simt si nimic sa intelegi tu. cuvinte fara sens .. cuvinte fara importanta. cuvinte ce nu fac decat sa distruga.
poza. copac. padure. casa veche si vis. lacrima si oftat.

welcome in a hole of melancholy...

24 noiembrie. inundatia.

cica e azi, astazi o zi friguroasa de 24 noiembrie , o zi de luni cu un chiul la fizik si ziua in care mi-am gasit bocancii :D da... ce mod de a carcteriza o zi. total patetic. ok
sa o luam de la capat....
nu era o zi. este vorba de o clipa, de acest prezent. de un prezent ce nu are legatura cu un trecut si nici cu un viitor. nu se poate spune asa. se poate spune in schimb ca reprezinta totul un trecut un prezent si viitor. nu a fost ci este si nici nu va fi. totul fiind esenta si adevar.

stii.... eu chiar urasc cuvintele. sunt ca o limitare a ceea ce este . nu poti eplica nimic in cuvinte ca adevarata ei natura. intotdeuna conteaza lucrurile care nu se pot explica in cuvinte.

a stii sa zambesti inseamna ceva. a stii sa traietsi intr-o pace perfecta e iar ceva special. nu stiu daca exista un a invata sa traiesti, nu stiu daca e bine sa fii prea omenesc, nu stiu exact daca e bine sa ai un scop. de asemenea imi este iar greu sa cred lumea in care traiesti e alcatuita numai din a fi ceva rau, a distruge, a elimina.... eu chiar vreau sa imi pastrez nucleu meu galben ce ma numesc eu si care are anumite aspiratii. are ceva scopuri, din pacate abia si le indeplineste
si alea cu greu.
de curiozitate oare merita intreprins un adevarat razboi? dap cea mai buna metoda de a te pazi e sa ataci. dar totusi.. nu stiu de ce tind sa nu fac asta. nu mi se pare normal sa fac o coliziune cu ceea ce ar putea iesi un dezastru. de ce sa arunci valul de sageti otravitoare asupra unor lucruri care se pot clarifica si altfel. si dap. ma distrug punand vointa altora inainte si binele altora tot inaintea mea. conteaza. si asa nu sunt decat ceva trecator. ceva ce supravietuieste astazi.. dar maine nu mai stiu. si daca ar duce cineva lipsa, acea ar fi la fel de trecatoare. totul trece remember..?

da si acum.. unde e timpul ce nu exista? unde e prezentul continuu... ?

dap. sunt mult mai ok cu ideea ca apa este mai puternica decat stanca reusind sa se infiltreze.
stii ceea ce e greu. sa accept asa cum sunt. sa ma accepte asa cum sunt si ei.

mamaliga si ..... malai. si mamaliga are nevoie de apa... si de caldura :)
so here we are. ce mai ziceai? dap stiu ideile sau expunerea suna nebuneste. nu conteaza
"stai si asculta fluviul" vei intelege.

cum ma simt. fluviu. :) de toate si absolut nimic. astazi sunt un amalgam de sentimente. duap cum spuneam.... nu conteaza cuvintele. limiteaza totul. intelegi totul daca asculti. asculta cursul raului care izvoreste din tine.

greva celulelor nervoase.

creier in greva...

celule care fac revolte. nu vor salarii mai mari.. poate doar o portie omeneasca de mancare cu care sa supravietuiasca.

zic merci pt faptul ca organismul merge si fara sa te stresezi sa supravietuiesti. (stai ca aici ma mai gandesc..) ca e destul de complicata munca lui si nu cred ca ii ajunge doar atat. saraca punte, bulb si cerebel.

ma simt dexter . in desenul in care creierul o luase razna .... a explodat si ieseau omuletii :)) din fabrica geniului ce era.

azi nu gandesc. and that's it. and it's FINAL.

diamante si gust amar

intre un moment de trezire si o stare de veghe mintea mea tesa o intreaga poveste cu un egoist , un mosuletz avar ce detinea cea mai mare comoara a sa. Isi iubea mina extrem de mult, si nu numai pentru extraordinarele diamente ce le lua ci si pentru ca in afara acesteia, a acestei materii alcatuita din roci el ii atribuia un imens suflet ce ii nutrea aceasi dragoste. mina era adanca, groaznic de adanca si cu cat de infundai cu atat erai acoperit mai mult de intunericul ce domnea in roca aparent solida. in aceasta pestera omuletul nostru isi spunea toate ofurile si toate probolemele ii erau ascultate fara scrasnire. din pacate de acolo nu iesea neaparat cu noi solutii ca nimeni nu i le oferea pe tava dar linistea si intunericul ii dadeau oportunitatea sa sape si mai mult in ganduri sa afle ce anume il stresa. si astfel s-a nascut mirifia legatura dintre stanca si om. dintre o stranca cu suflet si un om avar.
timpul a trecut si cum zilele apuneam omuletul nostru scotea din ce in ce mai multe diamnate din mina ajungand sa subrezeasca intreaga pestera. si intr-o buna zi.. chinuiundu-se sa scoata cel mai mare diament albastru din pestera a observat cum deodata se poneste un mare cutremur si speriat a luat-o la fuga spre iesire. noroc cu dragostea mare a stancii ce a reusit sa isi tina impreuna materia pana in momentul cand omul a iesit la siguranta .. si totul s-a prabusit... daap.. si astfel.. iar m-am trezit cu propozitia p buze.. nerostita.. "as long as you're happy i don't care if our love is dying". ma streseaza in draci din momentul in care am cautat versurile melodiei... iar simt nevoia unor propozitii de a ma ajuta sa trec ziua...

te ridici.. si totul se innegreste si picioarele nu mai au nici un punct cu pamantul. intinzi o mana spre a te sustine si nu intalenesti decat aer. cazi si terminatiile nervoase libere ti-au luat-o razna. te doare genunchiul.... capul iti plesneste si.. arunci o privire spre fereastra. o ora... sase si astepti sa apara luna. strasnic vis.

gust amar si.. miros de flori.

ale mele clipe deznadajduite.. de a ma crede... altcineva

"impresurat de caldura umeda a noptii de vara, eu inghetam de oboseala, de mahnire si singuratate. inca din anii tineretii mele degustasem clipe asemanatoare. pe atunci, orice deznadejde de acest fel imi aparuse ca si cum eu , pelerin ratacit, as fi ajuns la marginea cea mai indepartata a lumii, iar acum n-ar mai fi nimic de facut decat sa-mi urmez ultimul dor: sa ma desprind de marginea lumii lasandu-ma sa cad in gol, in moarte. De-a lungul timpului, deznadjdea revenise deseori intr-adevar, insa impulsul vehement spre sinucidere suferire o transformare si aproape se stinsese.pentru mine , “moartea” nu mai insemna un neant, un gol,, o negatie. Si multe altele se schimbasera.clipele deznadejdii le primeam acum cum primesti durerile fizice violente: le suporti cu vaicareli si darzenie, le simti cum dau in clocot si cresc, si le spionezi cu o curiozitate cand furioasa, cand badjocoritoare, ca sa afli cat de departe poate merge, cat de sus se mai poate inalta durerea.

Tot amarul vietii mele pline de dezamagiri, care de la intoarcerea mea singuratica dupa esecul calatoriei [… ], devenise mereu mai insignifianta si mai descurajanta, toate neincrederea in mine insumi, in aptitudinile mele, toata nostalgia, amestecata cu invidie si cainta , dupa vremurile fericite si glorioase, pe care le traisem candva, cresteau ca o durere in mine, cresteau urias ca un copac, ca un munte ce ma tragea in directii opuse.. si toate se raportau la misiunea mea prezenta…." Hermann Hesse -Calatoria spre Soare-Rasare

citatul potrivit la un moment perfect. o viata ce se roteste dupa acelasi principiu ca orice... trece.. si vezi ca nu se mai intoarce. anumite clipe le tot treci in imortalitate, cerandu-le sa revina in anumite momente sa te scoata din rutina zilnica. anumite clipe ajung sa devina un reper in tot ceea ce inseamna a trai ... unele ajung sa te tot obsedeze.. bantuindu-te zilnic si avand grija sa nu uiti ceea ce vroiai cu indarjire.

usoare soapte se aud venind din spatele zidurilor si pasi apasatori cutremura lemnul pe care stau. stau cu spatele intors spre acel tablou, spre un perete zdrentuit cu o usa inchisa. si da.. am chiar o canapea si o lampa.. si pana si un geam si uite asa.. se aseamana cu iadul lui Sartre...
din fericire nu am colegi de camera cu care sa-mi impart iadul... sau daca le am sunt doar multiplele mele personalitati ce urla aici ca sunt stranse in spatiul asta strans.. "mica mea particica de materie".
a inceput sa-mi placa f mult hesse si cu foarte multe scrieri si citate ma descrie parca numai pe mine.. si ajung astfel... sa gandesc altfel uitandu-ma la ceea ce descrie si simtitnd ca totul are un sens si stiu ceea ce ma apasa. daca ar fi sa-mi aseman sufletul cu un animal.. acela ar fi lupul... nu neaparat lupul de stepa dar oricum .. ceva wolf-related. mi se pare un animal genial, pe langa faptul ca poate deveni un sprijin si un prieten loial .... mi se pare mult mai aproape. nu as putea sa-l numesc ca augustin.. omul interior.. fiindca sincer mi-ar parea rau.. nu merita o astfel de nume sa il ponegresc. el nu minte si nu este ipocrit, cel putin din natura lui...

un drum cu frunze rasfirate si pomi cu crengi aplecate.. un gard cu sarma ghipata si burieni ce se agata spre a se inalta spre soare... oricine isi indrepata privirea spre soare fara sa gandeasca ca tinteste mult prea sus. si coasa ce taie, frangand radacine si flori palide cazand jos.. intalnind pamantul abia arat... si tu stai si privesti cum totul decade fara sa iti misti ochii de pe un lac.. fata ti se oglindeste acolo si uimit fiind de limpezimea lui ai uitat ce se intampla imprejur. oamenii ce cosesc.. taie din radacinile fragile visele usoare ale unui copil lasandu-l sa isi privesca fata in limpezimea apei. o broasca apare si tulbura apa... facandu-i in ciuda copilului . se indreapta mergand linistit spre drumul acoperit cu frunze calcand in picioare aceleasi vise taiate.. si nutrind sa infloreasca altele... dar frigul il opreste si mainile inghetate il trezesc la realitate. o realitate unde oamenii taie si cara.. fac rani si apoi le vindeca ..rup si sadesc ..

palide petale cad... cad si se astearna pe un fundament atata de nesigur... un rift ce abia asteapta sa erupa.. si imparta lumea in doua.. tu detii un pod.. atat de mic ca imediat il poti trece, defapt nu este un pod.. ci o crapatura ce imediat ai putea sa o sari. o crapatura ce departe o sinucidere de alta. fie de ingropi sub niste principii morale , crezand ca traiesti ca un apostol, gandind doar asta trebuie sa fac si nimic altceva.. din start ai pierdut esanta . te-ai sinucis crezandu-te sfant dar nu ai ajuns nimic altceva decat un mare ignorant... te-ai pierdut din lume.. inchizandu-te in cochilia stransa ce iti poate fi trupul sau cladirea impreuna cu gradina. Cum au putut unii sa fie sfinti... cum au avut capacitatea... de a avea puterea sa conduca virtutea, sa o supuna vointei lor. Si niciodata nu mi s-a parut ca un calugar poate fi sfant.. imi este foarte greu de crezut. acolo mai degraba este o supunere a unor reguli si ok... te iau din lume te tin aici .. unde nu vezi nu auzi nu spui lucruri pacatoase. privarea unor drepturi ca sa ajungi tu... sfant. si eu sunt wanna be saint dar mi se pare ipocrit sa stai departe de lume intr-o totala ignoranata uitand defapt esenta. adevaratii sfinti s-au luptat cu toate aceastea pt a deveni sfinti. le-au combatut si s-au stresat ajutand oamenii avand un adevarat spirit crestin..

cealalta sinucidere nu este decat acoperirea ta cu tot ceea ce inseamna pamantesc.. de la senzatii formate in creier pana la ipocrizia.. sunt cu tine.. impartim aceasi lume dar lucrez contra ta. punand persoana ta pe primul loc uitand de oricine altcineva... nu pot sa spun aici.. tot ce este rau, ca nu cred ca intra in aceasta categorie. raul este mult prea complex ca sa fie acoperit intr-o singura sinucidere.... mintea mea deja se simte incurcata. o sa mai stau stranb ca poate asa gandesc drept... o sa mai meditez.. singurul lucru care il stiu este ca f greu de gasit un echilibru.. cand totul este atat de apropiat.. contradictii.. sunt om.. deci ma caracterizeaza...

thaaaa.. cine ma cred. CONTRADICTII. hate them..

dungi albe si praf de melancolie.

fragile dungi albe ce se ridica spre cer..lasandu-si prada celulele prafului ce se aseaza. un praf innecacios, ce inveleste intr-o cangrena petala ce inainte era alba. niste ochi ficsi privesc fara nici un fel de teama, ochi in ai caror oglinda ai ajuns sa te oglidesti. si abia iti vine sa crezi ca imaginea reflectata are vreun punct comun cu ceea ce stiai tu ce exista in realitate... sau cel putin cu imaginea formata in capul tau despre tine.

o colivie cu zabrele de aur, si un leagan in care iti adormi gandurile. oscilarile lui sunt.. si se transmit si ajungi si tu sa oscilezi in acelasi ritm... compunand si sustinand acelasi contradictii...

esti o adunatura ce insumeaza atat negativul cat si pozitivul, dorinta si repulsia, uimirea si dezgustul si iubirea si ura. constiinta are grija sa le explice pe fiecare... cu argumenete logice sau nu.. lumii, pt sine par atat de .. imposibil de rastunat ca pana si muntii s-ar putea misca dar ideile nostre nu..

visare si polen, caldura si sperietura, respiratie grea .. si ritm cardiac accelerat... ajungi sa te cufunzi in apele tulburi ale unei mari infinite cu.. rechini.. ce atenteaza la materialitatea ta, sustinandu-si.. dominanta in acel teritoriu. ... sirene cu rochii negre si pesti imensi fiorosi care inghiteau populatia marina... senzatia a fost ciudata.. si m-am trezit cu inima batand tare si .. intarziasem.. i need a time out..
exact senzatia aceea cand te simti ca si cand totul cade.. pe unde pasesti totul se subrezeste.. si pe strada pe care treci.. vor cadea toate pentru a-ti pune piedica sa ajungi la destinatie.. si mai vine si frigul ce te chinuie, ... o febra si halucinatiile din vis.. si noaptea ce iti intuneca privirea si nu iti mai gasesti o sursa de lumina.. toate parca s-au stins .. si tu esti singur intr-o imensitate de necuprins nici macar cu mintea.. de neinteles.. in care abia te descurci...

si tu pari departe. te pot atinge dar nu atat cat sa te faca sa te intorci spre mine. privesti in partea opusa un rasarit special. din pacate abia... abia a venit seara.. mai e atat pana atunci..
nici nu-mi observi prezenta... sunt atat de transparenta inca nici mediul nu m-am simtit. atat de usoara si totusi atat de grea ca nu ma pot misca. aripi cazute de plumb. bacovia.

si vreme urata.. si durere de cap. vise.. si tahicardie.

azi noapte am visat niste rechini ce ma tot inconjurau si.. departe am vazut cum.. cineva apropia(nu am vazut niciodata persoana in cauza dar in vis.. parea cineva de care eram apropiata) era pur si simplu ingjitita de un peste enorm.. dungat... am cautat ce ar putea insemna simbolic.. la mine mai mereu se int sa existe o semnificatie.. so..
RECHIN: frica ca ceva va interveni in relatia sentimentala, neincredere in tine si in cei din jur, gandire pesimista, temeri ascunse, posesivitate excesiva, emotii si gandire negativa ce iti pot provoca mari probleme de sanatate; traiesti langa persoane foarte temperamentale care te consuma energetic..... si ca tot vorbeam, de contradictii..
MARE: te simti coplesit de realitatea in care traiesti, nu iti vine sa crezi ca traiesti, pretuirea vietii, sentimental vei avea multe satisfacii, dorinta de eliberare de frustrari, de libertate si de a actiona spontan, atragerea abundentei fie materiale fie emotionale,.. si finally ..
rochia neagra.. neagra – se vor intampla evenimente neplacute, lacrimi. care m-a impresionat express... cu exact imaginea rochiei negre m-am trezit. nu mai vazusem niciodata o asemenea rochie speciala... :)

here we go again...

distant.. far away.. it's like this everyday

for everything.

este vorba de a citi printre randuri.. try doing that.

another day.. don't smile .

i'm sitting down here.. but hey..

I'm sitting down here,
But hey you can't see me
Kinda invisible
You don't sense my stay
Not truly hiding, not like a shadow
Just thought I would join you for one day

panza si povesti cu spanzurati. o cruce aproape sa cada si niste bucle storcite de greutatea trupului. o urma de coasta dar nici urma de fatza. un nud anomim ce vrea sa acapareze toate pedepsele lumesti ce au o aura religioasa. cate o lacrima si cate un gand, se scurg usor .. mai usor decat timpul. inchid ochii si nu am curajul sa privesc in jur. este tot negru si de neatins. un praf chinuitor ce iti pune probleme in a-ti respira oxigenul necesar pt a forma un nou gand.

I'm sitting down here,
But hey you can't see me
Kinda invisible
You don't sense my stay
Not truly hiding, not like a shadow
Just thought I would join you for one day

si cu genunchii tinuti la piept , cu urme de carbune pe mainile reci , privesc la fel de rece, gheata ce se interpune peste mine , intre mine si tine. un tine nedefinit , un tine ce cuprinde tot.. se satura de nimic si e total nesatutul cu infinitul. atat de aproape ca il simt cuprinzandu-ma .. ajungand la sufocare si atat de departe ca nici macar lumina nu i se vede. s-a nascut de mult saracu dar la mine nu a ajuns. existenta lui era pt mine totul dar nu aveam o siguranta .. materiala. doar stiam.. lumina lui inca nu ajunsese.. si inca mergea.

I'm sitting down here,
But hey you can't see me
Kinda invisible
You don't sense my stay
Not truly hiding, not like a shadow
Just thought I would join you for one day

si ma poti vedea oare? am ajuns sa-mi pun talente sa fiu descoperita mai greu in stealth. am ajuns sa-mi dau seama ca totusi conteaza cand si altii au probleme... urme de carbune si un suspin. o privire uitata , si un moment de incremenire. un gand chinuitor si o alta avalansa de tremur. curge o apa ca o gheata si abia asteapta sa ma inghete. cuburi mari si apa. o apa si un pamant. un lut din care ne-am facut.

un nimic creator. o luna rece si flori de gheata pe geam. un fular si o manusa mov. niste artere si o inima. o pancarda si niste semne rosii. .....gandurile si cuvintele "stricate" fug mai repede decat fulgerul. acum sunt lnaga tine. peste nici o secunda sunt tot la mine intre cei 4 pereti albastri. si un tavan ce se apropie. aerul devine irespirabil si tu doar privesti.
privesti cum te acapareaza , te chinuie si cum iti cedeaza mintea. ceata ceata.. negura .. ceata ceata si se intuneca.. ceata si intuneric. intuneric si.. nimic. nimic sau infinit.
petale cazute si florea e moarta, animale incremenite si plansa patata. urme de carbune.

carbune si povesti cu spanzurati. biserici si crime. desene si blasfemii.. cuvinte stricate si cuvinte cazute. cuvinte ametite si cuvinte ametitoare.

unde ramasesem.. probleme.. si..

I'm sitting down here,
But hey you can't see me...

eu cred. tu nu.

te izbesti zilnic de superstitii, asta daca esti prea realist, si de lucruri care sunt sunt in legatura cu tine. orice om are superstitiile lui in care crede, fie preluate, fie pur si simplu dobandite dintr-o frica dintr-o experienta anterioara.
toti tindem sa credem in ceva anume desi altora nu li se pare ca este adevarat lucrul in care credem. si nu ti s-a intamplat sa observi cu stupoare ca desi toata lumea iti spunea contrariul tu ai in fata dovada vie a faptului in care credeai.
stiu ca e ciudat dar eu chiar cred ca uneori iti influentezi cursul vietii doar gandind sau actionand dupa anumite superstitii. ajungand sa crezi in subconstient, desi nu realizezi, vei actiona in diferite moduri pana cand acest lucru se va si intampla.
asa cred ca este si cu prevestirile. toata lumea are asa ceva fie ca recunoaste sau nu. la anumiti sunt reprezentate asa de vag incat nu-si dau seama(confundand deseori cu o senzatie de incomfort) p cand altii si-au dezvoltat acea capacitate de a citi prevestirile . bine, se poate zice ca la unii este si o continuare o traditiei, ca prin experienta altora s-a dus mai departe informatiile ajunga acum ca un om sa stie ceea ce au cladit altii de secole.
si e asa de greu sa observi cum uneori sunt semne ale naturii ce prevestesc lucruri. fie o ploaie fie un dezastru emotional.

brad. si trandafiri. vise si stomac chinuit. ganduri si fantome.

totul si nimic. perfectiune.

si azi noapte am vrut sa adorm cu aceasi usurinta ca alte dati..... numai ca somnul s-a lasat asteptat. degeaba am lasat mintea sa pluteasca ca ale ei ganduri nu se lasau plecate. stateau in capul meu si imi chinuiau mintea cu tot felul de presupuneri. defapt lucrau impreuna atat mintea cat si oboseala si intr-un anumit raport si imaginatia si am trezeam "cugetand" niste chestii pe care nici eu nu imi mai venea sa le cred. se pare ca intr-adevar am ceva cu cifra 5. e a nu stiu cata oara cand ma trezesc la 5.50. cu o ora si ceva inainte de ora mea normala. si tie greu cand vezi ca e totusi noapte si cu greu iti vine sa scoti mana din plapuma pt a te tinde spre telefonul de pe jos. si lumina acea puternica care iti face ochii sa lacrimeze ca sa observi cu stupoare cum ca e doar.. 5.50 . si abia ai adormit la 12.

n-am mai mentinut acelasi ritm ca saptaman trecuta. mi-a mai trecut putin asa ca pot sa stau si cateva zile fara sa scriu . plansa e neterminata si ingerul sta acolo intors cu spatele abia schitat. nu mi-am dat seama decat aseara de o chestie. facusem o plansa speciala pt o persoana la fel de speciala pt mine , era de ziua de nastere dar .. am facut fara sa vreau si sa imi dau seama de simbolistica " ingerul intors cu spatele" - m-au innebunit la literatura cu astfel de chestie, modul cum sunt reprezentati cei "morti" - cu fata spre apus, la fel ca si in plansa, cu aripile atarnand lenes pe langa roba-i alba. era o plansa in pastel care ma chinuisem sa o fac fara sa am acea stare specifica care sa ma faca sa desenez. (adica sa ma eliberez prin arta..<>)


ti-ai putea dea seama de limitele tale? ti-ai putea imagina cum ai putea sa fii cel mai bun si cum anume sa reprezinti raul pur? te-ai putea imagina ca nu reprezinti nimic si in acelasi timp reprezinti totul? acelasi lucru l-a spus si pascal " caci, pana la urma ce este omul in natura?nimic in raport cu infinitul, tot prin comparatie cu neantul, un lucru de mijloc intre infinit si neant. el este infinit de departat de ambele extreme , iar fiinta lui nu sta mai apropae de nimicnicia din care este scoasa decat de infinitul in care'i inghitita"

si cum spuneam... limitele tale ti le poti imagina? te-ai putea vedea ca ceva perfect? a te vedea ceva perfect in seama ca in raport cu altii tu esti vazut si te consideri perfect. inseamna ca tu in conceptia ta si modul cum esti tu, fara nici o exceptie indeplinesti toate caracteristile idealului celui cu care te compari si de asemenea reprezinti tot idealul la toti cei cu care te compari. esti perfect, nimeni nu are nimic de comentat la adresa ta . tu nu ai mai avea cum anume sa fii tu, repezentand tot ce anume vor altii. ai fi doar o proiectie a idelului lor. nu ceva care sa apartina tie.... cred ca pentru a fi perfect trebuie sa reprezinti doar o idee. si sa fiu si mai rea, o idee care nu este decat in capul tau, conceputa de tine. ca imediat cum i-ai dat drumul ajunge sa se propage adunand de peste tot comentarii si noi adaugiri. un ideal... aveam intr-un citat de printr-o carte scos era asa. ..a avea un ideal inseamna a-ti saracii viata. a o infrumuseta inseamna a-i rapi carcterul ei complex inseamna a o distruge. mi se parea acceptabil. acum parca totusi ma mai gandesc. noroc cu ora de filozofie unde ma stresez sa fiu cat se poate de atenta , pana la urma nu'i rau sa vezi cu ce anume isi stresau unii creierul. platon spunea ca orice lucru care este complex este sortit distrugerii, descompunerii, fiind multiform, schimbator. numai lucrurile simple fiind divine, inteligibile, nemuritoare, indisolubile.
acum pare ciudat sa-i dai idealului caracterul de complexitate. inseamna ca atunci nu ar mai fi un ideal. idealul ar trebui sa fie simplu. idealul fiind ceva asemanator cu adevarul. un lucru incontestabil.

si totusi nu ma pot obisnui ca fiind ceva raportat la infinit si neant. si totusi nu ma pot obisnui cu ideea ca orice lucru este atat de relativ. toti plecau de la o premisa sigura. eu nici macar o premisa sigura nu am, nu am o radacina de care sa ma tin, care sa ma aline de fiecare data cand am ceva probleme sa zic, ok.. o iau de la capat. am pornit de aici.. asa si unde am gresit. eu nu am nici un lucru de care sa zic ca e ca un sistem de referinta.

si totusi te-ai gandit vreodata ca ai putea schimba orice pe lumea asta dat fiindca suntem ceva intre infinit si neant. intre totul si nimic. nimicul se poate modela usor. totul poate fi schimbat, doar suntem in lumea lui platon schimbatoare ce va muri. si pornind cu ideea asta ma intreb oare dc nu am putea incerca sa schimbam ceva. toata lumea se plange de lumea asta. e asa de greu cred ca trebuie sa pornesti schimbarea cu tine. desi e putin cam mult spus. e greu sa schimbi ideile ce sunt inteligibile si nemuritoare si purtatoare a subiectivitatii... shit.. m-am incurcat. le mai reiau maine. ma asteapta o matematica urata.

si ma chinuie dap. am uitat sa zic. si toamna si cererile de schimbare. pana si iarna iti cere sa te schimbi .... o sa privesti totul de acum cu raceala. urasc iarna .

ciclon si cub de gheata

este groaznica senzatia de a te zbate intre viata si moarte ideea de panica si amorteala specifica si neatul care simti ca te inghite, durerea parasirii si durerea fizica ce te doboara.azi chiar in fata mea am vazut cum a fost taiata o pisica... da orice accident banal. si intr-adevar ii iese in cale masinii.. pur si simplu s-a napustit deodata.. dar nu a mai avut scapare. direct sub rotile masinii.
ruperea coloane si o pisica chinuita. primul impuls a fost sa ii spun sa opreasca si sa ma dau jos sa iau pisica. dar ce as fi putut face. era p moarte oricum.. si asa ca constiinta asta rea nu a mai vrut sa deschida gura inchizandu-mi cuvintele intr-un teribil "nu pot opri traficul pt o cauza deja pierduta"
tocmai asta ne e problema. ca multi se grabesc si dau peste toata lumea ca deh.. trebuie sa ajungi intr-un loc anume. nu cont ca omori un suflet.. treci mai departe... ca nu puteai sa prevezi asta.
si chiar nu stiu ce s-a int cu pisica, ce-i drept nimeni nu o ia de acolo cu siguranta. sau daca o vor lua va si dusa si inmormantata intr-un malder de gunoaie. chiar sper sa nu fi fost pisica cuiva, ca ar fi produs multa suferinta,.. dar si asa... am ramas cu un gust de melancolie. si asa nu-mi trebuia mult ca sa-mi aduc aminte.

"oricum" se pare ca a fost ziua reamintirilor, si "oricum" se pare ca prapastia de ieri cu uratul acela tot ma urmareste tipand oriunde poate si oricum incapacitatea mea. si iar invalmaseli , cascade cu apa rece si chinul de a ma abtine sa imi fac propriul meu rau. cu cat nu mai aud bataile inimii cu atat mi se pare ca devin mai claustrofoba( nu stiu daca asa e bine..), simtind cum se inchide lumea in mine.
si e vorba de un ciclon ce aduna tot ce poate fi compatibil cu ideile mele negre spre a fi depozitate iar in mintea mea inchisa. vorbeam de o anume toleranta . iar ma simt ca si cand nu o am. iar ma duc cu gandul la binele fortat. iar imi amintesc de ce anume ziceam. ca trebuie sa invat sa fac bine. ceea ce e mult prea greu. cum anume poti invatat sa faci ceva abstract ce nu are nici un fel de limite? bine.. exista o limita necunoscuta de unde binele devine rau dar nu ai idee cand anume o incalci fiind absorbit de aceasta dorinta.. aceea ce a face bine. acelasi lucru cu cruciadele... cand pt o cauza nobila au facut crime imense...(vb totusi de cruciede la nivel filozofic.. nu istoric .. cu puterea and stuff)

si aceasi senzatie de irosire a energiei.. simt cum scade senzatia de fericire. e ca si cum s-ar innora deodata totul .. aparand un nor atat de negru ca ai si uitat ca exista soare. si degeaba te chinui sa te refaci cand abia iti opresti lacrimile la nivelul canalelor lacrimale si buzele iti tremura usor.
si nu exista un motiv sigur, ci pur si simplu se acumuleaza.. si zilele trec aproape la fel ca si secundele si imi este din ce in ce mai dificil sa ma acomodez cu situatia in sine. nu stiam ca este o boala cronica.. numita melancolia de toamna de clasa a 12. se pare ca destui au avut-o.. si sunt destui care se chinuie cu ea. se termina. ciudat si cat asteptam inainte sa se termine si acum parca imi si pare rau. e bine in liceu. oricat am injura scoala. asta ii alta treaba.

doamne iar urla fara sa tina seama de nimeni. ii place sa chinuie mai ales cand vede starea mea. ii place sa aduca norul sa il lase sa ma intunece de-a binelea pana cand si noaptea afara isi aduce atmosfera macabra. intunericul.. nedeslusit. in continuare se aud.. incerc sa le reduc doar la niste zgomote de fond dar nu reuesesc.. se aud destul de bine incat cat sa le disting. "nu esti cum trebuia sa fii, nu esti cum vroiam sa fii, cum poti sa faci asta". sunt plina de defecte ca orice om. si oricat as incerca sa le acopar parca mai rau apar. uneori si eu ma simt greatza, ce sa mai zica altii care se lupta cu ciocane sa sparga icebergul care m-a inghitit... injectii cu apa calda... remember..? si cubul de gheata se va sparge... si desenul (de pe coperta facut cu carioca rosie) udat de cursul lacrimilor. urata zi.

azi ca si alte dati am ramas socata de realitatea zicalei "ochii sunt oglinda sufletului". in ochii se citeste totul. de la dezgust, nervozitate, evitare, dragoste si dezamagire, soc si alte lucruri asemenea. eu pot sa-mi dau seama din privire ce anume simte fiecare , e o senztaie ciudata cand "citesti " sentimentele pe care uneori vor sa le ascunda. dar si alte dati cand exprima tot ce simt fara nici o evitare.cred ca e mult mai bine sa orbesti cu cineva de fata despre orice decat altcumva. nu iti poti sa seama de mai nimic prin telefon sau alte cai de comunicare. face to face si ii pui deja diagnosticul. ii observi doiar privirea. o privire ce concentreaza toate sentimentele . ma simt destul de ciudat sa stiu ca am dezamagit. defapt ciudat e .. "ciudat" spus, ma simt prost stiind ca puteam altfel in mod normal.sunt eu in momentul de fata si nu altii...

luandu-ne fiecare in parte.. suntem niste dezastre priviti din alt unghi. suntem niste semidezastre dintr-un alt unghi. suntem geniali de aici si batuti in cap de acolo. suntem pt ei ceva important si pentru ceilalti unii care le iau aerul pt care traiesc.

trandafir alb si parfum de capsuni. privire cristalina si oftat. hartii decolorate si pixuri fosforescente. amintiri ce te bulverseaza. organism ce cade doborat de oboseala. as fi vrut sa fac mai mult. .. dar nu pot. ... nu cred ca am un motiv bun.. dar azi nu am simt in stare sa visez la mai mult :-? o parte imi ajunge realitatea, si aia impartita, o alta parte trebuie refacuta de la zero si e greu inceputul...

prapastia cu bombaneli.

un aer rece de abator din care abia reusesti sa iesi fara sa ingheti. cadavre si teroare peste tot , sange si chin iar oamneii trec absolut nepasatori. ciudat ca la noi nu exista vegetarieni. si eu incep sa ma simt aiurea cand vad animale chinuite. dar la noi nu exista traditie in ceva vegetarian .. ci mereu a fost traditia spre a manca animale. dar nu conteaza asta, mi-a trecut.. cred. o sa ma mai obsedeze azi apoi imi trece. presupun ...ca nu sunt sigura.

am iesit apoi afara... era cald .. mult mai cald decat inainte... plouse si era exact mirosul in timpul ploii. ador sa stau sa privesc cum ploua. si drumul era ud.. si se auzea clar cum masina trecea printre picaturi strivindu-le.
lumini rosii printre picaturi si intuneric bezna. un zgomot amortit p fond si eu cadeam intr-o prapastie. era intuneric ca intotdeuna si locul unde am cazut a fost un loc tare prost ales. un asfalt tare, albastru inchis, si un petic uitat de plante de un verde crud.. era si un cactus ce inflorise dar parea ca nu mai are mult si se ofileste. floarea lui de un rosu aprins parca lumina incaparea. se auzeau sunete si alte sunete din ce in ce mai aproape. nu erau inca strigate, dar vocea parea foarte nervoasa, tunand si fulgerand ca "cum am putut eu sa-l trag pe sfoara". cum am putut sa fiu asa cand el isi pusese toata baza in mine. dar cum putea sa urle, ca totusi nu am facut ceea ce trebuia. imi reprosa ca m-am ascuns si ca i-am aratat alt eu decat ceea ce sunt.
si nu.. nu a fost despre asta ca mereu fac asa ceva ...
ci doar azi am simtit nevoie sa ma fortez sa fiu altfel decat eram. disimularea. nu era crima secolului sigur, si totusi nu pot sa inteleg ce anume il enerva asa de tare. statuse la panda atata vreme sa ma prinda. abia astepta sa calc stramb ca sa-mi dea repede un branci. si din cauza lui cazusem. era o capcana de-a lui. se dadea rotund cu ideile lui sustinute si adora sa-mi faca un discurs despre cum trebuie sa fiu si de ce nu sunt asa. ma obisnuisem cu asta. stiam ca niciodata nu voi fi ceea ce vor ei de la mine , nici ca sunt ceea ce pretind uneori sa fiu, si nici ceea ce voi fi in urmatoarea zi. ma saturasem de o sapt de cadere libera... vroiam sa arat ca ma simt mai bine, f departe de adevarul in sine dar credeam ca ma simt in stare. incerc sa-i explic. deschid gura si vad ca nu conteneste sa vorbeasca, nici macar nu doreste sa se opreasca sa ma asculte. dar si eu pot sa tip, deci incerc si solutia asta daca nu .. shit happens. stau si cad in alta prapastie unde as da de altul , poate mai dragut cu mine decat el. si spre mirarea mea, surprins a tacut. i-am explicat ca in mine este intotdeuna un razboi, masacrul acela pe ruine, cum ti-am povestit si tie dar se facea ca ploua. uneori si foarte rar firea vesela iese dar nu tine mult ca ma arunca in partea opusa cand abia pot sa ma abtin sa nu ma transpun in aceasi tragedie cu radacinile.. uneori este prea mult sa incerc sa fiu altfel, cand defapt nu sunt. si da.. o parte din mine radia, dar o alta decade. se trag una p cealalta dar nu isi regasesc echilibru.
eu sunt intotdeuna in dezechilibru, spre o cadere brusca in aceasta prapastie unde ma astepata el. chinul meu.
alte lumini rosii si un sunet si mai infundat. opreste . ce ciudat. s-a si terminat drumul. trebuie sa cobor. intr-o secunda, m-am ridicat, prapastia era mult in urma si el nici ca se mai auzea bombanind... si totusi oare ce il enervase atat de tare. avusesem un motiv bun. ca sa faci p altii fericiti fii tu intai fericit. .. chiar daca nu simti asta.

radacinile .. panicii.

Stia de cand incepuse sa fuga ca toate lacrimile ei ii vor curge lent de pe obraz spre lumea de jos, care o urmareste.
si da.. incepuse sa fuga, speriata de intunericul ce o urmarea . picioarele se miscau din ce in ce mai greu dar lacrimile nu conteneau sa curga. drumul lor nu era lung , ii traversau usor fata avand sursa din ochii ei mari si albastrii, un albastru mai frumos decat cerul de toamna si apoi aveau o portiune de cadere libera pana sa atinga pamantul ars. multe se mai opreau si pe rochita ei rosie cu buline albe dar mai ramaneau destule care aveau destinatie pamantul.
nu neaparat greutatea lacrimilor ci focul lor determina pamantul sa se rupa and orice lacrima cadea. un pamant ars si un loc de veci al lacrimii devenea un crater. Erau vii si nu acceptau sa fie imormantate sub pamantul inert.

obosise si lacrimile nu conteneau sa cada.

din cratere cresteau radaicni de un verde bolnav ce nu aveau ca scop decat imobilizarea ei. ii tinea strans micile glezne nelasand-o sa faca nici un pas . incercase sa faca un pas dar singura modificare care survenise era doar atmosfera care era privita de jos. impiedicata, de radacinile ce nu mai terminau de crescut, a vazut cum pamantul ars se apropia. cazuse. putea acum sa atinga pamnatul ce'l ura si simtea cum apar noi radacini. nu obosise sa planga in schimb.

dar trebuia sa se opreasca. daca nu mai cadeau lacrimi atunci nu ar mai fi rasarit nici o planta. nici o radacina bolnava... intunericul crestea in intensitate si se apopia usor. era ceata si un soare negru. atomosfera apasatoare si umbrele arborilor de pe drum o infricosau.

cu un efort apasator.. si-a impus sa respire. stia ca o va durea. orice respiratie parca ii taia gatul dar si-a urmarit aerul cum a patruns in organismul ei marunt , in bronhii si apoi asezandu-se in alveole. s-a fortat apoi sa isi scoata aerul putrezit in interior si a observat apoi cum inima i s-a linistit si ii pompa sange in tesuturi. avusese mainile reci dar linistea i s-a intiparit pe fata. radacinile au stopat cresterea si se retrageau usor inapoi in cratere. pamantul crapat isi revenea iar ploaia a inceput sa cada. intunericul se departa lasand cerul albastru sa i ia locul.

asa i se intampla mereu. radacinile o asteptau si pamantul nu contenea sa se deschida pt a o inghiti. era obisnuita cu o astfel de situatie. totul era in capul ei. reusise pana acum sa scape.. dar nu am idee pt cat timp.

orasul pierdut din interior

cer albastru.. fara nor, vant de toamna ce adie usor mangaindu-ti fata, iar o ploaie de frunze multicolore te inconjoara imprastiind un miros de natura dupa ploaie.
raul in jos serpuieste usor printre dealuri iar valea se intinde continunadu-se apoi cu micul oval de apa. e acel lac unde mergeam la pescuit cand eram mici si niciodata nu reuseam sa prindem nimic, in cel mai bun caz sa speriem niste broscute.
plantele deja te inteapa, s-au uscat totu in jurl.... asteptand de pe acum venirea brusca a unei zapezi. dar este inca frumos afara, iarna pare departe totusi. dar nu neaparat si aici in interior si in starea mea.

este vorba de crivat ce rascoleste totul , iar zapada se depune usor... cu aceasi senzatie de apasare cu care ma ingreuneaza pe zi ce trece obooseala somnului agitat. nu las sa se depuna nameti pentru ca nu vreau inca sa devin inghetata. inca mai am atatea care sunt vii , amintiri si ganduri.
ceata si sterpe lumini de felinar abia se zaresc pe drumul acesta.. si ruinele abia se contureaza in departare. nu se aud strigate, doar vantul care suiera si.. pasii incep sa se stearga. trebuie sa tot merg ca sa ramana totul asa.. altfel tinde sa se ascunda in zapada. tragedia din uitare...

fug.. pentru ca nu am unde sa ma ascund, fug pentru ca senzatii ciudate ma acapareaza si gandurile imi sunt intemnitate. si sincer.. mie si mila de ele, nu isi merita soarta asta de detentie...
criminalul in serie tot nu se lasa si continua sa urmareasca victime . cum apare un unghi intunecat, acolo sa fii sigur ca il vei gasi pandind . si... asa adora sa spanzure gandul ala, sa-l etaleze ca pe un trofeu exact in mjlocul ruinelor ca sa domneasca saracu peste atmosfera aceea macabra .
sforile grose i-au sectionat gatul si inima i s-a oprit. chiar ma gandeam ca poate el scapa. dar n-a avut noroc. ..

cum treci p strada sub fiecare felinar gasesti urme ale luptei. peste tot e razboi... un razboi calm , fara sunet dar atat de apasator ca fiecare soldat moare de simplu fapt ca nu suporta linistea si teroarea. e intuneric mereu si cade zapada.
inca nu s-a oprit, si lumina palpaie usor si sunt colturi peste tot. ochi de jar ce pandesc si omoruri la tot pasul.
se vrea pacea dar totul consta in eliberarea gandului. sa speram ca isi va face curaj si va iesi. cu un zambet va aduce soarele si curcubeul va domni peste intregul taram. zapada se va topi si ruinele vor reusi sa se reconstruiasca. nici n-ai idee cat de puternica e forta gandului...

stop crying your heart out..

imi observ cum deja incep sa vad putin in ceata. deja ma simt fara un suport anume sub picioare si parca totul fuge. nimic nu sta p loc. nici macar timpul meu daca as vrea eu cu toata ardoarea.
azi mi-a trecut prin minte ca scrisesem un eseu la religie in care mi-am impus atat de mult parerea cum ca desi imi e greu se renunt la idealuri am ajusn sa vad ca intradevar un zambet si o imbratisare la momentul potrivit face f mult.... foarte adevarat dar trebuie sa fii si in stare sa faci asa ceva. am descoperit ca eu am o existenta atat de monotona.. si cu existenta mea defapt nu pot sa schimb. nici macar sa am hotararea asupra starilor mele. era destul de frumos sa te gandesti .. gata de azi zambesc desi p strada mor atatia... zambesc pt ca eu asa vreau... nu pt ca asa simt. am incercat. se pare ca nu prea.. nimeni.. nici propirul meu nerv sa inerveze muschii mimicii ca sa schitez un amarat de zambet.
ma gandeam cu o groaza sincer.. ce anume se poate intampla maine. dupa cum par zilele astea nu fac decat sa cad in gol in continuare.. dintr-un lac in put, nereusind sa imi fac ordine in cap. azi este o zi in care as putea sa zic ca ma consider parte a uratului, in nici un caz estetica uratului ca din mucigaiuri si noroiurile din minte nu reusesc sa scot nimic frumos. mai degraba sa stric bine.. tot ce am cladit. si revenind la ce se poate intampla maine sentimentul predominat groaza.. si.. socul. in continuare observ cum refacand drumul in viata n-am descoperit nimic concret pe care sa-l numesc "bine". nu cred ca mi s-a intamplat sa fac bine, sau eu cel putin nu tin minte asta. rau am afacut sigur ca de asta imi amintesc. si defapt toata lumea isi aminteste de asta. un rau persista mult mai mult timp decat un bine. defapt.. binele cam se evapora in imediata secunda de cand l-ai savarsit .. nu-i asa?

o alta tragedie... a fost acea ca .. imediat trece totul si ma si trezesc terminand o facultate si deja intru in cu totul alte probleme. aiure.. dar mai e putin.. pana atunci. am de trecut prin altele pana acolo.
deci.. da.. . am innebunit o morala si un bine dar nu reusesc sa le pun in practica. spre rusinea ..mea.
scopul de ieri.. e inca prin ruine .. nu-i dau de cap... trebuie sa-l gasesc altfel .. va fi o problema resuscitarea lui.. si e destul de greu de imprumutat ca nu toti vor sa stea cu mine. sunt destul de mofturosi. el saracu.. se obisnuise cu mine si eu cu el... poate ma mai ajuta cineva sa'i dat de cap.. sa termin o data cu cautarea lui sa il ajut sa-si revina :)

termin alta data ideea de la care pornisem.. si p care defapt nu am scris-o..

si da... vad prin ceata.. si se intaleaza cutremurul.. ruine sunt peste tot.

no.. nothing. ..

asa simplu... incepe totul. cu o lacrima sau doua sau pur si simplu cu un strigat. poate sa fie auzit dar pur si simplu acel sunet neauzit care te poate zdrunicina mai rau decat orice sunet real infernal.

si cum principiile , stalpi imensi dupa care sa te ascunzi , nu iti mai ajung, ai tendinte sa acaparezi tot ce anume iti vine in minte. cat poate sa fie de greu sa te debarasezi de un lucru material, dar de un lucru sau om care are o insemnatate speciala. e chiar greu de imaginat.. si nu.. nu stiu sigur daca as putea sa fac fata asa cum mi-am dorit. de peste tot luam... imprumutam... luam cu forta.. preluam si asa mai departe... si totusi am uitat ceea ce ii mai important. cum esti tu defapt.

etalezi niste principii doar ca sa te intelegi bine, fac asa pt ca ma simt ciudat daca nu as face, ca dehh toata lumea face asta .. eu de ce as fi fraier sa fac ca mine? nu.. pref culoarea care nu imi exprima nimic ca.. preferata mea nu e la moda... trantesc niste masti pe mine sa-ti arat ca si eu pot sa fiu zambaret si e asa de genial sa fii laolata cu toti care se simt cool pt ca fac ceva prostesc.
everyday life.. si totusi... unde te-ai pierdut ca nu te mai gasesc?


whatever.. am ajuns sa privesc cu o mare "scarba".. e putin cam mult .. ci cu o dezamagire crunta (putin better parca) toata situatiile "me wanna be.." te izbesti de ele in fiecare zi.. si te intampina cu tot ce inseamna falsitate. asa de mult ma irita sa observ cum fiecare se chinuie sa apartina .. desi orbi sunt, frate!! ca deja apartin si au un anumit rol.. dar nu nu se multumesc cu chestia asta... e naspa sa fii x, in locul y. asta e parerea lor.. si n-ai cum sa le schimbi.

p altii ii critic dintr-un simplu motiv. nu cred ca mi-ar ajunge timpul sa ma critic p sine. am incercat si in cateva zile nu mi-am facut decat draci. observ ca sunt intr-o mare masura ca altii.. si eu afisez ignoranta .. si eu sunt "i don't give a fuck" cand defapt ma doare in draci, si eu ma astept sa gasesc bine dupa ce ma chinui sa fac eu bine, desi.. si cu binele asta.. iar e ceva relativ...
e bine asa... fiindca eu cred. e rau asa cum am facut eu fiindca el crede altfel si iar ajung la O. n-ai reusit nimic. ce ziceai ca vrei sa gasesti bine? munca in zadar.. fara bine nu e bine.. cu rau nu e bine .. cu nimic nu e bine ... oare ai un scop? p al meu mi l-a prins cutremurul. trebuie sa'l caut printre ruine.. il internez .. ii pun cateva perfuzii cu vise si incerc sa-l alimentez cu bucurie si ii dau carje de fericire poate s-o ridica iar sa straluceasca. e o zi neagra...

poate sunt paranoica sau.. paranoia:D poate sunt.. posesiva si incerc sa ma abtin.. poate sunt incapatanata si incerc sa ma reprim. mi-ar placea sa fiu o planta. singura mea grija ar fi.. sa fie soare si zilele proaste ar fi doar cele in care e inorat si nu ploua sau seceta.
unoeri mi-ar placea sa nu gandesc . alterori mi-ar placea sa nu simt nimic din ceea ce ma chinuie azi. uneori as vrea doar sa fiu .. altfel... sa fiu in alt loc.. alt timp.. unoeri as vre asa fiu nimic ca sa ma pot modela ..

fara sens . whatever..

Cad frunze in prostie
Si cazi si tu cu ele
Covor rosu de sange impecabil
iar tu urmezi o cale
simtindu-te imbatabil..

astepti un semn al supravietuirii sperantei
linistea ingropandu-te in nefiinta
caci ce ai fi cu existenta emotiei?
raze ale soarelui ce lumineaza in ceata
asa ochii fiarei te pandesc indeaproape
sunete imposibile te ascund intr-o mare a imposibilitatii
chiar te asteptai la altceva? Cu regret.. marturiesc..
marturisteste-ti pirderea.. pana intelegi
pacat ca atunci erai intreg..
acum esti doar cenusa.

un minut in infinit

Doua manute ridicandu-se spre cer in speranta ca se va observa....
o manuta cade pe asfaltul rece atingand usor talpa piciorului indoit. semnul obisnuit de durere.
in acea miscare haotica , cu acei pasi in reluare totul cu scopul de a prinde mingea rosie.
a fost observat de o alta fiinta mult mai mare ce s-a apropiat si a dat ajutorul care era asteptat.
S-a inaltat .... inca putin si atingea ramura plina cu flori de tei.
era fericita. se observa asta in zambetul ei sincer care il afisa. o imagine perfecta.
din pacate pamantul se apropia si nu mai era la inaltime.... se apropia..... se apropia ce-i drept de acel cadru rece imbracat intrun material moale. si curelele ii erau stranse in juru-i.

asta e doar un mod de a descrie un minut din viata unui copil mic ce abia merge si care din greseala cazuse. era pus de bunica inapoi in carucior. erau amandoi in parc..

vis ciudat. intotdeuna mi se intampla sa ma atinga o stare f ciudata din cauza unor imagini formate haotic in jurul unui situatii intamplate in ziua precedenta.

stare ciudata. cauze multiple. un amalgam de sentimente. daca ma stradui le gasesc pe toate..adunate. majoritatea sunt indreptate spre mine.

am dezamagit. melancolie. detentie.

vise cu iz de timp

am adormit pur si simplu, nu ca alte dati cand imi treceau prin minte atatea idei si atatea solutii de la tot atatea probleme. uneori e bine sa te scufunzi in vidul negru al viselor, al nimicului ce poate lua orice dimensiune. m-am trezit in schimb de zgomotele celor apropiati si de anumite intrebari ce ma aveau in prin plan. am decis sa ciulesc, mai dorm inca o ora. dar somn mai mult tot nu am avut. m-am trezit la 6 45 chiar mai devreme cu aproape o jumatatea de ora. dar in schimb tot pluteam intre cele doua realitati ca pe la 7 si ceva sa aflu victoria, adormisem si visele iar ma bantuiau. si nu orice vise, ci acelea cu secvente ce nu aveau sens, cu schimbari bruste de decor si timp, spatiu si oameni. parea o epopee fragmentata ce avea la baza motivul trecerii ireversibile ale timpului.
in vis .. era spre sfarsit era deja noapte si cutreieram prin niste stradutze laturalnice ca sa ajungem la o cladire. p drum gardurile parca deveneau din ce in ce mai convexe, intersectandu-se aproape intr-un loc unde simteam ca ma sufoc . gardurile mult prea inalte, noaptea mult prea apasatoare si totusi mana de care ma agatasem ma tragea sa ies din locul acela stramt. si da..peste tot latrau cainii. dar s-au oprit la un moment dat , cand am vorbit cu un anumit nene si incercam sa urcam niste scari... apoi..totul s-a spulberat. era deja f tarziu si intarziasem. domnea necunoscutul si frica.

visele inca trageau de mine pt a continua actiunea. dar a trebuit sa ma ridic. deja incepuse sa mi se faca pielea gaina. urasc senzatia asta dimineata cand este f bine sub plapuma ca sa mai poti avea pretentia sa te ridici, mai ales cu un motiv ca mersul la scoala.
din pacate intr-un fel, fericire in al doilea fel nu am facut decat o ora si asta la 12..asa ca daca aveam initiativa nici nu ma mai stresam sa ma tarasc ca un zombie stunned de magia somnului.

plimbare si window shopping, uneori atat de bine dar atat de frustrant cand nu ai defapt decat 3 lei pt o cafea si bilet de intors. imi uitasem si banii aks in disperarea cu intarziatul. si apoi ora... ora la care logic toata lumea se plictisea dar trebuia sa stam. mi-am stricat media. am inversat cam tot la economie.. nu conteaza. macar acum pot sa dorm linistita ca scoala s-a incheiat. pot sa ma consider deja in vacanta.

lucrul cel mai dubios mi se pare diferenta dintre oamenii care impart un anumit spatiu obligati de anumiti factori. si un alt lucru ciudat, multitudinea lucrurilor care il pot face p un om sa para ca ticnit sau intr-adevar dubios. o anumita intrebare pusa aiurea sa determine o astfel de comportare , de a judeca omul si de a-l apostrofa din cauza ca implica in anumite chestii. da .. nu se intelege nimic... dar imediat si explicatia. am fost lasata p dinafara si eu si dd dar asta nu e tragedia, oricum refuzam invitatia. dar azi s-a int un lucru normal si logic , face parte din acele faze penibile cand esti intrebat vesel ce cadou ai cumparat si defapt n-ai fost invitat. asta nu e o problema, treci peste dar cum sa nu observi cand persoana este trasa de mana de un alt individ care incepe si comenteaza si da din picior nervos ca ai dezvaluit marele secret. pierdere de vreme si neuroni. ahh si de secunde.cred ca prefer de n ori sa-mi irosesc acele secunde mergand prin padure si conversand cu persoane geniale, fara sa stau sa privesc istericalele unora.

maruntinul de azi care m-a stresat a fost acelasi ca si ieri.. socul ca timpul a trecut atat de repede. inca un an si s-a terminat liceu. ciudat.
inca 3 clipe si ti-ai terminat viata.
totul trece mult prea repede. omul nu are destul timp sa se dezvolte iar eternitatea e deja mult prea plictisitoare...

tumb 18

aruncand cate un ochi pe fereastra( care fereastra, ce tip de fereastra, cu ce fel de sticla si ce culori contineau imi sunt indiferente.) dar dupa cum spuneam aruncand un ochi pe fereastra deslusesti in intunericul sec cateva pete de lumina si cateva soapte ce rasuna ca un ecou in departare. atatea fraze ce iti apar in fiecare secunda si cu atatea sentimente ce parca te sugruma.. ai vazut umbrele cum se misca lent , tarandu-si parca imaterialitatea intr-o urmarire ce iti seaca buna dispozitia.
oameni care ajung tarziu, care se pitesc printre zidurile roase si pictate de artisti total neindemanatici cu o arta ce exprima acea duritate si raceala total nespecifica... artei.

sezutul p un scaun, comoditatea specifica urmata de acea indiferenta grasa cu care adoptam orice veste noua venita. ne pierdem vremea discutand ultimele barfe cand defapt am putea sa ni-l pierdem faceand ceva concret... azi la ora de fizica am continuat sa vedem documentarul lui al gore, genial... este facut perfect si datele sunt f precise. te lasa cu gura cascata sa vezi cum ne place sa ne complicam si tot ce conteaza este defapt puterea, puterea de cumparare, banii si
logic ultimele barfe.... ca doar gandestete ce s-ar intampla cu existenta noatra daca nu stim samponul cu care se spala vecinul si ora aiurea cand se trezeste doar pt ca are insomnii.

acelasi parc azi, era la fel ca si ieri, din pacate mult mai putin copii iar leaganele inca erau ocupate ca de altfel toate bancile.. asa ca ne-ma indurat sa zacem si pe obisnuita bordura sub un tei.macar era la umbra. imi e doar de conversatiile noastre cretine si de imbranceala.. doar ca sa ma dai jos.. special sa cad. cred ca as suporta si ideea de a fi gadilata dar nu sunt total sigura. mi-ar placea sa am libertatea sa plec, de asemenea as vrea sa fiu destul de curajoasa incat sa plec singura sa ma plimb, acum la aproape miezul noptii. dureri de cap, respiratii taiate si ganduri invalmasite... imi dau aceasta apasare specifica unui intamplari ciudate ce nu s-a int. senzatia de surpare a stabilitatii perfecte a sufletului a aparut brusc, trail-ul mi s-a dus, iar p moria mi-am regasit caracterele facut doar ca sa vad cat de boi sunt tauranii si cat de dintozauri sunt trolii.
l-am dus rapid la lvl 11 pana si eu care ma misc in reluare, dar la un moment dat observ ca sictireala existentiala si-a pus mana p gand. magul parea fain si as mai fi jucat dar era aiurea, nu ma mai descurcam nu mai eram atenta la "combat" ci doar ... la soaptele aproape mute din interior incercand sa le deslusesc. inca incerc sa le traduc, sperand ca voi gasi motivul starii.

vorbisem de morala. azi imi pare rau. nietzsche preciza ca morala nu exista, legandu-se de niste realitati care nu exista. cred ca asa se poate exprima si starea mea, din niste realitati care nu exista. ciudate sunt caile sistemului nervos (si f greu de invatat).

ma duc sa termin studiul. argumente pt arianism.maine ma asteapta o discutie fain si ahh dap. desenele animale si inainte de toate, trezirea.. deci eliberarea de senzatia aiurea.

dreptul de a alege. individualitate. idei incurabile.

it happend smth today.. that was very strange... am tot zacut intr-o banca in parcul asa numit parcul "poponarilor"...oare unde daca nu... logic in locul special amenajat pt copii uitandu-ma cum se joaca picii si se dau in leagan. ma binedispun sa vad cum mici extraterestrii cu ochi mari si mereu mirati, ajutati sa mearga fac pasi nesiguri iar copii mai mari se alearga intr-una unii pe altii cad.. se imbrancesc si rad. pur si simplu sunt cei mai fericiti. nu observa nimic din ceea ce este rau in lume si stand langa ei.. parca vezi ca exista si ceva fericire... cu siguranta. este exact motivul pt care vreau sa continui, scopul meu in viata .(pediatria) asta nu conteaza defapt ..deloc.

gandurile oricum ma coplesisera desi impreuna cu "dd" trebuia sa vorbim chestii care sa ne inveleseasca.. ne-am oprit insa la disperarea unora pt succesul si impuscatul notelor, la dorinta de a se lega de tot ce inseamna material pur si simplu calcand in picioare sentimente oameni si chiar sensul fain al vietii (te trezesti dimineata si stii ca azi esti asteptat si ca cineva iti duce dorul) ehh se pare ca unii prefera insa sa stie ca ii astepata doar un car de nervi si niste oameni infecti. whatever... ( moral nu am voie sa judeci... dar este si asta un mod de a vedea mai multe perspectiva si de a analiza pt a nu face aceleasi greseli..)

s-a epuizat si acest subiect ca altfel... ne manca acolo ruina, iar meditatia ne astepta, si timpul parca alerga, nu se gandea la problemele existentiale nerezolvate ale unora ca noi. yeah.. i can live with that i guess...

s-a facut si 20... ne-am gandit totusi sa ne ridicam si sa mergem sa bem apa ca altfel.. muream de deshidratare.. iar in timpul acesta banca ne-a fost ocupata.. dar nu era mare lucru.. mai erau si alte banci la umbra, asa ca ne-am intors.. si nici nu apucasem sa termin fraza diabetica ce vroiam sa o marturisesc lui dd ca au si aparut la orizont alti "dudes". ii asteptam ca normal... trebuia sa avem conversatia asta de ani de zile... dar mereu se ivea o problema. dar azi desi promisem ca va fi private.. am discutat deschis si cu cei care habar nu aveau de subiect.

ca si mine.. unii gasesc mereu motive de a judeca... dar nu in genul meu (doar susotesc si imi dau cu pararea cu dd ) ci la modul de a convinge si pe altii ca deciziile mele sunt unele atat de gresite ca trebuie indreptate. deciziile, ideile si convingerile sunt lucruri atat de personale, individuale si originale inca nu merita ....defapt nu ai dreptul de a atenta la ele pt a determina o schimbare. nu deti niciodata de mai multa putere fata de o pers pt a primi acest lucru. in "portretul lui dorian grey" se gasea o fraza.. "orice influenta este negativa" asa ca perspectiva ta asupra unui lucru este putin eronata pt a fi aplicata in cazul unei alte persoane. binele tau nu este acelasi cu binele vazut de el si raul are poate conotatii si dimensiuni diferite fata de ideea ta de rau....

i don't get the point in a invinovati cand nu stii despre ce este vorba, nu vad de asemenea nici un sens in a te baga in sufletul omului cand vezi ca nu mai esti cu acelasi "statut". inca ma socheaza.. nu credeam ca un om poate ascunde atat de multe, defapt nu credeam ca totusi un om se poate arat intr-o ipostaza in care care nu il poti imagina... si gandurile ma tot duceau departe.. ma gandeam cu groaza cum era sa descopar foarte tarziu ca defapt cineva nu este defapt acel cineva ci doar un cineva cu o personalitate greu de suportat.

schimbarile sunt atat de vaste incat nu le vad... mie este teama sa ma confrunt cu ele. imi prefer locul de aici de la distanta. incepe sa-mi convina rolul de a privi detasata si nu acela de a fi distrusa zile intregi... unoeri merita sa ramai stana de piatra....

aberatii tarzii. umbra.

intotdeuna mi-am imaginat cum ar fi in lume cu o libertate atat de mare incat senzatia de dorinta si vointa sa nu mai aiba nici un sens , asa ca omul sa poata sa se exprime doar prin senzatia de a trai, fara nici un scop si nici un destin doar prin complexitatea ideilor ce le nutresc printr-o comunicare telepatica avansata.. fara sunete stridente si... fara victime ale sortii....

flash... damn a trecut si aceasta secunda so.. mi-au disparut si ideile...iar muschii extrinseci ai ochiului se contracta si se realizeaza reflexul de acomodoare... si uite . percep... vizualizez... umbra ce sta alipida de zid.. acel lucru imaterial cu care ne confruntam si care mistic are o conotatie aproape echivalenta cu raul, raul fiind tot ceea ce inseamna necunoscut , frica si intuneric..

tot nu-mi pot da seama cum s-a putut ca acelasi umbre damnate ce ne urmareau in intuneric acum 2 clipe sa se amestece perfect intr-un amalgam de presentimente si temeri, determinand inchisoarea sufletului si ferecarea mintii intr-o teroare neimaginabila, un spatiu al indoielilor.

vidul ca nimic, vidul la fel de complex ca intregul necunoscut ce salasluia in marea nedeterminare a unei probleme existentiale. Scrisul m-a traznit ca un fulger iar ultimele tale cuvinte rasunau ca un ecou... cu o intensitate din ce in ce mai mare.. cu o astfel de chemare spaima nu s-a sinchisit sa intarzie. exact in clipa vederii umbrei...

lumanari si felinare , lumina palida a lampilor de pe strada , o urma a societatii ce se considera intr-o evolutie continua dar defapt se arata ca un regres iremediabil. ce rost are senzatia de siguranta aparenta a luminii ca sa elimine intumericul cand orice spaima porneste de la umbra.

ferestre si fete la fel de palide, toti par saraciti de aceasi boala, si secati de aceasi uratenie. toti prefera sa uite si sa se reprime..

nu are legatura. franturi de imagini. franturi de visare.